Investigația PET-CT PSMA, o tehnologie de ultimă generație utilizată la nivel internațional pentru diagnosticul precis și stadializarea avansată a cancerului de prostată, va fi disponibilă la Centrul Oncologic SANADOR, în premieră pentru România. Astfel, pacienții din România vor avea acces la o investigație de referință, realizată local, la standarde medicale internaționale.
„Introducerea PET-CT PSMA la SANADOR reprezintă un pas esențial în evoluția diagnosticului oncologic din România. Ne dorim ca pacienții să poată beneficia, aici, acasă, de investigații avansate, care până acum erau accesibile doar în centre din străinătate. Este o investiție care reflectă angajamentul nostru față de medicina de precizie și față de parcursuri terapeutice corecte, construite pe baza unui diagnostic riguros”, a declarat Dr. Doris Andronescu, director general SANADOR.
De ce este important testul PSMA
PET-CT PSMA este o investigație imagistică de înaltă acuratețe, care permite identificarea cu precizie a leziunilor specifice cancerului de prostată, inclusiv în situații complexe, precum recidiva sau stadializarea exactă a bolii. Prin combinarea tehnologiei PET-CT cu un marker molecular specific prostatei (PSMA), această examinare oferă informații esențiale pentru stabilirea diagnosticului și pentru alegerea celei mai potrivite strategii de tratament, adaptate fiecărui pacient.
Până în prezent, accesul la PET-CT PSMA a fost limitat în România din cauza complexității ridicate a tehnologiei necesare, a infrastructurii speciale implicate – inclusiv echipamente performante și protocoale stricte de siguranță – și a nevoii de echipe medicale cu înaltă specializare. Introducerea acestei investigații la SANADOR este rezultatul unor investiții importante și al unei pregătiri îndelungate, care permit respectarea tuturor standardelor internaționale actuale.
Prin disponibilitatea PET-CT PSMA la SANADOR, pacienții români nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze în centre din străinătate pentru această investigație. Accesul local înseamnă continuitate în îngrijire, reducerea timpilor de așteptare și integrarea rapidă a rezultatelor într-un plan terapeutic coerent.
Abordare multidisciplinară integrată pentru cancerul de prostată
Examenul PET-CT PSMA completează abordarea complexă a cancerului de prostată dezvoltată la SANADOR, care integrează diagnostic avansat și tratament personalizat, în cadrul unui parcurs medical unitar. Pacienții beneficiază de investigații imagistice de înaltă performanță, precum RMN multiparametric, urmate de biopsie de fuziune, pentru un diagnostic precis, dar și de evaluare anatomopatologică, imunohistochimică și genetică realizată în laboratoare performante, esențiale pentru confirmarea diagnosticului și caracterizarea corectă a bolii. Aceste etape permit stabilirea unor indicații terapeutice precise, în acord cu ghidurile internaționale actuale.
Tratamentul cancerului de prostată la SANADOR este susținut de chirurgie urologică de înaltă performanță, inclusiv chirurgie robotică, terapii oncologice moderne și un management multidisciplinar care reunește medici urologi, oncologi, radioterapeuți, radiologi, medici de medicină nucleară și anatomopatologi. Introducerea PET-CT PSMA consolidează acest model integrat de îngrijire, oferind pacienților acces la soluții diagnostice și terapeutice avansate, într-un centru medical care își asumă constant rolul de reper pentru oncologia modernă din România.
Despre SANADOR
Înființat în 2001, SANADOR a cunoscut o continuă dezvoltare organică, în prezent deținând cel mai mare spital clinic multidisciplinar privat din țară, un centru oncologic complex, clinici, laboratoare de analize medicale și puncte de recoltare, radiologie și imagistică medicală de înaltă performanță, situate în București. Spitalul Clinic SANADOR este singurul spital privat din România care asigură o gamă complexă de servicii medicale, inclusiv chirurgie majoră, cu sprijinul Secției ATI de nivelul I, chirurgie cardiovasculară minim invazivă în primul bloc operator complet digitalizat din România și în Laboratorul de Cateterism, dotat cu două angiografe de înaltă performanță, dar și urgențe medicale și chirurgicale prin Compartimentul de Primiri Urgențe adulți și copii, primul din sistemul medical privat, cu imagistică nonstop, 26 de linii de gardă și flotă proprie de ambulanțe.