Cu o săptămână înainte de începutul Postului Mare, în calendarul ortodox este rânduită o zi specială de pomenire a tuturor celor trecuți la Domnul. Ea este cunoscută sub numele de Sâmbăta Morților sau Moșii de iarnă.
De-a lungul vremii, mulți oameni au murit în condiții grele, departe de familie sau în împrejurări tragice, fără să aibă parte de slujbele și rugăciunile rânduite de Biserică. Pentru ca nimeni să nu fie uitat, Biserica a așezat această zi de pomenire generală.
Din dragoste pentru oameni și pentru a urma învățătura Sfinților Apostoli, Sfinții Părinți au rânduit ca în această sâmbătă să fie pomeniți toți cei adormiți, inclusiv cei care, din diferite motive, nu au avut parte la vremea trecerii lor la Domnul de slujba înmormântării sau de pomenirea cuvenită.
În cursul anului bisericesc există trei astfel de zile de pomenire generală, numite și „Sâmbete ale morților”: sâmbăta dinaintea Duminicii Înfricoșătoarei Judecăți (Moșii de iarnă), Sâmbăta Rusaliilor (Moșii de vară) și prima sâmbătă din luna noiembrie.
Duminică, 15 februarie, dacă țineți post, se lasă sec de carne
După sâmbăta când sunt pomeniți Moșii de Iarnă, urmează Duminica Lăsatului sec de carne (a Înfricoșatei Judecăți). Este singurul post - Postul Paștelui - care are două Lăsatul Secului.
Ce ar trebui să ziceți în această zi când dați de pomană
Scriitorul Flaviu Predescu a vorbit despre Moșii de Iarnă.
„La moșii de iarnă, femeile împart abundent pomeni pentru morți, alimente, plăcinte, produse lactate, piftii și uneori vase cu mâncare gătită sau cu apă. Moșii de Simedru sunt reprezentați de ofrande date în sâmbăta de dinaintea zilei de Simedru numiți și Moșii de toamnă sau Moșii cei Mari. În această zi se împărțeau grâu fiert, colaci, lapte, unt, brânză și se invocau spiritele moșilor să aducă sănătate, belșug și spor în casă. Se zicea: „Voi Moși strămoși să îmi fiți toți voioși. Să îmi dați spor în casă și multe pe masă, cu mult ajutor în câmpul cu flori”.
Mai sunt Moșii de Sfântul Ilie ei reprezintă ofrande date pentru morți, fructe covrigi, mâncare, toate însoțite de lumânări aprinse, în ajunul zilei de Sfântul Ilie. Se credea că în această zi sufletele morților, în special ale copiilor, s-ar întoarce acasă pentru a fi ospătate de cei vii. Familiile care aveau de pomenit copii morți chemau acasă în grădină fetițe și băieței unde se scutura un măr pentru ei din care nu s-au mâncat fructe în acel an. Se curățau mormintele din cimitir și se împărțeau vase din lut pline cu mâncare sau apă”, spunea Flaviu Predescu, citind din volumul „Mică enciclopedie de tradiții românești", de Ion Ghinoiu.
De Moșii de Iarnă, preotul Paul Iulius Negoiță a vorbit despre modul în care se moare astăzi, un mod pe care îl consideră nefiresc
„Este minunată răbdarea pe care o au cei prezenți la slujbă, martori ai rostirii sutelor de nume, din care fiecare își alege cu mintea, numele celor din lista și sufletul lui.
Departe de a fi desuete, rugăciunile pentru morți sunt din ce în ce mai importante, mai ales astăzi, când moartea nu mai vine ca altă dată, în casa și patul fiecăruia. Astăzi se moare în spital, ceea ce, reprezintă o mare traumă pentru cel plecat. Nu-și poate lua rămas bun. Moare printre străini.
Sunt tot felul de interpretări ale modului în care se moare astăzi. Este moartea în spital o moarte ușoară, sub tratament, sub sedative? Sau cea mai caldă plecare ar fi în mijlocul familiei, alături de cei ai casei? Evident, depinde și de afecțiune, dar...
Astăzi, vrem să-i salvăm sau să le alinăm suferința celor de lângă noi și-i ducem să moară la spital. Ne e frică de moarte și ne este frică să vedem murind.
Nu degeaba bătrânii cereau să moară pe perna lor. Căutau pacea, căutau căldura familiei, căutau să ia cu ei ultimele imagini cu chipul celor pe care-i lasă în urmă.
Oricât de bine ar fi îngrijiți, la spital se moare printre necunoscuți. Muribundul aude vocile și nu sunt ale familiei, aude planurile ce se fac cu el și nu poate interveni, aude discuțiile rupte de viața și momentul lui, purtate de angajații spitalului și își trăiește cu altă durere iminența morții.
Odată declanșate mecanismele morții, organismul are toate… setările ca să ușureze suferința, pentru ca plecarea să fie în pace. Totuși, modul în care se moare astăzi este departe de ceea ce are nevoie omul în acele ceasuri.
Dar, aceasta este… modernitatea. Ne-am înstrăinat unii de alții și murim cu adevărat singuri. Chiar dacă se învârt pe acolo oameni în alb și plecarea este monitorizată de tot felul de aparate, părăsirea lumii se face mai trist ca niciodată.
De aceea, cred că sâmbetele morților sunt mult mai importante decât au fost înainte. Sunt momente de recuperare a unui rămas bun neluat. Sunt momente de aprindere a lumânării de care poate cel plecat nu a avut parte, sunt momente de rugăciune pe care familia nu le-a mai avut, așa cum făcea cândva la capătul muribundului, pentru a-i ușura trecerea...
Deci, veniți de dați lumină celor plecați, mai ales dacă s-au dus de aici fără să apuce să vă mai vadă o dată!”, a scris preotul Paul Iulius Negoiță.