Iulian Stănescu a zis că modernizarea satului românesc este „cea mai mare realizare din ultimii 35 de ani” și o dovadă clară că tranziția postcomunistă s-a încheiat, chiar dacă discursul public rămâne blocat în trecut.
În al doilea deceniu al secolului XXI, avem condiții de viață decente, așa cum le aveau occidentalii prin anii ’50. Dacă în 1992 doar jumătate dintre gospodăriile din România aveau acces la apă curentă, astăzi procentul este de peste 85%. În mediul rural, creșterea este și mai spectaculoasă: de la 5-8% gospodării cu apă curentă și canalizare în anii ’90, la aproape 70% în prezent.
„Este o realizare de care se vorbește prea puțin, dar care, în realitate, a schimbat radical modul în care trăiesc milioane de români. Într-o singură generație, satul românesc s-a apropiat de standardele europene”, a spus Iulian Stănescu.
Mai multe despre acest subiect în cadrul podcastului Avangarda cu Ionuț Vulpescu:
Institutul pentru Calitatea Vieții, o invenție românească din timpuri comuniste pentru internaționalizarea regimului. Iulian Stănescu: „Cu toții își imaginau, sau ne imaginam, că odată dispărut politic, poate chiar și fizic, Ceaușescu, imediat vom avea o viață mai bună”.
Ionuț Vulpescu: Bun găsit la un nou episod al podcast-ului meu, Avangarda, cu Ionuț Vulpescu. Astăzi am bucuria să l-am invitat pe sociologul Iulian Stănescu, cercetător la Institutul pentru Cercetarea Calității Vieții al Academiei Române. Iulian, mulțumesc mult că ai acceptat invitația mea.
Iulian Stănescu: Bună ziua și mulțumesc pentru invitație. Am tot amânat-o, din diferite motive.
I.V.: Păi s-au amânat și alte lucruri, suntem în România. Sunt multe institute pentru cercetarea calității vieții în lume sau e o creație românească?
I.S.: Nu prea, este o creație românească și care are o poveste interesantă, și o să încerc aici să fiu foarte scurt, pentru că pe undeva este povestea Revoluției Române. Revoluției Române și anilor ’80. Undeva prin 1978 sociologia a fost practic scoasă în afara legii sau pur și simplu desființată din punct de vedere instituțional în România. Și atunci în 1990 să faci un institut de sociologie...
I.V.: Era periculoasă, nu?
I.S.: Nu era, dar era ceva care n-a mai existat de vreo 12 ani. În schimb a existat în anii ’80 o carte destul de influentă în mediile intelectuale de atunci, o carte coordonată de Cătălin Zamfir despre calitatea vieții. Și a apărut această carte, deoarece profesorul s-a folosit de apetența, să spunem, fostului regim, regimului comunist, de a fi cât mai internațional cu putință. Ori în anii ’60, în Statele Unite, a existat această tema, mai bine zis, atunci a apărut tema aceasta a calității vieții, și cum regimul încerca să pară cât mai... cum să zic, cât mai internațional și deschis din anumite puncte de vedere, a acceptat apariția acestei cărți despre calitatea vieții. Indicatori și surse ale variației calității vieții. Și mai este un lucru, românii nu au dus-o deloc bine în anii ’80, așa că în 1990 a avea un institut de cercetarea calității vieții, venea în direcția așteptărilor populației pentru o viață mai bună în urma Revoluției. Cu toții își imaginau, sau ne imaginam, că odată dispărut politic, poate chiar și fizic, Ceaușescu, imediat vom avea o viață mai bună. Și atunci avea din plin sens un institut de cercetare a calității vieții și avea chiar mai mult sens decât un institut de sociologie, să spunem.
De ce atrage în România „voluptatea știrilor negative”?
I.V.: Care există și el. Au trecut 35 de ani de la Revoluție, momentul la care ne referim. Calitatea vieții românilor în 2025, în 35 de ani după Revoluție, e așa cum și-au dorit în 1990?
I.S.: E foarte bună această întrebare. Există și o variantă a ei pe care... ca sau cu care mă confrunt la televizor. „Și acum, domnule Stănescu, mai avem un minus. Spuneți-ne, cum e calitatea vieții românilor?”
I.V.: Mai avem o oră, de aia am început cu întrebarea, ca să avem timp să o despicăm, să o analizăm.
I.S.: Așa, deci cum este calitatea vieții românilor față de 1990? Aș spune că foarte diferită. Foarte diferită și cu bune și cu mai puțin bune. Sunt, fără îndoială, multe lucruri bune pe care le conștientizăm mai puțin, sau, altfel spus, apar mai puțin în spațiu public. Nu se vorbește despre aceste lucruri sau se vorbește prea puțin, deoarece în spațiu public, în mijloacele de informare masă, avem ceea ce eu numesc o voluptate a știrilor negative. Să vorbim despre ceea ce se întâmplă bine sau mai bine. Mai puțin, că nu aduce audiență, nu aduce clipuri.
Am evoluat sau nu? Iulian Stănescu: „În al doilea deceniu al secolului al XXI, avem niște condiții de viață decente, așa cum le-au avut occidentalii pe la jumătatea secolului trecut”. De ce merită parcursă România rurală, noul capitalism, cartea lui Iulian Stănescu?
I.V.: Binele nu face audiență.
I.S.: Sunt două lucruri majore care ies în evidență, apropo de calitatea vieții. Două lucruri majore bune, ca să spunem așa. În primul rând, este probabil cea mai mare realizare în ultimii 35 de ani în România, de care se vorbește foarte puțin sau deloc. Și care înseamnă aducerea satului românesc în modernitate. Și înseamnă condiții decente de viață pentru majoritatea covârșitoare sau chiar imensa majoritate a românilor. Noi, să zicem în al doilea deceniu al secolului al XXI, avem niște condiții de viață decente, așa cum le-au avut occidentalii pe la jumătatea secolului trecut. Despre ce este vorba aici? Este vorba despre nevoi fundamentare. Apă curentă, canalizare, aceste utilități publice de interes local. Și la care noi stăteam foarte prost la recensământul din ’92. Aveam cam jumătate din populația României care beneficia de apă curentă în locuință. Acum avem 85%. În 25 de ani este, cum să zic...
I.V.: Tu ai scris că ai o carte despre satul românesc.
I.S.: Da, România rurală, noul capitalism, alături de alți colegi.
Mândri de România? 70% din gospodării cu apă curentă și canalizare. Iulian Stănescu: „Deci, într-o singură generație, este în mod clar o realizare de care se vorbește foarte puțin”
I.V.: Zici că inegalitățile, disparități între urban și rural totuși nu mai sunt atât de mari.
I.S.: Anumite. Anumite inegalități s-au redus, au dispărut, cum sunt cele referitoare la condițiile de viață. Și ca să spunem lucrurile și mai pe nume, în mediul rural aveam cam vreo 5-8% din populație care aveau apă curentă și canalizare. De obicei era vorba de comunele care erau apropiate de marile orașe, care, nu știu, aveau anumite unități industriale sau unități militare. Ei bine, acum avem undeva la 67-70% din gospodării de populație din mediul rural, care trăiesc în locuințe care au apă curentă, canalizare. Deci, într-o singură generație, este în mod clar o realizare de care se vorbește foarte puțin.
România blocată în retorica tranziției. Iulian Stănescu: „Tranziția s-a încheiat și noi parcă încă mai vorbim prea mult despre ea la timpul prezent.”
I.V.: Care ar mai fi o altă realizare a tranziției noastre de care se vorbește mai puțin?
I.S.: Nu mai spunem că este o realizare a tranziției, a acestor 35 de ani. S-a încheiat.
I.V.: Tranziția s-a încheiat.
I.S.: Tranziția s-a încheiat și noi parcă încă mai vorbim prea mult despre ea la timpul prezent.
I.V.: Era în anii 1990, emisiunea regretatului Iulie Șerbănescu, Rătăcit în tranziție. Atunci avea sens. Era înainte de aderare, de integrarea europeană.
I.S.: Și este și cartea extraordinară a lui Vladimir Pasti din 1995.
I.V.: Despre capitalismul românesc.
I.S.: România în tranziție, căderea în viitor.