Începând din septembrie, clădirea fostei unităţi militare de la Gara Târgovişte, în care au fost împușcați Elena și Nicolae Ceaușescu, va fi amenajată ca punct muzeal al Complexului Muzeal Curtea Domnească. Anunțul a fost făcut de directorul complexului, Ovidiu Cârstina.
În prezent se efectuează amenajări, după ce clădirea a stat nefolosită timp de aproximativ 15 ani.
Vizitatorii vor putea vedea și zidul unde au fost împuşcaţi soţii Ceauşescu.
"Au fost revopsite interioarele clădirii, cu aceleaşi culori care erau în 1989. Va fi adus mobilierul din acea perioadă, deja există paturile unde au dormit soţii Ceauşescu înainte de execuţie. Sunt nişte paturi simple, de cazarmă. Clădirea, aflată în curtea în care este Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, a rămas conservată, nu a fost nevoie decât de vopsire şi de înlocuirea geamurilor. La ferestrele camerei unde au stat, peste noapte, soţii Ceauşescu înainte de execuţie sunt gratii. În cameră sunt trei paturi, unul dintre ele pentru soldatul care îi păzea", a continuat Ovidiu Cârstina.Va fi expus și un TAB
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Ioan Marinescu, a spus că se fac demersuri la Ministerul Apărării pentru a fi adus şi expus TAB-ul cu care au fost aduşi soţii Ceauşescu la unitatea militară de la Târgovişte. În cazul în care nu se va putea aduce chiar acel TAB, va fi adus unul de acelaşi tip. Autorităţile judeţene spun că au solicitări din străinătate ale unor grupuri de turişti care vor să viziteze locul unde au fost împuşcaţi soţii Ceauşescu. Preţul biletului pentru vizitarea acestui punct muzeal va fi de 7 lei.În această clădire, în perioada 1893-1914, a funcţionat Şcoala de Cavalerie.