Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă a publicat stadiul realizării Programului de ocupare a forţei de muncă al instituției în primele 9 luni ale anului 2012. Potrivit raportului, portretul-robot al românului care a trecut de interviul de angajare este următorul: bărbat, are vârsta cuprinsă între 34 şi 45 de ani, provine din mediul urban şi e absolvent de liceu.
Dacă pentru întregul an 2012, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), prin Programul naţional de ocupare a forţei de muncă, estima încadrarea a 332.000 persoane, la nivel naţional, de la începutul anului şi până la 30.09.2012 s-a realizat încadrarea unui număr de 252.740 persoane, ceea ce reprezintă 76,13 % faţă de cât s-a programat pentru anul 2012 şi 40,52 % din persoanele intrate în măsurile active de stimulare a ocupării forţei de muncă (623.744), informează documentul citat.
Doar 7.000 de şomeri de lungă durată au fost acceptaţi de angajatori în 2012, scrie Realitatea TV.
Din cei aproximativ 252.740 de români care au reuşit să-i convingă pe angajatori că sunt candidaţii potriviţi, 60% dintre persoanele încadrate în primele 9 luni ale anului provin din mediul urban, iar 40% din mediul rural.
Prin acordarea serviciilor de mediere s-a realizat ocuparea a 216.404 persoane, 77,84 % faţă de cât s-a programat pentru anul 2012, din care:
• 139.934 persoane prin medierea încadrării în muncă pe locuri de muncă vacante pe perioadă nedeterminată ;
• 76.470 persoane prin medierea încadrării în muncă pe locuri de muncă vacante pe perioadă determinată;
Ca urmare a acordării serviciilor de informare şi consiliere s-a reuşit încadrarea unui număr de 45.564 persoane, ceea ce reprezintă 129,08 % faţă de cât s-a programat pentru anul 2012.
Prin subvenţionarea angajatorilor care încadrează absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ, s-a realizat încadrarea a 2.906 persoane (35,53 % faţă de cât s-a programat pentru anul 2012), iar numărul absolvenţilor beneficiari de primă de încadrare a fost de 2.167 persoane.
Prin subvenţionarea locului de muncă la angajatori, s-a realizat încadrarea în muncă a 105 persoane cu handicap (45,65 % faţă de cât s-a programat pentru anul 2012).
În urma acordării de servicii de consultanţă şi asistenţă pentru începerea unei activităţi independente sau pentru iniţierea unei afaceri, 115 persoane au iniţiat astfel de activităţi independente (28,75 % faţă de cât s-a programat pentru anul 2012).
Prin încheierea de contracte de solidaritate, în baza Legii nr. 116/2002 privind prevenirea şi combaterea marginalizării sociale cu completările şi modificările ulterioare, s-a realizat încadrarea a 603 persoane (45,17 % faţă de cât s-a programat pentru anul 2012), reprezentând 91,09 % din cele 662 persoane cu care s-au încheiat contracte de solidaritate.
Prin alte măsuri active întreprinse la nivel judeţean, s-a realizat încadrarea a 2.427 persoane, fondurile utilizate pentru susţinerea acestor măsuri active fiind altele decât cele din Bugetul Asigurărilor pentru Şomaj (fonduri structurale).
Ponderea femeilor care au reuşit să semneze un contract de muncă în 2012 este de doar 39% din total, restul de 61% fiind bărbaţi. Cei mai mulţi români s-au angajat pe perioadă nedeterminată (65%).
Structura pe grupe de vârstă a persoanelor care s-au angajat în primele 9 luni din 2012:
- 51.480 persoane cu vârsta sub 25 de ani;
- 63.639 persoane cu vârsta între 25-35 de ani;
- 71.335 persoane cu vârsta între 35-45 de ani;
- 66.286 persoane cu vârsta peste 45 de ani, din care 39.731 sunt persoane cu vârsta peste 50 de ani,
După nivelul de educaţie al românilor care au scăpat de şomaj în 2012, situaţie este următoarea:
- 35.260 persoane din învăţământul primar;
- 54.074 persoane din învăţământul gimnazial;
- 64.307 persoane din învăţământul profesional;
- 65.859 persoane din învăţământul liceal;
- 5.017 persoane din învăţământul postliceal;
- 28.223 persoane din învăţământul universitar.
Mai puţin de 7.000 de şomeri de lungă durată au fost acceptaţi de angajatori în 2012, dintre care 2.400 de tineri sub 25 de ani.