Răspunsul nu mai poate fi dat doar emoțional. Datele științifice și istoria spun altceva decât reflexul birocratic de a „rezolva” rapid situația.
De ani de zile, caii din Delta Dunării sunt împinși într-o zonă gri: prea „sălbatici” pentru a fi considerați animale domestice, prea „domestici” pentru a beneficia de protecția acordată faunei sălbatice. Această ambiguitate nu este întâmplătoare. Ea permite neasumarea responsabilității și amânarea deciziilor reale.
Nu este un accident al naturii
Ceea ce s-a întâmplat recent în zona Dranov nu este un fenomen natural. Nu este selecție naturală, nu este „o iarnă grea”, nu este o catastrofă imprevizibilă. Este rezultatul direct al intervenției umane: îngrădiri ilegale, fragmentarea habitatului și blocarea accesului la resurse esențiale. Când aproximativ 80% din aria de pășunat este închisă artificial, mortalitatea nu mai este un risc, ci o consecință inevitabilă.
A vorbi despre baloți de paie în acest context este o formă de evitare a realității. Hrănirea punctuală nu repară un habitat distrus și nu poate înlocui libertatea de mișcare a unor animale adaptate genetic să trăiască fără intervenție umană.
Ce spune istoria: nu sunt „apăruți ieri”
Unul dintre cele mai răspândite mituri despre caii liberi din Delta Dunării este acela că acești cai ar fi apărut în Deltă exclusiv după 1990, ca urmare a abandonului animalelor de la fostele CAP-uri. Istoria contrazice această narațiune simplistă.
Dimitrie Cantemir, în Descriptio Moldaviae, descria încă din secolul al XVIII-lea herghelii de cai adaptați zonelor de stepă și mlaștină din sudul Moldovei și din vecinătatea Deltei. Copitele late, robuste, menționate explicit de Cantemir, nu sunt o curiozitate anecdotică, ci un indiciu clar al selecției naturale operate timp de secole într-un mediu dificil.
Cu alte cuvinte, populația actuală nu este o anomalie modernă, ci rezultatul unei continuități istorice peste care s-au suprapus, într-adevăr, infuzii recente de sânge domestic. Dar infuzii nu înseamnă origine.
Caii liberi din Delta Dunării sunt adaptați evolutiv la mediul ostil al mlaștinilor, păstrând legături cu caii ancestrali
Ce spune știința: valoare genetică reală
Argumentul decisiv vine însă din genetică. Studiile realizate pe probe recoltate de ARCA și analizate de universități europene arată că populația de cai din zona Letea prezintă o diversitate genetică ridicată și un nivel scăzut de consangvinizare – exact opusul a ceea ce am aștepta de la un grup de animale domestice abandonate recent.
Mai mult, analizele genetice plasează acești cai mai aproape de populațiile ancestrale decât de rasele moderne intens selecționate. Prezența așa-numitelor „gene ferale”, inclusiv adaptări care permit consumul vegetației amare și supraviețuirea fără furajare, confirmă o adaptare evolutivă autentică la mediul deltaic.
Aceasta nu este doar o curiozitate științifică. Este un argument solid pentru valoarea conservativă a populației.
Problema reală: lipsa statutului
România nu are o problemă cu caii din Delta Dunării. Are o problemă cu lipsa unui statut clar. Atât timp cât aceste animale nu sunt recunoscute oficial ca populație ferală cu valoare de patrimoniu natural și cultural, ele vor rămâne vulnerabile: juridic, administrativ și fizic.
Alte regiuni au înțeles acest lucru. Caii Camargue sunt protejați ca simbol al Deltei Ronului. Mustangii sunt protejați prin legislație federală în Statele Unite. În România, caii Deltei sunt încă tratați ca o neplăcere gestionabilă, nu ca o resursă irepetabilă.
În acest context, lansarea unei petiții publice pentru recunoașterea statutului acestor cai pe platforma totulpentruanimale.com a adunat peste 10.000 de oameni în mai puțin de 48 de ore și arată că societatea a înțeles ceva ce instituțiile încă ezită să recunoască: problema nu este existența cailor, ci lipsa unei politici coerente.
Caii din Delta Dunării au supraviețuit imperiilor, migrațiilor și schimbărilor de regim. Ar fi o ironie tragică să nu supraviețuiască birocrației moderne. Datele sunt clare. Istoria este documentată. Știința este fără echivoc.
Ceea ce lipsește nu este informația, ci decizia.