€ 5.0918
|
$ 4.3226
|
Curs valutar: € 5.0918
|
$ 4.3226
 

Galați: S-a deschis 'Bob&Bike Adrenalina Gârboavele'

Garboavele

CJ Galați anunță că joi s-a deschis zona de agrement 'Bob&Bike Adrenalina Gârboavele', un complex destinat activităților recreative și sportive, realizat în urma unei investiții a instituției administrative.

Noua zonă de agrement, amplasată în Pădurea Gârboavele, include două piste de bob cu o lungime totală de peste 1,5 kilometri, două trasee de biciclete: unul pentru familie - de 2,6 kilometri și unul competițional - de 4,3 kilometri, precum și un turn de escaladă de 10 metri, locuri de joacă, foișoare și un amfiteatru în aer liber.

Investiția Consiliului Județean Galați 'este prima de acest fel din țară realizată de o autoritate publică locală și este menită să facă din Pădurea Gârboavele destinația ideală pentru distracție, sport și relaxare'.

Galați: S-a deschis 'Bob&Bike Adrenalina Gârboavele'

'Am promis că vom face în Pădurea Gârboavele cea mai atractivă zonă de agrement din Regiunea Sud-Est și iată că ne ținem de cuvânt! După deschiderea Parcului de Aventură EscapeLand, lansăm acum Bob & Bike Adrenalina Gârboavele - o zonă de agrement și mai spectaculoasă, dotată cu instalații moderne de bob, la standarde similare celor din Germania și Austria, și cu numeroase facilități dedicate petrecerii active a timpului liber, în condiții de maximă siguranță', a transmis președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, într-o declarație de presă.

Pistele de bob au o capacitate de aproape 300 de persoane pe oră și oferă experiențe diferite: una de tip speed-bob, cu sănii individuale pe role magnetice, care pot atinge viteze de până la 40 km/h, și o a doua de tip Alpine Coaster, unde viteza este controlată de utilizator.
De asemenea, traseele de mountain-bike, cu o lungime totală de 7 kilometri, sunt destinate atât începătorilor, cât și sportivilor avansați, iar turnul de escaladă completează oferta de agrement.

Zona va fi deschisă de miercuri până duminică, în intervalul orar 10:00-20:00, iar tarifele sunt de 25 lei pentru o cursă cu Alpine Coaster, 35 lei pentru speed-bob, 10 lei pentru 30 de minute de escaladă și 3 lei pentru o fotografie magnetică, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

 
 
 
 
 
SONDAJ DE OPINIE
Închide
În plină criză economică și petrolieră, PSD ar trebui să iasă de la guvernare?
Da
Nu
Trimite răspunsul
x close