Cercetătorii canadieni şi-au propus să înlocuiască tehnologia militară radar convenţională, cu care sunt dotate bazele militare din regiunile polare ale Canadei, cu un nou tip de radar, mult mai eficient în condiţiile din nordul extrem, care funcţionează pe principiile fizicii cuantice.
În condiţiile din apropierea Polului Nord magnetic al Pământului, radarele militare convenţionale sunt mai degrabă ineficiente pentru că prin această regiune, în atmosfera terestră pătrund particule puternic ionizate emise de Soare care provoacă numeroase interferenţe, devenind dificil de identificat semnalele radio importante de cele naturale, de fond. Dacă un astfel de radar din apropierea Polului Nord magnetic trebuie să identifice eventuale ameninţări aeriene care folosesc tehnologii stealth de camuflaj anti-radar, atunci misiunea sa devine foarte dificilă.
Radarele cuantice
Din acest motiv, cercetători canadieni de la Universitatea Waterloo din Ontario s-au gândit să înlocuiască staţiile radar obişnuite din aceste baze septentrionale cu radare cuantice, care funcţionează apelând la unul dintre cele mai misterioase principii ale fizicii cuantice - cel al inseparabilităţii cuantice (quantum entanglement), conform unui material publicat recent de Live Science.
Distanțe de ani lumină
Fenomenul de inseparabilitate cuantică implică generarea unor perechi sau chiar grupuri de particule subatomice care prezintă aceeaşi stare cuantică. Dacă acţionezi asupra unei astfel de particule sau grup de particule, celelalte particule cu care se află în stare de inseparabilitate cuantică vor reacţiona simultan la fel, chiar dacă sunt separate de distanţe de ordinul anilor lumină.
Peste viteza luminii
Într-un mod încă neelucidat, informaţia se propagă în lumea cuantică la viteze mai mari decât cea a luminii, ceea ce l-a deranjat pe Einstein, care susţinea că nimic nu poate călători în Univers cu o viteză mai mare decât viteza luminii. Din acest motiv, el a caracterizat sumar fenomenul de inseparabilitate cuantică numindu-l „acţiune bizară de la distanţă".
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu