OpenAI lucra de ceva timp la un „mod pentru adulți” pentru ChatGPT, o funcție gândită pentru ca utilizatorii majori, verificați în prealabil, să poată purta conversații cu conținut erotic în cadrul chatbotului.
Desigur, totul urma să funcționeze sub un sistem de control al vârstei, care să împiedice accesul minorilor. Proiectul a fost anunțat anul trecut și amânat de mai multe ori, însă acum compania lui Sam Altman a decis să îl suspende fără o dată de lansare.
Potrivit celor de la Engadget, decizia este luată din cauza problemelor tehnice și îndoielilor interne legate de compatibilitatea acestei funcții cu obiectivele companiei. Lansarea era programată pentru luna decembrie, însă OpenAI a tot amânat-o pentru a se concentra pe alte priorități. În timp, au început să apară probleme, una dintre cele mai importante fiind antrenarea modelelor.
Sistemele concepute pentru a bloca conținutul erotic nu reușesc să se adapteze bine pentru a-l genera într-un mod controlat și întâmpinau dificultăți și în eliminarea conținutului ilegal, precum incestul. La aceste provocări tehnice s-au adăugat și îndoieli în interiorul companiei. Unii angajați și investitori au pus sub semnul întrebării dacă modul pentru adulți al ChatGPT se aliniază cu obiectivul OpenAI de a dezvolta o inteligență artificială utilă și sigură pentru societate.
De asemenea, a existat incertitudine și în privința utilității reale a produsului, iar un alt punct cheie a fost sistemul de verificare a vârstei. Conform testelor, acesta avea o marjă de eroare de peste 10%, ceea ce înseamnă că mulți minori ar fi putut avea acces la modul pentru adulți.
OpenAI a decis să suspende proiectul pe termen nedeterminat, la doar câteva ore după ce a luat o decizie similară și în cazul Sora, aplicația sa pentru generarea de videoclipuri cu inteligență artificială.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News