Acum exact patru ani, acestea au fost ultimele lui cuvinte și apoi a decolat la cer celebrul pilot Dan Ștefănescu, prietenul și camaradul și colegul meu în ale zborului trăit și simțit cu adevărat. Aveam să fiu ultimul pământean cu care el a vorbit la telefon și asta nu știu cum să o trăiesc și să o simt nici acum. Și din muntele de lucruri avute, gândite, trăite și zburate în comun am să vă readu mai jos una.

“Cuvântul comandantului este lege” sau “O poza cât o mie de cuvinte”!

Zburam un vis și o veritabilă legendă a TAROM-ului, pe nume Airbus 310, împreună cu prietenul și colegul meu Dan Ștefănescu și nu era zbor în care să nu discutăm, ca doi pasionați sadea, despre aviație, începând de la aviație și până la… aviație!

Unul dintre subiecte, în mod inevitabil, a fost cel legat de puterea autorității și autoritatea puterii în aviație, fiecare dintre noi aducând exemple pro și contra, analizând cazuri și situații ș.a.m.d.

Într-un concediu la Londra am reușit să găsesc, grație zeiței Fortuna, un mic magazin specializat pe marină și aviație. Știind că la întoarcere din concediu primul zbor îl voi face cu el, chiar de ziua lui de naștere, i-am pregătit o surpriză.

Zis și făcut, vine ziua respectivă, cursa de Madrid etc., iar eu, pus pe șotii ca de obicei, m-am pregătit de acasă să-i fac una bună colegului și prietenului meu, maestrul Iacăr Acrobat, cu voia dumneavoastră, Dan Ștefănescu!

Astfel că, de cu seară, am pregătit o ciorbă de burtă, am făcut un pachet cu ciorba de burtă și un ardei iute și m-am dus la cursă cu el, luând cu mine și surpriza „londoneză” pregătită din timp.

În timpul zborului l-am „zgândărit” un pic, atacând subiectul legat de autoritatea pilotului comandant la bordul avionului. Dintr-una într-alta, am stabilit clar cât adevăr este în celebra dogmă a aviației, care spune că ultimul cuvânt îl are pilotul comandant. Așa că, tachinându-ne reciproc, făceam glume unul pe seama celuilalt, el zicând „așa zice domnul comandant”, iar eu răspunzând cu „cuvântul comandantului este lege”.

Ajungem la Madrid și, înainte de aterizare, îl aud spunând în glumă: „Unde sunt aplauzele pasagerilor de altădată?”

Doar că, după aterizarea lui „unsă”, pasagerii noștri taman încep să aplaude, precum la operă după o arie de Pavarotti!

Auzindu-i, eu, pe un ton mucalit, îi spun repede:

„Vorba comandantului e lege la bord!”, stârnindu-i un râs larg și sănătos.

La Madrid l-am rugat să mă scuze cât face el walkaround-ul avionului și am aranjat cu o colegă să pună ciorba la încălzit, stabilind cu ea să vină în cabină cu ciorba și ardeiul iute anexat doar după ce va auzi parola următoare: „Domnul comandant ar mânca o ciorbă de burtă, dacă aveți!”

Când a urcat înapoi în avion, toată scara de acces pasageri mirosea a ciorbă de burtă, la care mustăciosul nostru drag, intrând în cockpit, grăiește: „Mamă, nene, dar miroase a ciorbă de burtă incredibil de bine! Ce aș mai mânca una!”

Eu, mut ca un pește!

Încet-încet încep să vină și pasagerii noștri, care se transformau în adevărați câini de urmă și miroseau, rând pe rând, parfumul clasic și bineștiut al ciorbei de burtă tradiționale, unii dintre ei spunând chiar că:

„Mmm, miroase a acasă! Miroase a România! Ce bine miroase! Mamă, hai mai repede acasă! Ce dor îmi e de acasă!” ș.a.m.d.

După decolare, odată ajunși la nivel, cu toate cele făcute și rezolvate, îmi iau o față serioasă și îi spun:
„Domnu’ comandant, să știți că am tot reflectat la cele ce mi-ați spus despre «cuvântul comandantului este lege la bordul avionului» și vă propun un test al adevărului”.

Se uită la mine mirat și ușor neîncrezător, știind câte șotii trăsesem până atunci, și îmi răspunde:
„Excelență, ok! Și ce trebuie să fac eu?”

„Aaa, păi întâi de toate trebuie să vă puneți pe cap chestia asta”. Și scot punguța cu cadoul meu.

„Am cumpărat-o special pentru tine, Excelență, și de la magazinul londonez mi-au spus că, dacă o porți ca pilot comandant, poți să îți pui o dorință și se va îndeplini pe loc!”

Mirat din cale afară, scoate căciulița din ambalaj, citește broderia de pe ea și începe să râdă cu poftă.

Intrând în joc, cu căciulița pe cap, îmi zice mucalit și el: „Excelență, și acum ce trebuie să fac în continuare?”

„Păi, Excelență, am să vă rog să apelați șefa de cabină și să o rugați să vă aducă o… ciorbă de burtă, că parcă asta ați spus la urcarea în cockpit, dacă nu greșesc?!”

Dan pune mâna pe microfon, apasă pe butonul de apelare a șefei de cabină și doar ce îl aud:

„Stimată colegă, vă pot ruga o ciorbă de burtă, da’ fierbinte, dacă se poate?”

Șefa de cabină răspunde, stăpânindu-și cu greu râsul:

„Și doriți și ardei iute la ea?”

„Dacă aveți, ar fi bun”, răspunde Dan, mușcându-și buzele să nu râdă, dar mirat din cale afară.

Și uite cum intră colega noastră cu o tavă pe care erau o porție zdravănă de ciorbă de burtă, frumos mirositoare, și doi ardei iuți, cu chiflă alături.

Fața lui Dan a fost una greu de descris în vorbe, după cum vă puteți cu ușurință închipui.

„Cuvântul comandantului e lege în avion, nu-i așa, Excelență?”, îl întreb eu, în râsetele echipajului de cabină, adunat să vadă surpriza și alături de care am cântat un strașnic „La mulți ani!”.

Zbor frumos acolo unde ești, Excelență!

pilotul Osiceanu