Victor Ponta a publicat, joi, pe blogul personal, un document care contrazice acuzaţia preşedintelui Traian Băsescu prin care aruncă asupra premierului o nouă umbră de îndoială: "Nu a urmat facultatea din Catania, acuzaţie apărută în presă!
Autor: Cristina Răduță
Informația publicată de adevarul.ro, în care se arăta că premeirul nu a fost masterand la Universitatea din Catania, se dovedește a fi falsă. Totuși, informația a fost preluată de Traian Băsescu în cursul zilei de joi, când în Parlament a fost citită declarația pentru suspendarea acestuia.
Victor Ponta a postat în cursul zilei de joi dovada stagiului de pregătire la Universitatea din Catania, Italia.
Preşedintele Unverisităţii din Catania a confirmat faptul că în anul 2000, Victor Ponta a urmat cursurile Facultăţii de Drept,la nivel post-universitar.
În postarea sa de pe blog, Ponta nu face referire la master, ci la faptul că a absolvit un curs.
Cum răspunde premierul Ponta atacurilor referitoare la studiile sale:
- „Am făcut un curs de drept penal internaţional la Universitatea din Catania, în martie-iunie 2000. Era un curs a cărui denumire în italiana este “Corso di Formazione Avanzata in Cooperazione Giudiziaria e Spazio Giuridico Europeo in Materia Penale”.
- "Cursul s-a finalizat cu o lucrare scrisă, precum şi cu un calificativ, aşa cum rezultă din diploma ataşată mai jos".
- "În baza lucrării şi a calificativului, am primit dreptul de a continua cursul respectiv printr-un stagiu de 3 luni (octombrie-decembrie 2000) la Direcţia Naţională Anti-Mafia – la sediul central din Roma. A fost o mare mândrie şi onoare pentru mine să fac acel stagiu, fiind unul din cei doar doi procurori români (celălalt a fost procurorul Gheorghe Mocuţa) în cadrul celei mai prestigioase instituţii de combatere a crimei organizate din lume"
- "Lucrarea pe care am susţinut-o în vederea obţinerii acestei diplome se află şi acum în arhiva Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii din Catania”, mai scrie Ponta pe blogul său.