Cezar Cernea, un arhitect român în vârstă de 30 de ani, face parte dintr-o minoritate de străini care aleg nu doar să lucreze, ci și să-și pună rădăcinile în zonă, în ciuda dificultăților.
„Timp de șase luni nu am putut găsi nimic disponibil pentru închiriere. Dacă nu mă ajuta Andrea cu un apartament, poate că plecam”, spune Cezar Cernea, stabilit în Primiero, conform presei străine.
O poveste de integrare: de la Brașov la Tonadico
Cezar s-a născut în 1994 în Sfântu Gheorghe, un orășel transilvănean cu o identitate culturală mixtă, unde majoritatea locuitorilor sunt de etnie maghiară. A crescut într-un mediu bilingv și, cum povestește el, a învățat de mic importanța adaptării culturale: „E un loc unde uneori trebuie să folosești Google Translate în propria țară. Asta spune multe despre ce înseamnă conviețuirea și diferențele culturale”.
După ce a studiat arhitectura la Cluj-Napoca, Cezar a ajuns în Italia printr-o bursă Erasmus la Universitatea Iuav din Veneția. Experiența a fost decisivă: „Am cunoscut Camposaz în 2015, la un atelier în Brașov. A fost începutul unei legături care m-a adus, ani mai târziu, în Tonadico”. În 2023, cu ocazia aniversării a 10 ani de la înființarea asociației, a revenit în zonă, iar acolo l-an cunoscut pe Andrea Simon, arhitect și cofondator Camposaz.
Andrea i-a oferit oportunitatea de a lucra în studio-ul său, dar obstacolul major a apărut imediat: lipsa unei locuințe disponibile. Fără ajutorul direct al lui, mutarea ar fi fost imposibilă.
Salarii mai bune, dar viață mai simplă
Cezar subliniază diferențele dintre mediul profesional din România și cel din Italia: „În afara orașelor mari din România, salariile sunt foarte mici. Câștigam mai puțin de jumătate din cât câștig aici, deși lucram la fel de mult”. Deși are un trai modest, fără mașină și cu cheltuieli reduse, spune că viața din Primiero este „mai sănătoasă și mai simplă”.
Motivația principală pentru a rămâne vine și din armonia dintre stilul său de lucru și filosofia arhitecturii locale: „Se lucrează mult la recuperarea caselor vechi, cu respect față de contextul istoric. E o abordare care mă atrage și mă motivează”.
O integrare lentă, dar reală
Viața socială nu a fost lipsită de provocări.
„La început ești întâmpinat cu curiozitate și amabilitate, dar apoi oamenii pot deveni mai distanți. Se întâmplă să te simți singur”. Totuși, odată cu trecerea timpului și cu dovada seriozității, relațiile s-au consolidat.
Chiar dacă activitățile culturale sunt mai puține decât într-un oraș, natura din jur compensează din plin: „Pentru mine, mersul pe munte e o formă de bine, inclusiv psihic. E un mod de viață care mă echilibrează”.
Primiero - loc de muncă, loc de suflet, dar nu neapărat final
Deși acum trăiește și lucrează în Primiero, Cezar nu știe dacă aceasta va fi destinația sa finală. „Depinde de cum va evolua experiența. Poate îmi voi deschide propriul atelier în altă parte. Nu-mi impun limite. Dar cu siguranță, această vale va rămâne mereu parte din povestea mea”.
Povestea lui Cezar Cernea reflectă una dintre marile probleme cu care se confruntă atât localnicii, cât și străinii care vor să contribuie la revitalizarea zonelor rurale din Italia: lipsa infrastructurii rezidențiale pentru muncitori. Într-un timp în care migrația economică capătă forme noi, soluțiile la criza locuințelor devin esențiale pentru coeziune, dezvoltare locală și păstrarea comunităților vii.