Fostul premier Emil Boc a alergat, duminică, la un cros pe o distanță de şase kilometri, organizat în cadrul Maratonului Internaţional desfăşurat în municipiul Cluj-Napoca, terminând cursa după 34 de minute.
Echipat cu pantaloni scurţi, tricou şi pantofi de sport, primarul din Cluj-Napoca, a alergat, alături de alte 2.500 de persoane din 16 ţări, apreciind că sportul este "cea mai ieftină și eficientă investiție în sănătate".
La finalul cursei, după ce a trecut linia de sosire înregistrând un timp de 34 de minute şi 30 de secunde, Emil Boc a declarat: "Mă bucur să văd tineri şi oameni în vârstă care aleargă, este cea mai ieftină şi eficientă investiţie în sănătate şi o recomand tuturor. A fost cald, dar am parcurs fără probleme cei şase kilometri. Nu m-am antrenat înainte şi am simţit la un moment dat o durere în picioare, dar până la urmă am trecut linia de sosire. Îi încurajez pe toţi să facă sport", a fost îndemnul lui Boc, potrivit rtv.net.
Citește aici: L-ai văzut fără, uite cum arată Boc cu pantaloni scurți
"E o invitație pentru toți la sport și mișcare. Mișcarea n-are vârstă. Este cea mai benefică investiție în sănătate, poate și cea mai ieftină. Cel mai important pas este să ajungi pe trend, că după aceea, te miști. E un exercițiu de voință și, în același timp, de sănătate. (...) Mesajul meu este, pentru toți, indiferent de vârstă, să facă mișcare. (...) Ajută foarte mult și pentru o muncă stresantă", a declarat ulterior, într-o intervenție telefonică, Emil Boc, la România TV.
Sfatul lui Emil Boc pentru politicieni
Întrebat ce sfat are pentru politicieni, care nu prea mai au timp de sport, Emil Boc a răspuns: "Nu există n-am timp. Numai cine e leneș nu are timp, e o chestiune de prioritate și de organizare. Nu cred în scuzele acelea că nu ai timp, că nu pot: e o chestiune de voință, de organizare și de a-ți face propriul program și de a da sănătății ceea ce îi trebuie și mișcării o prioritate în viața de zi cu zi. Eu spun că numai leneșii nu au timp de mișcare", a conchis fostul premier.
Edilul municipiului Cluj-Napoca a premiat, în cadrul Maratonului Internaţional de la Cluj-Napoca, primul alergător clujean care a trecut linia de sosire la proba de maraton, Mircea Secară, care a obţinut locul al doilea, după kenyanul Bernard Talam, însă cele mai multe aplauze le-a primit un român în vârstă de 80 de ani.
Participanții la cea de-a treia ediție a Maratonului Internaţional Cluj-Napoca au ţinut un moment de reculegere în memoria victimelor de la Boston, iar unii au purtat panglici negre de doliu în piept.