Profesorul Socol acuză de discriminare agențiile de rating, care au depunctat România la primul semn de turbulenţe politice, în vreme ce Slovacia a fost menţinută cu 3 trepte de rating peste țara noastră şi chiar în prezent are perspectivă stabilă. Deși, acolo sunt asasinați jurnaliști, a fost o tentativă de asasinare a premierului, e criză politică din octombrie 2024, iar deficitul structural este apropiat de cel al României.
Întrebările dlui profesor sunt legitime și poate are dreptate: fie metodologia evaluărilor e problema, fie subiectivismul evaluatorilor. Agențiile de rating nu sunt îngeri, dimpotrivă. Cu șase zile înainte de prăbușirea Lehman Brothers, care a generat criza globală din 2008, Standard & Poor's a menținut calificativul de investiții „A” pentru firmă. Moody's a așteptat și mai mult, retrogradând Lehman doar cu o zi lucrătoare înainte de prăbușire.
Totuși, mă gândesc, la nivelul unui simplu cetățean care a trecut prin Bratislava într-un week-end, fără a avea nicio competență în astfel de evaluări, că există diferențe între România și Slovacia.
Am văzut, de exemplu, din mersul mașinii, două șantiere: unul public (se lucra la un pod) și altul privat (cel mai probabil un bloc de birouri). La ambele se lucra, ziua și noaptea, subliniez, în weekend. M-a uimit, fiindcă veneam dintr-o țară unde se sudează ”punțile”, ca să se dea câte trei săptămâni de concediu de Crăciun, în scop electoral. Și dintr-un oraș unde primarul ”wanabe”-președinte ține un an jumate închis Podul Grant, cu lucrări doar opt ore pe zi, cinci zile pe săptămână, ca la corporație. Nu știu cum privesc agențiile de rating atâta dor de muncă... poate asta o fi perspectiva stabilă, în sensul că nu se face nimic, așa că trecem mai departe.
Ce am mai observat, mergând de la Viena la Bratislava, într-o zi de vineri? În primul rând, că faci doar 30 de minute, pe autostradă. O fi Slovacia avantajată de geografie, dar dacă ne gândim la economie, să recunoaștem că Bucureștiul nu e legat prin autostrăzi de nicio capitală europeană. S-ar putea ca și asta să conteze în evaluările de rating.
Și, în al doilea rând, am observant că pe sensul dinspre Viena spre Bratislava traficul era aglomerat, că veneau turiștii din Austria în Slovacia, iar pe sensul opus erau cam răruțe, mașinile. Poate agențiile fac la rândul lor diferența între intrări și ieșiri, între cele două-trei autocare care vin de la Otopeni în Capitală și miile de autoturisme care pleacă spre Bulgaria, Grecia, Turcia sau Austria.