Europa și SUA se află în centrul unor tensiuni politice care scot la iveală o problemă mai veche, anume ruptura tot mai vizibilă dintre cele două maluri ale Atlanticului. Criticile lansate de administrația americană, reluate recent de Donald Trump, au fost întâmpinate pe continent cu iritare și replici indignate. Reflexul este cunoscut. Utilitatea lui, mai puțin.
O reacție matură nu ar trebui să fie una defensivă, ci una lucidă. Mai degrabă decât să respingă acuzațiile ca pe o ofensă, Europa ar avea de câștigat dintr-o discuție deschisă despre propriile vulnerabilități, despre ce funcționează și ce nu, dar și despre interesele comune cu SUA, scrie POLITICO.
Europa și SUA, pe canale diferite
De ceva timp, dialogul transatlantic pare să se desfășoare pe frecvențe separate. Această nealiniere nu este doar o chestiune de ton, ci una de fond, iar consecințele pot fi serioase, mai ales pentru Europa.
Noua Strategie de Securitate a SUA și declarațiile recente ale lui Donald Trump au declanșat, din nou, reacții emoționale la nivel european. Formule precum „Cum îndrăznește?” sau „Interferență inacceptabilă!” au dominat discursul public. Problema este că astfel de răspunsuri ratează două aspecte esențiale.
Primul aslpect este că o mare parte din criticile venite din America nu sunt motivate de ostilitate, ci de preocupare. Fie că vorbim despre Trump, JD Vance, Elon Musk sau Sam Altman, mesajul lor este constant. Documentul strategic al Washingtonului spune explicit: „Obiectivul nostru este să ajutăm Europa să corecteze traiectoria actuală. Vom avea nevoie de o Europă puternică pentru a concura cu succes și pentru a lucra împreună cu noi, pentru a preveni ca orice adversar să domine Europa.” Iar Trump afirmă, în termeni direcți, inclusiv într-un interviu pentru POLITICO: „Vreau să văd o Europă puternică.”
Limbajul politic, o diferență tot mai mare
Al doilea punct ține de stilul politic. Donald Trump spune, adesea brutal, ceea ce gândește. Prin contrast, mulți lideri europeni evită declarațiile tranșante, preferând un limbaj diluat sau politically correct. Publicul simte această ezitare și se îndepărtează, căutând voci mai directe, chiar dacă sunt "controversate".
Mathias Döpfner, președinte și director general al Axel Springer, grupul care deține POLITICO, observă că mesajul american este, de fapt, coerent. SUA își doresc o Europă puternică, capabilă și predictibilă. Problema este că, la Bruxelles și în capitalele europene, acest mesaj se pierde în zgomotul criticilor și este respins din reflex.
Critica nu este, de regulă, un semn de respingere, ci de implicare. Mult mai îngrijorătoare ar fi lipsa ei, care ar semnala indiferență. De aceea, reacția defensivă nu servește intereselor europene. Așa cum subliniază și Kaja Kallas, ar fi mai util un dialog care să includă și auto-critica, o analiză onestă a punctelor forte și a slăbiciunilor, dublată de măsuri concrete, notează Mathias Döpfner.
Crudul adevăr este că Europa livrează sub așteptări
Dincolo de ton, multe dintre reproșuri sunt greu de contestat. Privită fără ochelarii status quo-ului, Europa a livrat prea puțin în ultimele decenii. Creșterea economică a fost modestă, energia a devenit scumpă, iar dereglementarea, digitalizarea și inovația, inclusiv în domeniul inteligenței artificiale, au rămas în urmă. Politica de migrație este, la rândul ei, incoerentă și ineficientă.
Speranțele s-au concentrat recent pe noul guvern de la Berlin. Investitori cu capital de ordinul miilor de miliarde așteptau semnale clare. În schimb, multe decizii au contrazis promisiunile. Cancelarul arată spre vicecancelar, vicecancelarul spre propriul partid, iar, la final, vina ajunge tot la americani și la președintele lor.
În locul unui restart european, se conturează o continuitate a declinului. Germania rămâne blocată într-o relație complicată cu propriul trecut, mizând pe discreție și mediocritate. Franța resimte efectele moștenirii coloniale în Africa, confruntată cu rețele islamiste și cu un antisemitism care ajunge până la nivel politic înalt. Marea Britanie și Spania urmează trasee similare de acomodare culturală și politică.
Unde apare speranța în Europa
Există însă și excepții. Finlanda, Danemarca, statele baltice, Polonia și, poate surprinzător, Italia privesc amenințările venite din Rusia, China sau Iran cu realism și își propun standarde ridicate, chiar dacă pornesc din poziții diferite, scrie Mathias Döpfner în Politico.
Pentru Europa, soluția nu stă în orgoliu rănit, ci într-un patriotism construit pe rezultate. Un prim pas ar fi o poziție unitară și fermă în sprijinul Ucrainei. Apoi, reforme economice reale, capabile să stimuleze creșterea. Politica de migrație trebuie, la rândul ei, regândită pentru a restabili echilibrele și a proteja ordinea legală.
Dacă aceste schimbări nu se produc, istoria ar putea confirma criticile venite dinspre SUA. Obstacolul real nu este lipsa soluțiilor, ci lipsa voinței politice. Acolo unde există voință, există și opțiuni.
Strategia de Securitate a SUA și șansa unui nou început
Această direcție începe în Europa, cu un spirit de reînnoire de tip „Europe First”, și continuă peste Atlantic. Europa are nevoie de SUA, iar SUA au nevoie de Europa. Criza actuală ar putea fi, paradoxal, momentul de claritate necesar.
Un acord comercial UE–SUA, fără tarife, ar impulsiona economia celor mai mari două blocuri economice din lume și ar crea baza unei politici comune de securitate. Este o oportunitate istorică, pe care Friedrich Merz ar putea încerca să o negocieze cu Donald Trump. Așa cum spunea Churchill: „Niciodată să nu irosești o criză bună!”, conchide Mathias Döpfner.
CITEȘTE ȘI: UE, rugată să negocieze cu Lukașenko pentru a pune capăt represiunii din Belarus