Născut la 19 aprilie 1939, la Mashhad, într-o familie religioasă șiitǎ, el a devenit al doilea "lider suprem" al Republicii Islamice în 1989, după moartea ayatollahului Ruhollah Khomeini.
Ali Khamenei a fost omul care a concentrat, timp de aproape 37 de ani, cea mai mare parte a puterii politice, militare și religioase din Iran.
Ali Khamenei a fost un lider care a preluat puterea fără aura religioasă a lui Khomeini. Cum a ajuns lider?
A fost ayatollah și rahbar: ce înseamnă asta și ce putere avea, de fapt
Titlul de ayatollah descrie rangul său clerical, dar funcția care i-a definit cariera lui Ali Khamenei a fost cea de rahbar: lider suprem al Iranului.
În sistemul politic iranian, această poziție este deasupra președintelui și controlează, direct sau indirect, orientarea strategică a statului: armata, Garda Revoluționară, radioul și televiziunea de stat, justiția și numirea unor figuri-cheie din aparat.
Britannica notează că "liderul suprem supraveghează practic toate funcțiile guvernului, iar puterile sale includ comanda forțelor armate, numirea șefilor din justiție și securitate și validarea președintelui ales".
Formarea lui Ali Khamenei
Formarea lui Ali Khamenei a fost una tipică pentru clerul șiit, dar ascensiunea sa politică a fost strâns legată de revoluția iraniană.
A studiat la Qom, unul dintre marile centre teologice șiite, inclusiv sub îndrumarea lui Khomeini. Din 1963 s-a implicat în protestele împotriva monarhiei șahului Mohammad Reza Pahlavi și a fost arestat de mai multe ori de serviciile de securitate ale regimului.
După revoluția din 1979, a intrat rapid în nucleul noii puteri: a fost membru al Consiliului Revoluționar, adjunct al ministrului apărării și, pentru scurt timp, a comandat Garda Revoluționară Islamică.
Ali Khamenei, rănit cu o bombă ascunsă care i-a paralizat mâna
În 1981, Khamenei a fost rănit grav într-un atentat cu bombă ascunsă într-un casetofon, într-o moschee din Teheran.
Reuters scrie că atacul i-a paralizat brațul drept, iar trauma a contribuit la imaginea unui lider profund suspicios și obsedat de securitate. În același an, după alte atentate care au lovit vârful puterii iraniene, a devenit președinte al Iranului, funcție pe care a ocupat-o între 1981 și 1989.
Britannica subliniază însă că președinția era atunci mai degrabă ceremonială, mare parte din puterea executivă fiind deținută de premier și de cercul lui Khomeini.
Momentul decisiv al carierei lui Ali Khamenei
Momentul decisiv al carierei sale a venit în 1989, la moartea lui Khomeini. Ali Khamenei nu avea atunci anvergura religioasă cerută inițial de Constituție pentru a deveni lider suprem, iar alegerea sa a fost posibilă doar după modificarea normelor constituționale.
Tot Britannica notează explicit că cerința privind rangul clerical a fost coborâtă pentru a-i permite accesul la funcție.
Tocmai această slăbiciune inițială l-a împins, în anii următori, să-și construiască puterea nu atât prin prestigiu teologic, cât prin control instituțional, mai ales asupra Gărzii Revoluționare și a biroului liderului suprem, transformat într-o administrație paralelă cu mii de angajați.
Cum a transformat Ali Khamenei Iranul
Sub conducerea sa, Iranul a devenit mai militarizat, mai centralizat și mai confruntațional în politică externă.
Reuters, AP și Britannica îl descriu ca pe arhitectul consolidării Gărzii Revoluționare într-un pilon militar, politic și economic al regimului și ca pe omul care a făcut din programul nuclear și din rețeaua de aliați și miliții regionale o parte centrală a strategiei iraniene.
Deși a acceptat, din calcul politic, acordul nuclear din 2015, Ali Khamenei a rămas consecvent ostil Statelor Unite și Israelului și a cultivat o doctrină a rezistenței și descurajării regionale.
Un detaliu mai puțin cunoscut despre Ali Khamenei
Un detaliu mai puțin cunoscut este că Ali Khamenei a cultivat și o imagine de om al culturii.
Surse citate de Reuters îl descriu ca având o reputație intelectuală mai solidă decât imaginea sa publică rigidă, iar Britannica notează că era un sayyid, adică, în tradiția șiită, un descendent al profetului Muhammad, fapt simbolizat de turbanul negru.
Chiar și așa, această dimensiune culturală a coexistat cu un regim care a limitat sever libertățile politice și sociale, potrivit Financial Times.