La Bruxelles, semnalele sunt mai clare ca niciodată. Uniunea Europeană nu mai vorbește doar despre adaptare, ci despre repoziționare. UE, spun tot mai mulți oficiali, trebuie să devină o putere mondială cu greutate reală, capabilă să își apere interesele într-o lume tot mai instabilă.
La summit-ul de urgență organizat recent în capitala europeană, liderii statelor membre au început să contureze, fără ocolișuri, direcția unei super-Europe. Nu un imperiu în sens clasic, ci o Uniune mai coerentă, mai robustă și mai influentă geopolitic, într-un context în care vechile garanții de securitate nu mai par sigure, notează The Telegraph.
Presiunile externe au forțat accelerarea. Declarațiile președintelui american Donald Trump despre Groenlanda, războiul dus de Vladimir Putin la granița estică a Uniunii și competiția strategică tot mai dură cu China au scos la suprafață slăbiciunile structurale ale Europei. Într-o lume dominată de lideri autoritari și decizii greu de anticipat, Bruxellesul încearcă să construiască o „Europa suverană”, capabilă să acționeze fără dependențe critice.
Ideea nu este nouă. Președintele francez Emmanuel Macron vorbește de ani buni despre nevoia ca UE să se transforme într-un actor geopolitic major. Mult timp, mesajul său a rămas fără ecou. Acum, contextul internațional a schimbat calculele.
„Trăim într-o lume în care liderul lumii libere este dispus să răstoarne alianțe istorice în funcție de ce vede la televizor. Nu mai este un mediu confortabil”, a admis un diplomat european. Iar cancelarul german Friedrich Merz a descris ordinea globală actuală drept una aflată într-o schimbare „de o viteză fără precedent”.
Reflexul Bruxellesului în fața crizelor a fost, istoric, același: mai multă integrare. De data aceasta, asta înseamnă coordonare politică sporită, bugete mai mari și, inevitabil, o discuție serioasă despre forța militară. Drumul spre o putere mondială trece și pe aici.
Extinderea UE revine pe agendă
Pentru mult timp, extinderea a fost aproape tabu. Acum, subiectul revine în forță. Nu mai puțin de nouă state aspiră la aderare, într-un context radical schimbat de războiul din Ucraina.
Intrarea Kievului în UE a devenit un element-cheie în orice scenariu de pace. Bruxellesul știe că nu își permite să fie perceput drept un obstacol. Deși procesul clasic de aderare este lent și complicat, se discută tot mai des despre formule de „aderare etapizată”, care ar permite Ucrainei acces gradual, cu drepturi limitate, până la finalizarea reformelor.
Această flexibilitate ar avea însă efecte în lanț. Statele din Balcanii de Vest, blocate de ani întregi în anticamera Uniunii, vor cere același tratament. Muntenegru și Albania sunt cele mai avansate, dar Macedonia de Nord, Bosnia și Herțegovina, Kosovo și Serbia rămân pe listă. Moldova și Georgia au depus cereri de aderare după invazia rusă din 2022.
În paralel, Islanda ar putea reveni la ideea aderării prin referendum, pe fondul impredictibilității politicii americane. Norvegia, deși mulțumită de relația sa actuală cu UE, urmărește atent evoluțiile.
Pentru Bruxelles, miza nu este doar extinderea geografică. Integrarea Ucrainei, cu o armată experimentată și o industrie de apărare în creștere, ar întări decisiv flancul estic și ar complica serios planurile Moscovei.
O Europă cu mai multe viteze
O super-Europă cu peste 30 de membri nu poate funcționa după aceleași reguli ca actualul bloc de 27. De aici, revenirea ideii unei Uniuni cu mai multe viteze.
Deciziile care necesită unanimitate sunt tot mai contestate, mai ales în politica externă. Ungaria, percepută drept cel mai apropiat aliat al Kremlinului din interiorul UE, a blocat repetat inițiative legate de Ucraina. Faptul că unele decizii au fost adoptate de 26 de state, fără Budapesta, nu mai provoacă șoc sau scandal.
Tot mai multe politici sunt gândite flexibil: un nucleu de țări avansează rapid, restul se pot alătura ulterior. Este un compromis pragmatic, dar necesar, spun oficialii europeni.
Economia, arma strategică a UE
Puterea Uniunii Europene nu înseamnă doar teritoriu sau populație. Piața unică, cu peste 460 de milioane de consumatori, rămâne principalul instrument de influență globală al Bruxellesului.
Într-un moment de creștere economică slabă și nevoi militare în creștere, liderii caută soluții rapide: mai puțină birocrație, piețe de capital integrate, mai multe investiții private. Fără acestea, ambiția de putere mondială rămâne teoretică.
Dependențele strategice sunt însă evidente. Europa a depins de gazul rusesc, depinde încă de umbrela militară americană și de materiile prime critice din China. De aici eforturile de diversificare, prin acorduri comerciale și parteneriate cu America Latină, India, Canada sau Australia.
Apărarea, veriga slabă a super-Europei
Orice proiect de super-Europă se lovește inevitabil de problema apărării. Bugetele militare europene rămân mult sub cele ale Statelor Unite, iar coordonarea este fragmentată.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a criticat deschis Europa, acuzând-o că este prea divizată pentru a deveni un actor global autentic. Bruxellesul încearcă să răspundă, dar fără a dubla NATO și fără a rupe legătura transatlantică.
Mesajul oficial este unul de echilibru: mai multă autonomie strategică, fără transformarea UE într-un proiect antiamerican.
Într-o lume în care certitudinile vechi se destramă rapid, Uniunea Europeană pare hotărâtă să își redefinească rolul. Dacă va reuși să transforme această ambiție într-o construcție coerentă sau va rămâne o forță economică ezitantă politic rămâne, deocamdată, una dintre marile întrebări ale deceniului, potrivit The Telegraph.