O fetiță în vârstă de 10 ani din localitatea Puchenii Mari, din județul Prahova, se află în stare gravă, după ce a fost accidentată, luni după-amiază, de o mașină pe DN 1, potrivit RTV.net. Victima a fost preluată de un elicopter SMURD și transportată la un spital din București.
Fetița, în vârstă de 10 ani, se pare, că a traversat printr-un loc neregulamentar, fără a se asigura. Victima a fost intubată și pregătită pentru transportul cu elicopterul SMURD către București.
"Am fost solicitaţi pentru un accident rutier. Victima este cu traumatism cranian şi un traumatism abdominal. A fost stabilizată şi va fi preluată de un elicopter SMURD şi dusă la un spital din Bucureşti", a declarat, la România TV, Mădălin Ipatie, medic ambulanţă Prahova.
Pentru a facilita intervenția elicopterului SMURD, polițiștii prahoveni de la Rutieră au deviat traficul în zonă pe ambele sensuri ale DN 1, pe străduțe adiacente.