În tradiția populară românească, această zi este cunoscută sub numele de Sânpetru de Vară și are o profundă încărcătură simbolică și agrară. Marchează mijlocul verii și începutul secerișului.
Sânpetru în credința populară
În vechile povestiri și snoave, Sânpetru apare ca un personaj respectat, apropiat de oameni, îmbrăcat în straie țărănești, preocupat de gospodărie și pescuit. Se spune că mergea adesea pe pământ alături de Dumnezeu și îi era sfetnic de încredere. Legenda spune că Dumnezeu i-a încredințat cheile Raiului, iar acolo, Sfântul Petru are grijă de cămările cerești, hrănește animalele sălbatice și „fierbe grindina”, astfel încât să nu mai fie periculoasă.
Obiceiuri și superstiții păstrate din bătrâni
Pe lângă însemnătatea religioasă, ziua de Sânpetru, Sfinții Apostoli Petru și Pavel, este plină de tradiții și ritualuri populare, multe dintre ele încă respectate în mediul rural:
Cucul și privighetoarea încetează să mai cânte după această dată, un semn al trecerii în a doua parte a verii.
Mărul nu se scutură până la Sânpetru, pentru ca ogoarele să fie ferite de grindină.
Se spune că scânteile biciului lui Sânpetru se transformă în licurici, care ghidează călătorii rătăciți prin păduri și munți.
Se țin Moșii de Sânpetru, tradiție în care se duc la biserică ofrande: colaci, lumânări, mere dulci și acrișoare, care apoi se împart săracilor pentru sporul casei și sănătate.
Persoanele cu pistrui trebuie să se spele pe față cu apă la miezul nopții, când cântă cocoșul, pentru ca pistruii să nu se mai înmulțească.
Dacă în această zi tună și fulgeră, se crede că nucile și alunele vor fi viermănoase.
Este sărbătoarea lupilor. Nu se pun capcane și nu se alungă lupii cu arme, pentru ca aceștia să fie blânzi și să nu atace gospodăriile.
Mamele le oferă fetelor talismanul de Sânpetru: o punguță roșie cu usturoi și frunze de pelin, purtată timp de trei zile pentru protecție împotriva farmecelor și a ielelor.