DCNews Homepage SALA POLIVALENTĂ, finalizată în 2016. Anunțul lui Sorin Oprescu

SALA POLIVALENTĂ, finalizată în 2016. Anunțul lui Sorin Oprescu

Sorin Oprescu 1

VEZI ȘI: Ioan Oltean, ACUZAȚII GREVE. \"A fost pusă de el să facă toate nenoricirile\"

 

\"Sper să terminăm, săptămâna viitoare, procedura de selecţie, care, din cauza contestaţiilor, a ajuns să dureze puţin peste şapte luni. Imediat ce va fi desemnat câştigătorul, ne vom apuca de treabă.

Apoi, aşa cum v-am obişnuit - vezi exemplul Arenei Naţionale, care a necesitat un ritm rapid de lucru, pentru a putea găzdui Finala UEFA Europa League, angajament asumat de România şi dus la îndeplinire cu succes de Primăria Municipiului Bucureşti -, vom intensifica munca în teren şi în 2016 vom finaliza sala polivalentă\", a spus Oprescu, citat într-un comunicat remis.

Potrivit edilului, sala va avea toate dotările necesare pentru desfăşurarea unui astfel de campionat în condiţii ideale. \"De altfel, aşa cum s-a discutat cu federaţiile de specialitate, acestea vor lua parte la toate deciziile privind set-up-ul sălii şi dotările sportive\", a mai spus Sorin Oprescu.

Sala polivalentă ar urma să aibă o capacitate de 12.000 locuri, arată Mediafax.

Știri similare din categoria Vezi toate articolele