În Africa de Sud, Botswana, Angola şi Malawi, ducele de Sussex a abordat în zece zile numeroase teme dragi inimii sale, de la lupta împotriva feminicidului până la protecţia naturii, trecând prin eradicarea minelor antipersonal şi lupta împotriva SIDA. El şi-a încheiat turneul la Johannesburg cu problema locurilor de muncă a tinerilor sud-africani, dintre care peste jumătate (57%) sunt şomeri. În pofida acestei situaţii, prinţul, al şaselea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, s-a arătat optimist. 'Am observat totuşi aici forţa, rezistenţa, o anumită speranţă şi empatie', a declarat el, după ce a vizitat împreună cu soţia sa un centru de pregătire din orăşelul Tembisa, o suburbie a celui mai mare oraş sud-african. Pe un ton mai personal, Harry a subliniat importanţa relaţiei sale cu Africa. 'De când am păşit prima dată pe acest continent, pe vremea când eram încă foarte tânăr, pentru a încerca să depăşesc ceva ce nu pot descrie, Africa m-a întâmpinat într-un mod pe care nu îl voi uita niciodată', a declarat el. Săptămâna trecută, în timpul etapei în Angola a vizitei sale, prinţul a adus un omagiu luptei mamei sale, prinţesa Diana, împotriva minelor antipersonal, în timp ce păşea pe un drum pe care prinţesa de Wales a mers cu puţin timp înainte de moartea ei într-un accident de maşină la Paris, în 1997. Soţia sa, actriţa americană Meghan Markle, le-a mulţumit şi ea gazdelor. 'Pe cât de diferite ar putea părea vieţile noastre, ne-aţi primit ca membri ai comunităţii voastre, ai comunităţii noastre comune', a declarat ea. 'Ne-aţi oferit atâta inspiraţie şi atâta speranţă', a mai spus ea. Cuplul regal şi-a încheiat miercuri turneul în Africa cu întâlniri cu văduva eroului luptei împotriva apartheidului Nelson Mandela, Graça Machel, şi cu preşedintele sud-african Cyril Ramaphosa.