Portugalia a ajuns la un acord cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Uniunea Europeană (UE) asupra unui program de salvare de 78 de miliarde de euro, cu o durată de trei ani, care acordă Lisabonei mai mult timp pentru atingerea ţintelor de deficit bugetar.
Portugalia se confruntă cu datorii ridicate ale sectorului public, probleme în sistemul bancar şi deficienţe structurale în economie, cu o piaţă a muncii rigidă şi un sistem de pensii costisitor. "Ajutorul Portugaliei cu siguranţă că nu este îndeajuns de bun. Dacă ai în vedere programele destinate Greciei, Irlandei şi acum Portugaliei, niciunul dintre acestea nu rezolvă problemele fundamentale", a afirmat Greg Salvaggio, analist la Tempus Consulting.
Negocierile pentru acord, purtate cu Banca Centrală Europană, Comisia Europeană şi FMI, au durat trei săptămâni. Planul stabileşte la 5,9% din Produsul Intern Brut (PIB) ţinta de deficit bugetar pentru acest an, faţă de 4,6% din PIB cât se prevedea în planul de austeritate al Lisabonei. Pentru 2012 şi 2013, obiectivele au fost stabilite la 4,5% din PIB şi 3% din PIB.
Pachetul de ajutor include fonduri de până la 12 miliarde de euro pentru sprijinirea sectorului bancar şi impune băncilor să-şi consolideze capitalul, potrivit unor surse oficiale apropiate situaţiei.
În Portugalia vor fi organizate pe 5 iunie alegeri parlamentare, după prăbuşirea guvernului în urma respingerii de către Parlament a unor măsuri de austeritate.