În vara anului 2004, omul de afaceri de 62 de ani a fost găsit mort în piscina goală a vilei sale din Snagov. De-a lungul timpului s-au vehiculat tot soiul de versiuni vizavi de acest deces: unii au spus că s-a sinucis din cauza problemelor financiare, alţii că i s-ar fi făcut rău din cauza tensiunii oscilante şi a căzut de la etaj. La finalul anchetei, însă, oficial s-a spus că omul de afaceri s-a sinucis. Oamenii legii au descoperit că înainte de a se arunca în piscină, Erbaşu a încercat să se omoare cu un cuţit, dar şi să se spânzure cu un cordon care însă s-a rupt. El a lăsat un un bilet de adio familiei în care făcea referire la anumite probleme financiare care l-au făcut să-şi ia viaţa. Aceasta fiind principala dovadă a oamenilor legii ca să susţină versiunea sinuciderii, contestată de unii şi astăzi.
George Naghi, omorât de pasiunea pentru şalupe Patronul fabricii de mezeluri Aldis a murit duminică, 7 august 2011, în urma unui accident în care a fost implicată şalupa pe care o conducea. Conform anchetatorilor, bărbatul plecase împreună cu soţia, Alina, într-o plimbare pe Dunăre însă, din cauza vitezei excesive, afaceristul de 59 de ani a pierdut controlul şalupei şi s-a izbit violent de un dâmb, la intrarea pe canalul siderurgic. "După impact, George Naghi şi soţia sa au fost aruncaţi pe malul stâng al Braţului Borcea, iar şalupa a revenit în apă. Bărbatul, de 59 de ani, a decedat, medicii de la ambulanţă constatând decesul acestuia, după ce au încercat să-l resusciteze, iar soţia sa a suferit răni şi a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Călăraşi", a spus inspector Ramona Tudor. Misterele acestui accident nu au fost elucidate în totalitate. Valeriu Damian, omorât prin sufocareOmul de afaceri din Bacău a fost găsit decedat de soţia lui, joi dimineaţă - 11 august, în jurul orei 03.00. Medicii de pe Ambulanţă sosiţi la faţa locului au găsit victima legată la picioare, cu mai multe lovituri în cap şi echimoze pe suprafaţa corpului. "Victima avea echimoze şi era legată", a declarat Sorin Enescu, medic la Ambulanţa Bacău. Acesta a menţionat că omul de afaceri era decedat când echipajul de la ambulanţă a ajuns la vilă şi că nu au mişcat trupul. Medicul a mai spus că imediat au fost anunţate poliţia şi procuratura.