Acum 36 de ani, zeci de mii de oameni au ieșit în stradă la Timișoara, cerând libertate și sfidând dictatura comunistă. Strigătul „Jos Ceaușescu” a marcat un punct de cotitură în istoria țării, însă drumul către libertate a fost presărat cu sacrificii și pierderi de vieți omenești. Totul a început în seara zilei de 15 decembrie 1989, când sute de persoane s-au adunat în fața locuinței pastorului Laszlo Tokes, în Piața Maria. A doua zi, 16 decembrie, mulțimea a crescut vizibil, iar protestul local s-a transformat rapid într-o revoltă împotriva regimului lui Nicolae Ceaușescu. Scandările „Jos Ceaușescu” răsunau din ce în ce mai puternic, în timp ce autoritățile încercau să intimideze demonstranții. Încercările de reprimare au escaladat: focuri de armă în oraș, lupte între civili și militari după miezul nopții, TAB-uri și tancuri incendiate, magazine vandalizate. Pe treptele catedralei, grupuri de copii și tineri scandează „Jos Ceaușescu!”, „Libertate!”, „Vrem o țară liberă!”. Rezistența oamenilor a continuat neclintită, iar pe 19 decembrie centrul Timișoarei era deja ocupat de revoluționari. Întreprinderile își suspendaseră activitatea, mitingurile de protest se succedau, iar armata, surprinzător, a fraternizat cu civilii: „Armata e cu noi!”, scandau oamenii în stradă.
Însă, la peste trei decenii de la acele zile, societatea românească pare prinsă între regrete și dezamăgire. Idealurile de atunci, care păreau accesibile, par astăzi greu de atins. Pentru mulți, revoluția nu a adus binele promis; suferința și frustrările au rămas, iar percepția asupra libertății și a progresului este adesea marcată de apatie și dramă. Acest sentiment este ilustrat tragic de scrisoarea unei mame care și-a pierdut copilul în Revoluția din 1989. Mesajul, postat pe rețelele sociale de prezentatorul Dan Negru, readuce în prim-plan sacrificiile individuale care au făcut posibilă schimbarea, dar și cât de greu este, după atât timp, să măsurăm adevărata valoare a acelei libertăți câștigate cu prețul vieților omenești.
Scrisoarea unei mame către copilul ei ucis în decembrie
"Au trecut deja 36 de ani grei fără tine dragul meu...Mai mulți decât aveai tu când ai plecat dimineața de acasă. Astăzi, acum 36 de ani, ai ieşit pe uşă.Nu te-ai mai întors. Mie mi-au zis că sunt mamă de erou; dar eu aş fi vrut să fiu mamă de băiat în viață.
Dragul meu, am rămas singură. Au plecat toți de lângă mine. Unii au murit, restul au plecat din țară. Toți copiii cu care te jucai în fața blocului au crescut, s-au făcut oameni mari. Nu mai am pe nimeni cu care să vorbesc despre tine. De parcă nici n-ai fi fost vreodată…
Eu nu am decât o geacă subțire de fâş, cu care ai plecat. Era albă şi curată, dar ei mi-au dat-o roşie înapoi. Și murdară de pământ…Toată puterea mea întreagă erai tu, dragul meu…În ultimii ani, am deschis televizorul doar la final de decembrie; cănd se povesteşte despre tine şi despre ceilalți care au ieşit pe străzi. Uneori te arată în poze. Mă uit şi plâng...
Dragul meu, de ce n-ai stat acasă ? Mai bine te încuiam şi aruncam cheia pe geam.Închid televizorul şi mă pregatesc să mor. Și după ce eu n-oi mai fi, nimeni nu-şi va mai aminti de tine şi de dimineața aceea de decembrie. De parcă nici n-ai fi fost… dragul meu…", se regăsește în scrisoarea postată de Dan Negru.