Psihologul Radu Leca explică faptul că dependența într-un cuplu nu apare brusc, ci se formează din nesiguranțe profunde și frici neînțelese, care transformă treptat partenerul vulnerabil într-o persoană incapabilă să funcționeze singură, agățându-se de celălalt pentru orice decizie sau situație din viața de zi cu zi.
"Nu avem de-a face cu un element atât de ușor de atins, înțelegerea fricilor. Pentru a înțelege propriile frici, este nevoie de un proces de căutare ghidat de un psihoterapeut priceput. Și pentru asta trebuie să cheltuiești o sumă de bani care să-ți garanteze faptul că vei avea rezultate.
Dependența, în schimb, la o primă vedere, care nu este una corectă, din punctul meu de vedere, te duce către o zonă de nesiguranță. Când subiectul se simte nesigur, el se conectează cu partenerul de cuplu. Este la fel ca într-un teatru de război: când faci parte dintr-un batalion, ești tipic fiecărui membru al acelui grup. Când începe lupta, obuzele și gloanțele de diferite calibre șuieră prin jurul tău, grenadele explodează, vezi oameni pe care îi cunoști făcuți bucăți, iar în momentul acela îți dai seama că ai pierdut o parte din tine.
Dependența emoțională: Reală sau imaginară, senzația că nu poți trăi fără celălalt
Același lucru se întâmplă și în cazul parteneriatului de cuplu, unde, dintr-un motiv sau altul, fie că vorbim despre o dependență reală sau una iluzorie, ai senzația că nu poți trăi fără acel om. Și aici putem oferi câteva exemple clare. Majoritatea articolelor, poveștilor și pieselor de teatru conțin un sâmbure de adevăr.
Dependența în interiorul cuplului, în funcție de tipologia relației mamă-fiu, bunic-nepot, tată-fiu, mamă-fiu vitreg, tată-fiu vitreg, tată-fiu biologic, intervine în comportament, atitudine, timpul petrecut împreună, elemente subtile de evoluție și construcție.
Când vorbim despre un parteneriat de cuplu, lucrurile stau diferit, pentru că partenerul care dezvoltă dependență acceptă ideea că nu se poate descurca singur. Când subiectul afirmă „nu îmi iau permisul auto fiindcă am astigmatism”, avem de-a face cu o minciună. El știe că nu se poate descurca singur la volan, fiindcă, de cele mai multe ori, în 40 și ceva de ani, a încurcat stânga cu dreapta. Știind că poate fi un pericol pe străzi, se folosește de o scuză simplă: „am astigmatism”. Dacă își scoate ochelarii, vede de trei ori același lucru.
Victimizarea și transformarea în dependent total
Perfect. Și urmează gluma. Trecând peste ea, spunem așa: El a accentuat această formă de protecție, în care este un amărât, o victimă, un ciudățel, un nevolnic, un nesigur pe sine. Așa este și dependența de partener: „Vii să mă iei? Vii să mă duci? Nu mă descurc unde sunt la metrou, am încurcat stațiile, nu găsesc ieșirea, nu găsesc intrarea, m-am urcat pe trotinetă, am căzut de pe trotinetă, mă lovesc, nu fac față, nu știu cum să fac stânga sau dreapta în trafic...”
Toate aceste lucruri, mai mult sau mai puțin corecte, transformă subiectul într-un dependent total", a explicat Radu Leca, psiholog.