Avocata a zis că totul s-a transformat într-un instrument de manipulare emoțională și marketing electoral. Monica Cercelescu a venit cu pasaje interesante din cartea sa „Justiția în era manipulării populiste”.
Potrivit acesteia, declinul încrederii în justiție a început paradoxal, exact în momentul în care lupta împotriva corupției a devenit un spectacol mediatic dominat de „zăngănit de cătușe” și încălcări ale prezumției de nevinovăție.
Iată analiza avocatei Monica Cercelescu:
„Despre populismul anticorupție
Pentru că am o senzație tot mai pregnantă de déjà-vu în legătură cu ceea ce se întâmplă astăzi cu justiția, redau un fragment din capitolul „Populismul anticorupție” din cartea mea Justiția în era manipulării populiste.
Este despre momentul în care lupta legitimă împotriva corupției începe să fie confiscată politic, transformată în spectacol mediatic și folosită ca instrument de mobilizare emoțională împotriva unor „dușmani” publici. Despre mecanismele prin care dihotomia „cinstiți versus penali” simplifică realitatea, erodează garanțiile statului de drept și pune presiune pe instanțe, până când justiția însăși devine victima populismului. Este un mecanism care revine, ori de câte ori justiția este chemată să facă politică în loc să facă dreptate.
III. Populismul anticorupție
Ar putea părea paradoxal, dar în România și alte țări din fostul bloc comunist declinul încrederii în justiție a început în paralel cu intensificarea luptei împotriva corupției și cu spectacolul judiciar generat de aceasta: comunicate DNA cu încălcarea clară a prezumției de nevinovăție, descinderi și percheziții televizate, breaking news aproape non-stop, zăngănit de cătușe, defilat cu acuzații în piața publică, politicieni puși la zid și arătați cu degetul ca vinovați pentru sărăcia și suferințele poporului.
Într-adevăr, globalizarea, internaționalizarea tranzacțiilor, dar și a criminalității cereau o aliniere a legislațiilor pentru a face front comun împotriva terorismului, a corupției și a crimei organizate. Însă aceste campanii au avut și efecte adverse, și anume crearea „câmpului tactic” pentru ascensiunea populismului anticorupție.
În Polonia și Ungaria, partide precum PiS și Fidesz au folosit tema corupției pentru a-și consolida puterea. În România, lupta împotriva corupției a fost centrală în campaniile politice, mai ales după 2004, cu formarea Direcției Naționale Anticorupție (DNA).
„În România de astăzi, ca și în Italia în urmă cu douăzeci de ani, politizarea treptată a anticorupției a ajuns să modeleze scena politică. Când UE a cerut României să înființeze o agenție anticorupție ca o condiție a aderării la UE (2004), țara a răspuns prin crearea Direcției Naționale Anticorupție (DNA). Cu toate acestea, trei probleme neprevăzute au deraiat ceea ce ar fi putut deveni un cerc vicios. În primul rând, distincția dintre taberele politice corupte și necorupte s-a evaporat treptat. În al doilea rând, eficiența tot mai mare a DNA-ului a făcut din acesta o armă politică irezistibilă pentru cei de la putere, pe care să o folosească împotriva adversarilor lor. În al treilea rând, președintele Traian Băsescu a cerut Consiliului Național de Apărare al țării să declare corupția o amenințare pentru securitate, ceea ce a dus la o creștere masivă a numărului de mandate de interceptare emise în cazurile de corupție. Politizarea anticorupției a produs astfel instabilitate politică și a dezamăgit alegătorii” (A. Mungiu-Pippidi, Romania’s Italian-Style Anticorruption Populism)
Populismul anticorupție din România a fost observat și denunțat și de alți juriști și jurnaliști. Oricât ar putea părea de eroică lupta anticorupție, atunci când vedem tot spectacolul cătușelor și pe procurori promovându-se la TV ca niște eroi de blockbuster, recunoaștem populismul anticorupție. Într-adevăr, populismul anticorupție este o strategie de „promovare” prin politicienii și partidele politice care își construiesc mesajele publice în jurul luptei împotriva corupției, prezentându-se ca apărători ai cetățenilor împotriva unei elite politice sau economice percepute ca fiind corupte și privilegiate.
Cinstiți versus penali
În ce privește mesajul antielitist, populiștii anticorupție se prezintă drept reprezentanții ai „oamenilor simpli” împotriva „sistemului” sau „cinstiți” versus „penali”, pe aceștia din urmă denunțându-i că ar exploata resursele poporului.
Criteriul simplificării problemelor este îndeplinit când corupția este descrisă ca principala cauză a tuturor problemelor economice și sociale, iar soluțiile propuse sunt adesea radicale, rapide și simplificate, fără a aborda complexitatea structurală a fenomenului.
Apelul la emoții este bifat când exploatează furia și frustrarea cetățenilor față de inegalitate, injustiție și impunitatea corupților, iar mass-media și rețelele sociale sunt încurajate să amplifice scandalurile pentru ca populiștii anticorupție să atragă sprijinul popular.
Lipsa soluțiilor devine evidentă când populiștii se concentrează pe gesturi simbolice și procese foarte mediatizate, fără a aborda cauzele profunde ale corupției.
Iar când anchetele și procesele sunt folosite împotriva rivalilor politici pentru a câștiga sprijin popular, populismul anticorupție și-a atins scopul.
Daniel Smilov, politolog și profesor de drept constituțional în cadrul mai multor universități europene, avertizează că ascensiunea populismului în Europa de Est amplifică impactul anumitor presiuni politice asupra instanțelor.
„Presiunile populiste sunt cele mai evidente în zona politicii penale şi a luptei împotriva corupției și a crimei organizate. România și Bulgaria sunt cazuri concrete: în aceste două țări, Comisia Europeană și alții au afirmat în mod repetat că lipsesc politici în aceste domenii. Această critică a fost însoțită de presiuni publice semnificative pentru acțiune decisivă, care este alimentată de politicieni populiști, dornici să înfățișeze întregul establishment ca fiind criminal și corupt. În afară de rating-ul în creștere al acestor populiști, rezultatul presiunilor a fost transferul unor puteri judiciare semnificative către corpul de procurori”.
Tot Smilov remarca „reticența de a achita” a instanțelor, ceea ce a dus la creșterea semnificativă a duratei cauzelor judiciare, deoarece judecătorii fie dau verdicte de vinovăție, fie trimit cazurile înapoi pentru investigații suplimentare.
„Literalmente sute de mii de cazuri au fost în cele din urmă închise, din cauza termenelor de prescripție. Această situație a fost din nou exploatată cu pricepere de presa populistă şi de politicieni, care au etichetat-o drept mare amnistie, care tocmai a confirmat caracterul putred al întregului stat. Acest tip de retorică crește presiunile populiste asupra instanțelor de judecată pentru a da verdicte de vinovăție și, prin urmare, statul de drept este prins într-un cerc vicios”. Și în România s-a întâmplat exact același lucru.
Clivajul dintre elitele politice corupte și popor este eșafodajul politicilor populiste, pe care își constuiesc retorica, pretinzând că reprezintă voinţa oamenilor de rând, care sunt puri și cinstiți împotriva elitelor corupte.
Parazitarea politică a luptei anticorupție
Politicienii populiști au „parazitat” lupta anticorupție transformând-o într-un instrument de marketing politic, folosindu-se de retorica populistă pentru a se poziționa ca salvatori ai poporului împotriva „cancerului corupției”.
Așa cum s-a întâmplat în Italia cu campania „Mani Pulite”, și în România lupta anticorupție a fost deturnată, devenind o rampă de lansare pentru unele figuri politice.
Mai mulți politicieni populiști s-au „branduit” ca luptători anticorupție, până ce această luptă a devenit un laitmotiv banal, ce nu mai diferențiază pe nimeni.
Privind la țări din întreaga lume, se poate vedea importanța retoricii anticorupție în campaniile electorale populiste, a scris Niklas Kossow într-un raport: „corupția dă credibilitate ideii că elitele politice doar se servesc și lucrează împotriva oamenilor . Acest lucru, la rândul său, întărește narațiunea populistă și permite populiștilor să se prezinte ca apărători ai poporului împotriva elitelor”.
Kossow susține că populismul și corupția sunt interconectate în mod inerent, iar nemulțumiri legate de corupție au jucat un rol major în propulsarea populiștilor la putere în Europa, Filipine, SUA și Brazilia. Corupția și lipsa unei bune guvernări alimentează neîncrederea în instituțiile publice şi nemulțumirile, pe care populiștii le pot folosi pentru campaniile electorale, susținând dihotomia „oamenilor adevărați” care stau împotriva „elitelor corupte”. Aceste abordări sunt inerente populismului ca ideologie politică și în retorica populistă, mai scrie Kossow în același raport.
VA CONTINUA”, a scris avocata Monica Cercelescu.