Unii proprietari ai apartamentelor din blocurile afectate de explozia din Rahova au putut intra în locuințe pentru a-și lua bunurile.
Prefectul Capitalei, Andrei Nistor, a anunțat că după finalizarea anchetei și unii locatari ai blocului din Rahova afectat de explozie vor putea să intre să își recupere bunurile.
"După finalizarea anchetei, probabil cei din scările care nu au fost afectate, probabil se vor putea întoarce, iar la scara în care s-a întâmplat explozia, în măsura în care se va putea, ISU va încerca să meargă cu fiecare dintre locatari să își recupereze bunuri, dar bunurile gen bani, documente și alte lucruri care pot fi luate imediat. Repet, în măsura în care se va putea și când va fi pus cât de cât în siguranță", a declarat acesta.
Știrea inițială:
Directorul general adjunct în cadrul Poliţiei Capitalei, chestor de poliţie Marius Andrei, a declarat că în cursul serii de vineri s-a reuşit intrarea în anumite locuinţe din blocurile afectate de explozia din Rahova. Astfel, proprietarii au putut să-şi ia bunurile necesare, bani şi chiar animalele de companie.
"Până aseară târziu, după intervenţia specializată a forţelor abilitate, a structurilor abilitate, s-a reuşit intrarea în anumite locuinţe, menţionez anumite locuinţe din blocurile afectate, creând posibilitatea cetăţenilor de a-şi lua bunurile necesare, sume de bani şi chiar animale de companie. În cursul serii am reuşit să facem activităţi de identificare a tuturor persoanelor care au avut nevoie de cazare şi împreună cu structurile abilitate am reuşit să transportăm aceste persoane către locurile de cazare puse la dispoziţie de către autorităţile publice locale. Vreau să vă asigurăm că suntem prezenţi în stradă în continuare pentru siguranţa cetăţenilor şi pentru sprijinirea structurilor abilitate", a spus el.
Marius Andrei a amintit că, imediat după sesizare, poliţiştii bucureşteni s-au deplasat la faţa locului, fiind activat planul de intervenţie în situaţii de urgenţă. Totodată, a fost constituită grupa de coordonare - mobilizare Jandarmerie - Poliţie.
"S-a acţionat în primul rând pentru delimitarea locului faptei, pentru protejarea locului faptei, precum şi pentru crearea unui canal de transport pentru echipele de intervenţie. (...) În acest sens Brigada Rutieră a acţionat într-un mod coordonat, fiind aplicate restricţii de trafic în zona Calea Rahovei, precum şi pe străzile adiacente. Totodată, s-a informat pe cale oficială, pe canale oficiale populaţia pentru a fi luate măsuri de evitare a acestei zone. Am acţionat în mod coordonat cu partenerii instituţionali, cu forţe suplimentare din cadrul structurilor de poliţie din Capitală, precum şi ale Jandarmeriei Române. Am încercat să identificăm locatarii din blocurile afectate în aşa fel încât să putem stabili inclusiv cei care nu erau la domiciliu", a mai spus Marius Andrei, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News