€ 5.0920
|
$ 4.3641
|
Curs valutar: € 5.0920
|
$ 4.3641
 

PET-urile, colectate cu camionul. Noul sistem ar putea ajunge în toată țara, după exemplul Ungariei

PET-urile, colectate cu camionul. Noul sistem ar putea ajunge în toată țara, după exemplul Ungariei Foto: Unsplash
 

Un nou sistem de colectare a PET-urilor ar putea apărea în România, un proiect-pilot fiind deja implementat în 9 județe din țară.

RetuRO a lansat un nou sistem de colectare a ambalajelor pentru micii comercianţi din mediul rural, bazat pe camioane itinerante care preiau manual ambalajele returnabile direct de la magazinele locale. Modelul, inspirat dintr-o soluţie aplicată deja în Ungaria, vine în sprijinul zonelor unde nu există retaileri mari şi nici aparate automate de colectare (RVM-uri) și ar putea fi implementat la nivelul întregii țări.

„Atenţia noastră se îndreaptă spre accesibilizarea sistemului şi în mediul rural, unde nu există mari retaileri, nu există aparatele automate de colectare şi unde, în mod ideal, colectarea ar trebui să se facă la micile magazine, manual. Acesta este şi motivul pentru care, începând cu luna august, colegii mei din zona comercială au identificat o soluţie care funcţionează în Ungaria, şi anume un camion de mari dimensiuni care colectează ambalajele de la micii comercianţi din mediul rural, itinerant”, a explicat Anca Marinescu, Corporate Affairs şi Communication Manager RetuRO, în cadrul unei dezbateri, potrivit Agerpres.

Sistemul este implementat în prezent în nouă judeţe din România

Proiectul-pilot este implementat în prezent în nouă judeţe, urmând ca până la sfârşitul anului să fie inclus şi al zecelea.

 „Aceste maşini sunt un fel de RVM-uri (automate de colectare – n.r.) cum avem noi consumatorii, doar că sunt pentru comercianţi”, a detaliat Marinescu.

Ea a mai precizat că magazinele din mediul rural „îşi vor primi banii pe garanţii şi pe tariful lor de gestionare într-o săptămână”, astfel încât să nu mai existe blocaje de „flux financiar”.

„Aceasta a fost soluţia pe care am gândit-o pentru acest an. La sfârşitul anului, vom trage linie, vom vedea cât de bine a funcţionat, cât de mulţi mici retaileri s-au alăturat sistemului de garanţie-returnare ca urmare a implementării soluţiei şi vom vedea dacă soluţia ar putea fi extinsă la nivelul întregii ţări”, a mai spus managera RetuRO SGR.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
SONDAJ DE OPINIE
Alegeri primar București 2025: Pe cine votați?
Ciprian Ciucu
Daniel Băluță
Cătălin Drulă
Anca Alexandrescu
Ana Maria Ciceală
Alt candidat
Trimite răspunsul
x close