SRI a dejucat o operațiune de sabotaj în București.
Serviciul Român de Informații (SRI) anunță că a dejucat o nouă tentativă de sabotaj pusă la cale de serviciile secrete ruse pe teritoriul României. Ținta operațiunii era un sediu al companiei de curierat NOVA POST din București, iar planul urma să fie executat de doi cetățeni ucraineni aflați sub coordonarea rușilor.
Potrivit SRI, scopul acestora era distrugerea prin incendiere a unui sediu al companiei NOVA POST din Municipiul București.
Indivizii ar fi pătruns pe teritoriul României dinspre Polonia, iar la data de 15 octombrie 2025, ar fi depus la sediul companiei NOVA POST, "două colete ce conțineau dispozitive confecționate artizanal, în scopul distrugerii prin incendiere a respectivei clădiri". Pirotehniștii din cadrul SRI au dezamorsat la timp dispozitivele respective.
Între timp, DIICOT a transmis că "în situația producerii incendiului, acesta se putea propaga cu ușurință la clădirile din jur, creându-se astfel un real pericol asupra vieții unui număr foarte mare de persoane, precum și asupra imobilelor și bunurilor situate în zonă".
"România continuă să rămână în această perioadă împreună cu alte state din estul Europei, precum Polonia, Republica Moldova, ținta agresiunilor Federației Ruse. Obiectivele agresiunii sunt aceleași peste tot. Vorbim despre afectarea ordinii publice, crearea de tensiuni sociale și influențarea societății în preajma unor evenimente de interes major precum procesele electorale.
În paralel, sigur că se urmărește în continuare diminuarea suportului acordat de aceste state Ucrainei, în acest caz prin încercarea afectării celei mai extinse infrastructuri de curierat ucraineană, care asigură conectarea milioanelor de ucraineni plecați din țară cu cei rămași acasă. Structurile de forță din România și toate statele din regiune continuă să acționeze unitar și coordonat pentru contracararea acțiunilor destabilizatoare ale Rusiei. Acțiunea din aceste zile vine să arate nivelul excelent de cooperare, nu numai pe linie investigativă, dar și judiciară", a declarat Ovidiu Marincea, purtator de cuvant SRI.
"Serviciul Român de Informații, în cooperare cu DIICOT, MAI-DCCO şi MApN-DGIA, precum și cu servicii partenere externe, a prevenit comiterea unei noi operațiuni de sabotaj pe teritoriul național, cu implicarea a doi cetățeni ucraineni, aflați sub coordonarea directă a unor reprezentanți ai serviciilor secrete ruse, scopul acestora fiind distrugerea prin incendiere a unui sediu al companiei NOVA POST din municipiul București.
Astfel, în intervalul 14-15 octombrie 2025, SRI a identificat și monitorizat doi cetățeni ucraineni care:
Angrenarea echipelor proprii și a resurselor specializate a permis identificarea imediată a coletelor incendiare, dezamorsarea acestora și prevenirea inițierii intenționate sau accidentale a dispozitivelor.
În prezent, organele judiciare, împreună cu structurile polițienești și cele cu atribuții în domeniul securității naționale din țara noastră, derulează investigații, inclusiv în format partenerial, privind acțiunile celor doi cetățeni ucraineni.
Expertiza preliminară relevă un modus operandi complex: utilizarea de substanțe incendiare (termit și nitrat de bariu), disimularea acestora cu posibilitatea inițierii lor de la distanță, respectiv adoptarea de către cei doi cetățeni ucraineni a unor măsuri de autoprotecție specifice serviciilor de informații.
Datele obținute confirmă afilierea celor doi cetățeni ucraineni la o rețea extinsă de sabotori vizând țări europene, controlată de serviciile secrete ruse. Acțiunile acestora se încadrează în același tipar operațional care vizează infrastructura extinsă a companiei NOVA POST - cea mai mare companie privată de curierat ucraineană.
Acțiunile specifice întreprinse de SRI, precum și măsurile dispuse cu autoritățile române și partenerii externi au condus la prevenirea unei tentative de sabotaj pe teritoriul național.
Serviciul Român de Informații mulțumește tuturor partenerilor naționali și internaționali implicați în asigurarea securității cetățenilor României", transmite SRI într-un comunicat de presă.
Totodată, DIICOT a precizat într-un comunicat de presă că a documentat activitatea infracțională a doi cetățeni ucraineni, de 21 și 24 de ani, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la acte de diversiune, în baza informațiilor primite de la SRI.
"Polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate din Poliția Română, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, în baza informațiilor primite de la Serviciul Român de Informații, au documentat activitatea infracțională a doi cetățeni ucraineni, de 21 și 24 de ani, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la acte de diversiune.
Pe baza probelor administrate s-a stabilit că aceștia ar fi pătruns pe teritoriul României, iar, la data de 15 octombrie 2025, ar fi depus la sediul unei societăți de curierat internațional, două colete ce conțineau dispozitive confecționate artizanal, în scopul distrugerii prin incendiere a respectivei clădiri.
Locația se află la parterul unei bloc de locuințe, situat în zona centrală a municipiului București, sectorul 3.
În situația producerii incendiului, acesta se putea propaga cu ușurință la clădirile din jur, creându-se astfel un real pericol asupra vieții unui număr foarte mare de persoane, precum și asupra imobilelor și bunurilor situate în zonă.
Cu sprijinul specialiștilor pirotehniști din cadrul Serviciului Român de Informații, dispozitivele au fost dezamorsate.
La data de 16 octombrie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea celor doi cetățeni ucraineni, de 21 și 24 de ani, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la acte de diversiune.
Ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel București a dispus arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile.
Activitățile au beneficiat de sprijinul Direcției Generale de Informații a Apărării din cadrul Ministerului Apărării Naționale și al unor servicii partenere externe.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție", a transmis DIICOT într-un comunicat de presă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News