€ 5.0920
|
$ 4.3641
|
Curs valutar: € 5.0920
|
$ 4.3641
 

EXCLUSIV Dependența și fața ei nevăzută, explicate de un psihiatru: Când devin comportamentele compulsive

cocaina FOTO: Unsplash
 

Dependența este adesea privită doar prin prisma excesei de substanțe sau comportamente vizibile, însă fața ei ascunsă afectează mult mai subtil viețile celor care o trăiesc.

Într-o emisiune recentă DC News, medicul psihiatru și psihoterapeut în formare psihanalitică Dr. Adrian Atasiei a oferit o perspectivă clară și riguroasă asupra modului în care dependența se manifestă și cum poate fi înțeleasă din punct de vedere medical și psihologic.

Medicul a explicat că dependența poate fi diagnosticată conform manualelor clasice de psihiatrie, unde există șase criterii principale, dintre care trebuie îndeplinite cel puțin trei pe o perioadă determinată de timp. „Criteriile sunt, în primul rând, pierderea controlului asupra consumului sau comportamentului”, a explicat Dr. Atasiei. În continuare, el a detaliat: „Apoi apare craving-ul, practic pofta și nevoia excesivă de a consuma. Avem și neglijarea activităților sau obligațiilor vieții de zi cu zi. În același timp, continuarea consumului în ciuda consecințelor negative și ultimele două criterii, care sunt mai mult fiziologice, sunt toleranța, nevoia de consum din ce în ce mai mare pentru a atinge același nivel de satisfacție și sevrajul”.

Când a fost întrebat despre evaluarea pacientului în practică, Dr. Atasiei a subliniat că pentru un diagnostic corect, cel puțin trei criterii trebuie prezente pe o perioadă de 12 luni, deși simptomele severe pot impune evaluări pe intervale mai scurte. „În același timp, psihologic, eu le văd mai mult ca pe o compulsie. Adică un soi de automedicație pentru a alina o suferință psihică”, a explicat el, subliniind dimensiunea internă și subtilă a dependenței, care nu se rezumă la simplul consum de substanțe.

Dr. Atasiei a continuat să clarifice că dependența nu apare de regulă din plăcere pură, ci ca răspuns la stres sau alte nevoi emoționale. „Căutăm alinarea în ceva care ne este disponibil”, a afirmat el, evidențiind modul în care oamenii se orientează către resursele la îndemână pentru a face față tensiunilor interioare. În ceea ce privește consumul de substanțe fără a avea probleme preexistente, medicul a precizat: „Foarte rar apare consumul pe acest fond. Dacă e un consum din plăcere, de obicei nu ajunge la nivel de dependență. E ce considerăm noi un abuz nociv, să zicem așa”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
SONDAJ DE OPINIE
Alegeri primar București 2025: Pe cine votați?
Ciprian Ciucu
Daniel Băluță
Cătălin Drulă
Anca Alexandrescu
Ana Maria Ciceală
Alt candidat
Trimite răspunsul
x close