Ce a urmat după ce membrii Declic au depus denunț la DNA împotriva lui Cîțu: Am rămas șocați. De aceea avem nevoie de bani

Denunț la DNA
Denunț la DNA

Comunitatea Declic a depus vineri, 30 iulie, la Direcția Națională Anticorupție, denunț pe numele prim-ministrului Florin Cîțu și al fostei consiliere de stat Mioara Costin, pentru acuzațiile de instigare la abuz în serviciu, respectiv abuz în serviciu.

Acum, comunitatea Declic cere sprijinul românilor pentru a face și alte denunțuri în viitor. ”304 membri au răspuns apelului nostru și au contribuit ca să putem acoperi la fix cheltuielile judiciare (n.r. - în cazul denunțului la DNA pe numele lui Florin Cîțu). Am putut depune plângerea penală datorită membrilor Declic, și nu pentru că am fi primit bani de la vreun partid. Iar oamenii din Comunitatea noastră știu adevărul. Însă ceea ce ne îngrijorează este că, data viitoare când vor exista suspiciuni că un politician sau o instituție de stat a încălcat legea, nu vom mai reuși să strângem la fel de ușor bani, ca să mai facem un denunț”, a transmis comunitatea Declic.

Iată mesajul integral:

”Anca,

Săptămâna trecută am mers la DNA, să depunem denunț pe numele premierului Florin Cîțu și al fostei consiliere de stat, Mioara Costin. Am apărut în toată presa națională. Dar am rămas șocați când am citit acuzații cum că am fi acționat la ordinele unor partide politice. Sau că am fi fost plătiți ca să-l atacăm pe premier. Ba unii chiar au insinuat că am vrut să-l șantajăm pe Florin Cîțu cu acest denunț, ca să fim siguri că nu retrage dosarul Roșia Montană de la UNESCO.

Nouă, însă, ni s-a părut că trebuie clarificat de procurori ce s-a întâmplat la cabinetul prim-ministrului. Un document cu antetul Guvernului și preluat de mai multe publicații online a arătat cum consiliera de stat îi făcea acestuia strategia de campanie, pentru a câștiga șefia PNL. Adică folosea resurse guvernamentale pentru a favoriza un candidat în lupta internă de partid.

Conspirațiile lansate în legătură cu demersul nostru ne-au lăsat un gust amar. Cu toate acestea, nu putem să nu ne gândim la sutele de membri Declic care au contribuit pentru acest denunț. Și voi, ca și noi, ați considerat că aflarea adevărului este mai importantă decât orice acuzație care ni s-ar fi putut aduce.

N-a fost ușor la început. Când am văzut că nu avem bani suficienți în pușculiță să achităm onorariul avocatului, am lansat urgent o strângere de fonduri în Comunitate. Nu știam dacă vom reuși să strângem, în timp util, suma necesară ca să acoperim cheltuielile judiciare.

Vestea bună e că, în cele din urmă, banii s-au strâns. 304 membri au răspuns apelului nostru și au contribuit ca să putem acoperi la fix cheltuielile judiciare. Am putut depune plângerea penală datorită membrilor Declic, și nu pentru că am fi primit bani de la vreun partid. Iar oamenii din Comunitatea noastră știu adevărul.

Însă ceea ce ne îngrijorează este că, data viitoare când vor exista suspiciuni că un politician sau o instituție de stat a încălcat legea, nu vom mai reuși să strângem la fel de ușor bani, ca să mai facem un denunț.

Acesta este și rolul conspirațiilor, de a ne descuraja de a mai face la fel pe viitor. Independența și imparțialitatea noastră politică îi sperie cel mai tare, Anca.

Noi ne susținem activitatea din contribuțiile membrilor comunității Declic. De aceea, putem fi independenți și critici cu oricine. Și ne-am bucura, Anca, dacă ai putea face parte și tu dintre donatorii Declic.

Donațiile oamenilor obișnuiți, ca tine și ca mine, sunt cele care fac posibile astfel de acțiuni de impact. Și care ne consolidează această independență ce ne permite să depunem un denunț împotriva premierului țării, dacă avem suspiciuni că a încălcat legea. Donațiile membrilor ne ajută să rămânem independenți de partide și să sancționăm politicienii, indiferent că la guvernare este PSD, UDMR, USR PLUS sau PNL.

Anca, ți-am spus că au fost mulți care ne-au acuzat, pentru a deturna demersul nostru la DNA. Dar au fost și oameni care ne-au încurajat. Cum ar fi taximetristul care ne-a dus vineri dimineață la DNA. Ne-a auzit vorbind și a avut o reacție emoționantă după ce a aflat că suntem de la Declic: Nu-mi vine să cred ce norocos sunt! Știa despre acțiunea noastră la DNA, cine suntem și pentru ce luptăm. Ne-a încurajat și ne-a spus că ne sprijină necondiționat. Recunosc că, în sinea mea, mi-am zis: Ce bine că mai sunt și oameni care nu se lasă influențați de știrile rău-voitoare și că sunt pe aceeași lungime de undă cu noi.

Dincolo de implicațiile juridice ale acestui denunț, Comunitatea Declic a transmis un mesaj puternic: niciun politician nu este mai presus de lege și nimeni nu poate împiedica un cetățean să-și exercite un drept democratic. Riscăm, însă, ca mesajul nostru puternic de acum să se piardă, dacă nu vom reacționa la fel de prompt la următorul derapaj al unui politician.

Este apăsător, câteodată, gândul că nu putem face acțiuni rapide și de impact pe cât de mult ne-am dori, din lipsă de fonduri. Ca să ne putem mobiliza eficient în situații de criză și să ne păstrăm independența în fața politicienilor, este important să avem o mică rezervă. Sau bani albi pentru zile negre, cum spune înțelepciunea populară.

Mai jos ai un buton, care te va redirecționa către pagina de donații. Poți alege de acolo una dintre sumele preselectate sau poți trece tu cu cât alegi să contribui. Nu ai motive să-ți faci griji privind plata, este un proces sigur și rapid. Exact ca atunci când faci cumpărături online. Anca, când politicienii au în spate firme de partid și afaceriști cu interese mari, noi ne bazăm doar pe contribuțiile lunare ale membrilor Declic. Apasă butonul galben și contribuie și tu lunar. Poți contribui cu contravaloarea unei singure curse de taxi. Dacă fiecare face le fel, se vor strânge suficient de mulți bani încât să sancționăm, oricând, orice derapaj al clasei politice.

Împreună pentru demersuri democratice,

Anduța, Denisa și echipa Declic

P.S. Nu știm ce vor decide anchetatorii cu privire la denunțul nostru, dar știm că am făcut ceea ce trebuie sesizând organele de cercetare penală. Ne dorim ca prim-miniștrii României, ca toți demnitarii, de fapt, să înțeleagă că funcțiile de stat nu sunt instrumente pentru câștigarea luptelor politice interne. Contribuie pentru continuarea demersurilor democratice”, este mesajul transmis de comunitatea Declic.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel