EXCLUSIV  Blocarea TAFTA, schimbare majoră a UE. Cum va fi afectată România ?

mircea.cosea / 17 sep 2016 / 17:49 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Blocarea acordului comercial, TAFTA, între SUA și Europa este o decizie la fel de importantă ca Brexit-ul, arată  prof. Mircea Coșea, în editorialul scris pentru DCNews. De ce a respins Europa un parteneriat cu Statele Unite? La ce să se aștepte România, după reașezarea plăcilor tectonice pe continent?

Acordul de liber schimb între Europa și SUA, negociat de câțiva ani, a fost blocat brusc de către Franța și Germania, imediat după Brexit, observă analistul economic. Anterior, companiile franceze s-au plâns că acordul ar fi un atac la suveranitatea națională, dar acest lucru nu a oprit negocierile secrete transatlantice. Principalul pericol sesizat de politicienii europeni a fost că  TAFTA ar permite lobby-ului american să exercite o presiune permanentă asupra reglementărilor și deciziilor adoptate de către statele membre UE.

Nemții și francezii scapă de concurența britanică

Blocarea acordului de către cele două țări apărea ca o necesitate strategică, cel puțin pe termen mediu. Obiectivul lor esențial este găsirea unei posibilități de "detașare" a economiilor celor două țări de efectele negative pe care modelul european al integrării a început să le manifeste încă din perioada 2005-2007.

După Brexit, Franța și Germania au scăpat de concurența britanică la leadership-ul Uniunii. Poziția lor nu putea fi fructificată dacă se constituia o nouă comunitate economică, incluzând și SUA, prin efectele acordului de liber schimb.  

Efectele separării de SUA, după blocarea TAFTA

Reducerea semnificativă a investițiilor intra-comunitare pe direcția țări membre mai dezvoltate spre țări membre mai puțin dezvoltate. Este de așteptat ca investițiile firmelor germane și franceze spre țările care au aderat după 2005 să scadă comparativ cu investițiile în zona extracomunitară, cu predilecție spre Rusia și Nordul Africii.  Este de așteptat și apariția unui trend descrescător al investițiilor franco-germane în China. Atât Germania cât și Franța vor fi mai puțin interesate în dezvoltarea unor acorduri de schimb sau investiționale la nivel european, având un interes mai mare spre tipul de acorduri și înțelegeri bilaterale. Binomul franco-german se va opune nu numai oricărei extinderi a UE, dar și accesului unor țări membre în zona euro.
Se va accentua presiunea pentru " rigurozitatea" politicilor bugetare a țărilor membre, concomitent cu înăsprirea posibilităților de accesare a fondurilor comunitare.

Iată, integral, analiza propusă de prof. Mircea Coșea:

 

Blocarea TAFTA, schimbare majoră a UE. Cum va fi afectată România ?

"Transatlantic Free Trade Area" (TAFTA), adică Tratatul de Liber Schimb Transatlantic care ar fi trebuit să creeze cea mai mare piață de liber schimb între Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii a fost blocat prin refuzul declarat al Franței și al Germaniei de a continua negocierile.
Din perspectiva viitorului Uniunii Europene, efectul acestei renunțări poate fi comparat cu cel al Brexit-ului. Tocmai de aceea, subiectul ar trebui analizat cu mai mare atenție, cel puțin din trei puncte de vedere.

Primul: este o măsură de protecție pe care UE o ia din perspectiva efectelor negative ale lărgirii pieței unice cu un partener dotat cu o putere concurențională mai mare decât a sa ? Al doilea : este mai interesată UE de o mai lărgită participare pe piețe extracomunitare de tipul BRICS decât liberalizarea pieței cu SUA ? Al treilea : marcheză începutul unui proces compex de reformare a UE cu consecințe profunde asupra fiecărei țări membre ?

Patronatele din Franța: Este un atentat la suveranitatea noastră
Pentru a avea o ideia mai clară asupra celor două posibile opțiuni ar trebui plecat de la principalele nemulțumiri pe care atât Franța cât și Germania le-au prezentat încă de la începutul acestui an față de modul cum se defășurau negocierile. Semnalul unui iminent blocaj a fost dat însă cu claritate în luna iulie a acestui an prin vocea lui Pierre Gattaz, președintele celei mai importante organizații patronale franceze, " Mouvement des entreprises de France" ( Medef), care spunea într-un interviu publicat în Le Figaro că: " TAFTA este un atentat la suveranitatea noastră. Este o amenințare la adresa organismelor democratice cu un beneficiu economic cvasi-nul". Având în vedere statutul extrem de important al Medef în mediul economic francez ca și legătura strânsă între această organizație patronală și guvernul socialist, declarația lui Pierre Gattez a fost interpretată de analiști ca o avanpremieră a unei poziții oficiale împotriva continuării negocierilor. Declarații asemănătoare au fost făcute în Germania dar și în Italia, mai ales după Brexit.(vezi: K. Haar : " Dangerous Regulatory Duet").

Care sunt nemulțumirile europenilor

Sintetic, nemulțumirile se pot grupa în patru direcții :
1. Problema accesului pe piața liberalizată.
Liberalizarea întrării pe piață, definită în documentele negocierilor " deep integraton", presupunea uniformizarea ansamblului de reguli și norme care caracterizează și determină condițiile de producție și de desfacere a bunurilor și serviciilor pe piețele celor doi parteneri de acord. Aceasta presupunea și înlăturarea barierelor netarifare ale schimburilor dar și armonizarea ( minimum "apropierea") normelor de protecție a consumatorilor, de sănătate publică și de protecție a mediului. Astfel, se dorea " egalizarea" factorilor de concurență între producătorii celor doi parteneri ceea ce ar fi fost în spiritul creării și funcționării pieței unice europene prin acordul din 1986 a celor 16 țări ce reprezentau Comunitatea Europeană. Sensul acordului din 1986 (AUE) era acela de a acompania crearea pieței unice europene cu un set de proceduri legislative care permitea la nivel european aprobarea sau respingerea propunerilor ( directivelor) de armonizare a normelor făcute de către Comisia Europeană, ceea ce asigura un cadru democratic de funcționare a pieței unice.
Conform aprecierilor fraceze și germane, TAFTA nu asigura acest cadru democratic deoarece înlocuia procedura legislativă cu procedura numită "recunoaștere mutuală" a regulilor și normelor practicate în economiilor celor doi parteneri ( UE și SUA). Această recunoaștere mutuală obliga, în fapt, acceptarea de către UE a unor importante deosebiri de norme și standarde de producție în domenii cum ar fi alimentele din materii prime modificate genetic, utilizarea pesticidelor în agricultură, testarea produselor cosmetice pe animale, emanația de CO2 la motoarele diesel, etc. Mai mult, SUA cerea introducerea procedurii " petition" prin care putea justifica menținerera unor procese de producție interzise în UE prin documente care atestau schimbări de tehnologie datorate unor cercetări științifice recente, fapt care a fost considerat ca fiind o cale de practicare a unor importante presiuni de lobby din partea firmelor americane asupra reglementărilor din țările membre UE.
2. Problema elaborării noilor norme specifice pieței unice UE-SUA
Modul în care TAFTA preconiza elaborarea unor noi norme a fost și el considerat de către europeni ca fiind o ingerință în cadrul democratic specific pieței europene. Astfel, SUA a cerut introducerea principiului " triplei participări" fără reciprocitate din partea UE prin care la elaborarea oricărei norme trebuia să participe un expert american, orice studiu de impact asupra efectului unei noi norme trebuia atestat și de o expertiză americană, iar întreprinderile americane puteau participa la elaborarea normelor de producție a întreprinderilor europene fără a asigura reciprocitatea acestei participări.
3. Problema arbitrajului
TAFTA preconiza un mecanism de arbitrare bazat pe sistemul firmă multinațională/stat național preluând ecuația ISDS ( Investor-State Dispute- Settlement) prezentă în majoritatea acordurilor bilaterale de protejare a investițiilor prin care investitorii străini caută să se se protejeze aprioric de juridicția țărilor în care acționează, suspectată uneori de a acționa sub imperiul unor condiții politico/electorale strict naționale.
TAFTA preconiza posibilitatea plății unei compensații financiare firmelor care pot avea pierderi de profit cauzate de astfel de măsuri luate la nivel național prin încălcarea sau schimbarea normelor în vigoare la data semnării acordului. UE a adus în demonstrarea posibilității ca multinaționale să pretindă daune din partea statelor naționale cazurile din 2010 și 2012 când compania Philip Morris a pretins și obținut compensații financiare din partea Uruguay-ului și Australiei ca o consecință a declanșării campaniilor antitabac la nivel național. Pentru a evita astfel de cazuri, UE a cerut o reformă a ISDS prin care se înlocuiau casele de avocatură utilizate de către multinaționale în astfel de cazuri de litigii (case angajate și plătite de către multinaționale) cu o formă imparțială de decizie reprezentată de o instituție formată din judecători specializați în litigii comerciale și de juriști recunoscuți la nivel internațional numiți de către statele respective (cinci europeni, cinci americani și cinci din țări terțe). Propunerea de reformă nu a fost acceptată de către SUA pe motivul ineficienței ei, deoarece oricum se menținea regimul derogatoriu pentru firmele americane pe teritoriul UE.
Toate aceste elemente de neconcordanță enumerate mai sus erau bine cunoscute și considerate de către analizele din cele două părți ca fiind " posibil de rezolvat prin negocieri aprofundate" (vezi:" Trade Sustainability Impact Assessment on the Translatantic Trade and Investment Partnerhip (TTIP) berween the UE and USA- Draft Interim Technical Report" mai 2016). Dar, surprinzător, atât Franța cât și Germania au blocat negocierile declarând că acordul ar fi dezavantajos pentru UE. S-a spus că acordul nu are suficientă valoare economică, sporul adus pe următorii zece ani PIB-ului european fiind de numai 0,5% iar principalul pericol ar fi acela că "TAFTA ar permite lobby-ului american să exercite o presiune permanentă asupra reglementărilor și deciziilor adoptate de către statele membre UE" ( Manuel Valls: « Il ne peut pas y avoir d'accord de traité transatlantique »Le Monde 26.06.2016 )
Surprinzător este și faptul că în pofida declarațiile franco-germane, la Summitul G20 de la Hangzhou, Jean-Claude Juncker a declarat că UE va continua negocierile cu SUA pentru ajungerea la semnarea acordului de liber schimb cu SUA până la sfârșitul anului. Declarația nu a împiedicat însă pe ministrul german Sigmar Gabriel ca și pe secretarul de stat francez Mattias Fekl să continue cu vehemență declarațiile defavorabile acordului.
Situația actuală poate sugera apariția unui important moment de schimbare a algoritmului politico-economic apărut în Europa ultimilor cinzeci de ani prin crearea și funcționarea așa numitului "model al integrării economice europene ".

Efectul Brexit: declanșarea divorțului UE-SUA

Momentul de declanșare al acestei schimbări, ale cărei consecințe pentru România pot fi mai grave decât le putem evalua acum, îl consider a fi Brexit-ul. Efectul Brexit nu îl consider atât de important prin consecințele sale economice pe cele două părți ale Mânecii, cât prin oportunitatea pe care a creat-o pentru reașezarea raportului de forțe în cadrul UE. Plecarea Marii Britanii a oferit oportunitatea cuplului franco-german de a se " elibera " de o concurență stânjenitoare atât politică, dar și economică pe spațiul pieței unice europene exercitată de către Marea Britanie, în mod diferit dar permanent, încă de la data aderării acesteia. Păstrarea lirei sterline ca important instrument de independență față de politica monetară comunitară, cât și avantajul de contrapondere pe care îi oferea relația cu Commonwealth-ul a permis Marii Britanii să joace rolul de arbitru în momente cruciale ale crizelor intracomunitare și chiar de opozant al tendinței franco-germane de acaparare a poziției de leadership.
Dispariția concurenței britanice pentru ocuparea confortabilă și neatacabilă a poziției de leadership de către cuplul franco-german nu era suficientă atâta timp cât ar fi putut apare o concurență și mai puternică din partea SUA prin efectele acordului de liber schimb. Societățile și firmele americane, atât prin puterea lor organizațională, prin puterea capitalizării superioare dar și prin puterea avansului tehnologic ar fi surclasat concurențional pe cele franceze și germane.

Blocarea acordului, necesitate strategică pentru Franța și Germania

În astfel de condiții, blocarea acordului de către cele două țări apare ca o necesitate strategică, cel puțin pe termen mediu deoarece într-o astfel de strategie obiectivul esențial este acela al găsirii unei posibilități de "detașare" a economiilor celor două țări de efectele negative pe care modelul european al integrării a început să le manifeste încă din perioada 2005-2007 și pe care istoria ultimilor ani a demonstrat că actuala formă de organizare și funcționare nu le poate elimina. Aceste efecte apar obiectiv și inerent în orice tip de structura integratoare sau sunt consecința inadaptării la evoluția generală mediului economic, politic și social atât intracomunutar cât și extracomunitar.

Care sunt la această dată aceste efecte negative ? Cele obiective rezultă din tendința în timp a elementelor componente structurii integratoare de a se atomiza, adică de a-și manifesta interese individuale ce contravin intereselor generale sau particulare ale unor alți membri. Rezolvarea poate fi găsită ori în eliminarea totală a suveranității individuale, prin crearea unei structuri statale unice sau prin eliminarea parțială a suveranității prin procedura federalizării. UE nu a reușit să avanseze pe nici una dintre aceste căi. De aici, explicația diferențelor de poziții în multe probleme majore de politică externă, incapacitatea conceperii unei politici unitare anticriză, incapacitatea coordonării politicii monetare unice (euro) cu cea bugetară națională etc. Cele de inadaptare la evoluția societală apar sub forma eșecului politicii multiculturalismului, a hiperbirocratizării, a pierderii încrederii cetățeanului european în instituțiile europene, a euroscepticismului etc.

Pentru cele mai dezvoltate economii rămase în UE după Brexit, aceste efecte au o consecință directă asupra capacității de valorificare a capitalului. Cu alte cuvinte, pentru țări ca Germania și Franța, mediul investițional de valorificare a capitalului al UE nu mai oferă condiții de obținere a unui profit considerat competitiv cu cel obținut pe piețe extracomunitare, mai ales emergente, ceea ce le pun pe acestea în stare de inferioritate față de firmele americane, chineze, sud-coreene, australiene și chiar indiene.

Pericolul de dizolvare a UE este redus
Din punctul meu de vedere, această situație prin care mediul economic UE nu mai are o capacitate competitivă pe piața globală de valorificare a capitalului nu va conduce, pe termen mediu, la pericolul de dizolvare a UE ( așa după cum propăvăduiesc mulți analiști și oameni politici occidentali) ci la dezvoltarea de către țările membre mai puternice a unor mijloace de " compensare" a ineficienței UE prin valorificări de capital pe alte piețe. Franța și Germania par cele mai avansate în această direcție. Sub presiunea acestora este de așteptat să înceapă un proces de"restructurare" a sistemului pieței unice europene.

Direcțiile schimbării

Cele mai importante direcții ale acestei restructurări consider că pot fi următoarele :
1. Reducerea semnificativă a investițiilor intracomunitare pe direcția țări membre mai dezvoltate spre țări membre mai puțin dezvoltate. Este de așteptat ca investițiile firmelor germane și franceze spre țările membre aderate după 2005 să scadă comparativ cu investițiile în zona extracomunitară, cu predilecție spre Rusia și Nordul Africii. Este de așteptat și apariția unui trend descrescător al investițiilor franco-germane în China.
2. Atât Germania cât și Franța vor fi mai puțin interesate în dezvoltarea unor acorduri de schimb sau investiționale la nivel european, având un interes mai mare spre tipul de acorduri și înțelegeri bilaterale.
3. Binomul franco-german se va opune nu numai oricărei extinderi a UE, dar și accesului unor țări membre în zona euro.
4. Se va accentua presiunea pentru " rigurozitatea" politicilor bugetare a țărilor membre, concomitent cu înăsprirea posibilităților de accesare a fondurilor comunitare.

Indiferent însă de modul cum se vor putea materializa astfel de orientări, este în logica desfășurării evenimentelor din ultimă perioadă dreptul de a afirma că ele vor deveni, mai repede sau mai târziu, realități. În aceste condiții, România ar trebui să conceapă de urgență un așa numit Plan B pentru a contracara efectele negative ale posibilei restructurări.

România are nevoie urgentă de un Plan B

Elementul central al acestui Plan B ar trebui să fie ideia "alternativelor", adică desenarea unei mai extinse și diversificate arhitecturi a motoarelor de creștere și dezvoltare economică. Deocamdată, politica economică românească a pus " toate ouăle într-un singur coș" adică a lăsat toată sarcina dezvoltării pe seama avantajelor ce ar putea fi aduse de aderarea noastră la UE, percepând fondurile comunitare ca pe unica și providențiala șansă de dezvoltare.

Lăsând la o parte faptul că nici nu le putem accesa la nivel eficient, trebuie să înțelegem că valorificarea unor astfel de fonduri nu este posibilă decât în măsura în care propriile noastre resurse devin vehicol de punere în operă a potențialului fondurilor europene.

Politica de reevaluare și utilizare a propriilor resurse devine un comandament central al poziției pe care o putem avea în condițiile restructurării UE, de care am vorbit mai sus. Măsurile de "compensare" a scăderii potențialului de valorificare manifestată pe piața unică europeană, caracterizate în țările mai dezvoltate prin reorietarea investițiilor, ar trebui să se caracterizeze în condițiile României prin reorientarea spre efortul și resursele interne în contextul unei strategii de trecere de la o politică pasivă față de UE la una activă.

Pasivitatea noastră se manifestă prin așteptarea cu caracter fatalist ca aderarea să rezolve prin ea însăși problema dezvoltării ceea ce ne conduce la situația periculoasă ca atunci când sistemul la care am aderat este în criză să fim dezarmați și fără capacitate de reacție. O abordare activă a relației cu UE ar trebui să plece de la ideia că aderarea este șansa noastră istorică de a ieși din subdezvoltare dar cu condiția ca această aderare să o considerăm ca pe o oportunitate și nu ca pe o soluție miraculoasă.

N.red: Titlul de homepage, leadul și intertitlurile aparțin redacției, titlul de pagină și conținutul articolului sunt răspunderea autorului.

 



Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27