Tensiunile dintre Statele Unite și aliații europeni din NATO se amplifică înaintea unei reuniuni importante a miniștrilor de externe, programată vineri în Suedia, unde Washingtonul și partenerii săi încearcă să clarifice direcția alianței într-un moment marcat de dispute legate de Iran, baze militare și redistribuirea trupelor americane în Europa.
Secretarul de stat american Marco Rubio va participa pentru prima dată la o astfel de întâlnire de la intensificarea controverselor generate de poziția președintelui Donald Trump față de NATO. În ultimele săptămâni, Trump a criticat dur aliații, s-a declarat "dezamăgit" de aceștia, a pus sub semnul întrebării utilitatea alianței și chiar a sugerat posibilitatea retragerii Statelor Unite din structura de apărare colectivă, pe fondul divergențelor privind războiul cu Iranul și sprijinul pentru campania americano-israeliană, notează Reuters.
"Există ţări precum Spania care ne refuză utilizarea acestor baze - atunci de ce faceţi parte din NATO?"
Înainte de plecarea spre reuniunea din Helsingborg, Rubio a reluat una dintre principalele nemulțumiri ale Washingtonului, și anume refuzul unor state europene de a permite utilizarea bazelor militare în eventuale operațiuni din Orientul Mijlociu. El a indicat explicit Spania ca exemplu problematic și a ridicat întrebări privind rolul acesteia în alianță. „Există ţări precum Spania care ne refuză utilizarea acestor baze - atunci de ce faceţi parte din NATO? Este o întrebare foarte justă”, a declarat Rubio reporterilor la Miami. Tot el a subliniat că situația nu este uniformă, existând state care cooperează strâns cu SUA.
Într-o altă formulare a aceleiași idei, Rubio a explicat logica strategică a alianței din perspectiva Washingtonului: „Știu de ce NATO este bun pentru Europa, dar de ce este NATO bun pentru America? Pentru că ne oferă baze în regiune care ne permit să ne proiectăm puterea în cazul unei situații de urgență în Orientul Mijlociu sau în altă parte”. El a continuat aceeași linie critică, reiterând problema accesului la infrastructura militară: „Deci, dacă acesta este motivul principal pentru care faci parte din NATO și apoi ai țări precum Spania care ne refuză utilizarea acestor baze, atunci de ce mai faci parte din NATO? Este o întrebare foarte justă”.
Rubio a adăugat și că președintele american este „foarte dezamăgit” de modul în care unele state NATO au răspuns solicitărilor legate de efortul militar al SUA.
Reacție europenilor și ce face America
În paralel, oficiali ai Alianței au transmis că Statele Unite nu au cerut implicarea NATO în conflictul cu Iranul, însă mai multe state membre au sprijinit totuși logistic operațiunile americane, inclusiv prin acces la spațiul aerian și baze militare.
Pe fondul acestor tensiuni, Washingtonul a anunțat și o serie de ajustări militare în Europa, inclusiv intenția de a retrage aproximativ 5.000 de soldați. Decizia a fost percepută de aliați ca un semnal de distanțare, mai ales după ce a fost asociată în unele relatări cu criticile venite din partea cancelarului german Friedrich Merz la adresa strategiei americane privind Iranul. Planurile inițiale au fost comunicate confuz, unele surse indicând retrageri din Germania, urmate ulterior de clarificări privind amânarea desfășurării unei brigăzi în Polonia. Între timp, pentru Varoșovia președintele american s-a răzgândit, iar SUA vor trimite trupe acolo.
În același pachet de ajustări, Statele Unite au renunțat și la planul de dislocare a rachetelor Tomahawk cu rază lungă în Germania și au anunțat că vor reduce contribuția la forțele de rezervă pe care NATO le poate utiliza în situații de criză, potrivit Reuters.
Comandantul suprem al NATO, generalul american Alexus Grynkewich, a încercat să calmeze îngrijorările, afirmând că schimbările vor fi implementate gradual, pe parcursul mai multor ani. „Pe măsură ce pilonul european al alianţei devine mai puternic, acest lucru permite SUA să-şi reducă prezenţa în Europa şi să se limiteze la furnizarea doar a acelor capacităţi critice pe care aliaţii nu le pot încă asigura”, a declarat el.
"Preferința președintelui este să încheie un acord bun cu Iranul"
Între timp, la nivel politic, dezbaterea a devenit amplă. În discuțiile de la Washington, Rubio a menționat că oficiali pakistanezi urmează să ajungă la Teheran, în contextul eforturilor diplomatice privind conflictul din Iran. „Sperăm că acest lucru va face ca lucrurile să avanseze”, a spus el. În același context, a transmis că administrația americană preferă o soluție negociată: „Preferința președintelui este să încheie un acord bun, aceasta este preferința lui. A fost întotdeauna preferința lui. Dacă putem încheia un acord bun, ar fi minunat”, a spus Rubio.
El a adăugat însă o notă de prudență: „Dar dacă nu putem încheia un acord bun, președintele a fost clar – are alte opțiuni. Nu voi intra în detalii despre care sunt acestea, dar toată lumea știe care sunt.” Și a încheiat într-un registru rezervat: „Există câteva semne bune, dar… nu vreau să fiu nici prea optimist, așa că să vedem ce se va întâmpla în următoarele câteva zile”, potrivit Al Jazeera.
Reuniunea de la Helsingborg, Suedia, este privită ca un test direct al relației
Pe lângă disputele legate de baze și retrageri de trupe, discuțiile din cadrul NATO sunt influențate și de evoluțiile din zona strategică a Strâmtorii Ormuz, unde Iranul a restricționat traficul în timpul conflictului. Statele europene au semnalat că sunt dispuse să contribuie la asigurarea libertății de navigație, dar și să își asume un rol mai mare în propria securitate, într-un moment în care presiunea americană pentru o redistribuire a responsabilităților devine tot mai vizibilă.
În acest context, reuniunea de la Helsingborg, Suedia, este privită ca un test direct al relației transatlantice. Pentru unii diplomați europeni, miza reală este dacă alianța intră într-o perioadă de recalibrare sau într-una de distanțare treptată. Un diplomat european a descris situația ca pe o întrebare deschisă privind direcția NATO în raport cu Washingtonul, într-un moment în care deciziile privind trupele, bazele și angajamentele militare par să redefinească echilibrul intern al alianței.