În aceste zile, cetele de tineri merg la colindat, obiceiuri răspândite în toată țara vreme de 7 - 12 zile în perioada de de Crăciun și Anul Nou.
Colindele de Crăciun, de la Moș Ajun la ”Cu steaua”
„În Bihor, Ţara Oaşului şi Maramureş, termenul corindă apare şi în refrenul textului de colind. În Transilvania de nord-vest, se spune pentru a colinda „a cocuţa", sau „a cucuţa", iar în acest caz li se dau copiilor ca dar cocuţi, de la coc= pâine mică, colăcel, spunându-se „a umbla la urat pentru a primi cocuţi". În sudul Moldovei, colindarea se face de către copii de 6-14 ani, în cete de câte 2-6 inşi, în zilele Crăciunului, denumirea fiind „Cu steaua", steaua fiind făcută de către copiii înşişi” arată Dicționarul de simboluri și credințe tradiționale românești.
Sursa citată mai arată: ”Colindatul conţine virtuţi speciale, dintre care la loc de frunte sunt cele de asigurare a fertilităţii şi sănătăţii, deoarece copiii, de obicei preşcolari, adică fragezi, puri, primesc în dar fructe şi colăcei anume pregătiţi, garanţie sigură a eficienţei colindului, iar toate astea fac din colind un rit agrar; colindatul cu copii se practică pe o arie restrânsă a ţării, obişnuit în sudul şi vestul teritoriului românesc; în Oltenia, Muntenia şi sudul Moldovei (Tecuci), colindul este cunoscut sub denumirea de „Moş Ajun" („Bună Dimineaţa la Moş Ajun") sau „Colideţe" („Colindiş", prin Muscel), „Neţelaşu" („Neaţălaşu") prin şesul Munteniei răsăritene şi sudul Moldovei; apoi în Banat şi Transilvania vestică (aproximativ între Târnave, Mureşul Mijlociu, versantul nordic al Munţilor Apuseni şi Bazinul Beiuşului, inclusiv Sibiul şi Făgăraşul) sub denumirea de „Piţărăi" (pizărăi, pizări), iar prin Banatul sud-estic şi Făgăraş este cunoscut sub denumirea de „Colindeţi", ca şi în Oltenia şi Muntenia, unde termenul acoperă şi sensul de copii care colindă şi pe cel al colăceilor care se dau în dar copiilor”.
Unde și cum se cântă colindul la sat
”Colindul se cântă afară din casă, sau în casă, sau şi afară şi în casă, existând şi obiceiul să se cânte numai unul dintre aceste colinde specializate, colindele de fereastră fiind cele care se cântă numai în curte, după care se cere plata; în ziua de Crăciun, după ce au mâncat la prânz, se strâng la un loc toţi feciorii, iar, dacă localitatea este mare, se împart în două cete, de 8-10 persoane fiecare, urmând ca fiecare ceată să colinde numai jumătatea de sat hotărâtă ei; în această situaţie, se cântă numai colindul cel mare sau colindul casei, început chiar de când se intră pe uşa casei, text în care sunt amintiţi stăpânii casei, bărbatul şi femeia, apoi, pe rând, copiii casei după vârstă şi sex, chiar părinţii fiind cei care cer stăruitor această pomenire, fiindcă cred că, dacă sunt colindaţi, vor fi tot anul sănătoşi şi nu vor săvârşi tot felul de rele - Ialomiţa;
Dumnezeu, adus, prin formule magice, să facă ce așteaptă oamenii de la el
în colinde, Dumnezeu nu este doar rugat, invocat sau convocat cum se procedează religios, ci este adus, prin formule magice, şi pus să facă nu neapărat ce vrea, ci ceea ce aşteaptă oamenii de la el; textele din Ţara Oltului cuprind sintagme precum: „Nu vine cine vine" sau „Nu vine cine pare", au clar încărcătură magică, pentru că provoacă, prin incantaţie, apariţia lui Dumnezeu, care este coborât din cer (sau de unde este) şi adus în sat cu ajutorul colindelor; acesta este rostul primordial al colindei, în sens de cântec (incantaţie) (HERSENI, p. 59; 262).
Repartizată calendaristic, pe teritoriul României colinda este cunoscută astfel: la 31 decembrie-1 ianuarie, Pluguşorul, Sorcova şi Semănatul; la 5 şi 6 ianuarie, Colinda de Bobotează şi cea de Sfântul Ion, precum şi Chiraleisa; Colinda de Florii (cu o săptămână înaintea Paştelui); (...) la 24-25 decembrie, Colinda de Crăciun, cu forme foarte variate, majoritatea de sorginte creştină; acestora li se adaugă privilegiata colindă Cu steaua, care este cântată zilnic în perioada dintre 24 decembrie şi 6 ianuarie; multe dintre colinde au un accentuat caracter agrar, dar dintre toate cea care perpetuează această trăsătură este Semănatul, sau, mai bine spus, obiceiul de a colinda semănând, în dimineaţa Anului Nou; rostul urătorilor este de a feri gospodăria colindată de tot ceea ce i-ar putea provoca răul (ADĂSCĂLIŢEI, p. 110-111; 130).
În Banat, copiii aduc noroc și fericire
În Banat, colindătorii se numesc piţărăi, sunt copii de 12-14 ani, consideraţi că aduc noroc şi fericire în case; casele nu se închid, ei sunt liberi să intre; când intră în case, zgândără focul din căminul ori din vatra casei cu bâtele lor, numite pe alocuri colinde; deci colindeţul este diminutivul de la colindă şi înseamnă colindător mic; colindeţi se numesc şi colacii ce se dau colindătorilor şi sunt făcuţi în formă de „şierpi", adică împletiţi (MANGIUCA, p. 26). Gazda se bucură că îi vin buni colindători în zori de zi; sunt primii care le intră în casă într-o zi aşa de mare, în care omul care vine primul, faptele care se întâmplă primele trebuie să fie de bun augur (4. POP, p. 46). Colindatul practicat de feciorii din Bihor are la rândul său o dualitate de aspecte: unul spontan, neorganizat, cunoscut şi sub numele de colindat cu pepile sau cu moşii şi altul organizat, în ceată, numit cu turca; cel dintâi este practicat de feciorii „care-s mai şodalăi", în cupluri de „bărbat şi femeie", de „moş şi babă" sau în grupuri mai mari de 4-6 persoane; deghizarea este completă, cu haine ponosite, cu feţele mâzgălite cu funingine, cu timbrul vocii schimbat, secretul identităţii fiind de obicei păstrat până la sfârşitul colindatului; pepilenu cântă colinde şi nu sunt însoţiţi de muzicanţi; în schimb, pe alocuri, au petrecere finală cu caracter restrâns (HERŢEA, p. 157)”.