Pe un grup de profil, un părinte adoptiv mărturisește că s-a lovit de o situație imprevizibilă: mâncatul compulsiv la doar 3 ani și două luni.
Dar situația nu e singulară, nici pe departe. Zeci de comentarii descriu situația în care micuții lor, adoptați din sistem, au mâncat compulsiv mult timp după adopție, până când s-au simțit în siguranță. Deși medicii recomandă 3 mese pe zi și două gustări, pentru acești micuți din sistem, nu e de ajuns. Se pare că nici recomandat. Ei se comportă, din câte scriu persoanele care cunosc situația mai în detaliu, precum copilașii din Africa, adoptați în America: vor să mănânce non-stop. Comportamentul este din diferite motive: pentru siguranță emoțională, dar și pentru a se asigura că astăzi nu vor muri de foame. Este ciudat cum un copil de 2 ani, de 3 ani, de 4 ani se comportă astfel, dar se pare că este un mecanism des întâlnit la micii copii din sistem. Ciudat este că ei, în majoritatea lor, vin din casa unui om plătit să-i îngrijească, respectiv asistentul maternal (AM).
Redăm mai multe experiențe, din cele dezvăluite pe grupul ”Despre adopții copii în România”:
- Fetița are 3 ani, este la noi de 6 luni, primele săptămâni nu prea a mâncat, iar apoi mâncarea a devenit cea mai mare bucurie a ei, îi dăm 3 mese și două gustări. (...) Când se gătește în casă, nu se mișcă de lângă aragaz până nu este gata mâncarea, poate dura și 3 ore procesul, ea nu pleacă, pur și simplu păzește mâncarea.
- Sunteți siguri că a primit suficientă mâncare în trecut? Acest comportament este specific și celor care au suferit de foame. Dacă acesta este motivul, se rezolva în timp punându-i mâncare (sănătoasă) non stop la dispoziție, până prinde încredere că va avea mereu mâncare). Sper să nu fie însă acesta motivul.
- Și noi am avut aceeași problemă, avea un an și jumătate, AM același lucru ne comunicase, dar de fapt nu era deloc așa, cât cel mic fusese la ea, avusese o alimentație total greșită, îi dădea foarte mulți pufuleți, sticksuri non stop. Ne am ținut de cele 3 mese și gustări, iar acum, la 2 ani și 2 luni, are zile când mă rog de el să mănânce cele 3 mese.
”Se temea de hoții de jucării”
- Am luat-o pe la 3 ani și ceva.În toate actele scria că suferea de constipație. În realitate, avea scaunul aproape alb pentru că i se dădea doar lapte – aproape 10 litri pe săptămână…A mâncat compulsiv aproape un an, ca un copil care a suferit de foame. Acum, paradoxal, mănâncă doar „cu rugăminți”. Îmi amintesc că la prima ședință de terapie și-a imaginat un copil de 3 ani care suferea de foame și care se temea de „hoții de jucării” (așa îi numea ea pe AM).
”Se furișa și lua mâncare de pe masă”
- Micuta noastră avea 4 ani când a venit la noi… suferise de foame și singurătate. Chiar și după luni de zile, mânca mereu de parcă a doua zi nu ar mai fi avut ce să mănânce. Se furișa și lua mâncare de la masă, pe care o ascundea prin casă ca să aibă rezerve: în pat, printre jucării, oriunde. (...) Nouă ni s-a recomandat să lăsăm mereu mâncare la vedere, ca să știe că oricând are acces la ea și să nu-i fie frică. Un fruct, un biscuite, ceva mic mereu la vedere ... asta îi oferea siguranța că nu va suferi de foame peste o oră, 2 sau când îi va veni pofta.
- Și la mine a fost la fel și cu fetița dar și băiețelul (fetița avea 1 an și 7 luni dar cred că ăsta e modul lor de a se acomoda... mânca mai mult decât mine) dar aceasta a fost doar o etapă, timp de 2 săptămâni își punea mânuțele deasupra mâncării să nu i-o ia cineva! Apoi încet și-a reglat singură apetitul! Țin sa precizez ca băiatul mânca lapte și pufuleți (nu știa ce gust are mâncarea și era speriat, în schimb dacă ii dădeam 2 sticle de lapte în mod special seara era sătul, altfel plângea după papa) la fel după aproximativ 2 săptămâni s-a reglat singur cu apetitul! Multa răbdare!