Prințul Paul al României a intrat, în mod ilegal, în posesia a 47 de hectare de pădure la Snagov, deși acestea au fost declarate domeniu public de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României.
Potrivit Ziarului de Investigații, ”fără să aibă un titlu de proprietate valabil, fără să facă dovada deposedării abuzive de către statul comunist şi fără să aibă calitatea legală de moştenitor, prinţul Paul (al României, cum scrie în buletin) a luat cu japca 47 de hectare din pădurea Snagov, deşi aceasta fusese declarată domeniu public de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, încă din 1941.”
Sursa citată precizează că prin Decretul Regal 1154 din 28 februarie 1930, Regele Mihai I a promulgat "Legea pentru infrumusetarea imprejurimilor Capitalei", prin care se autoriza Ministerul de Agricultură şi Domenii să cedeze municipiului Bucureşti, cu titlu gratuit, pădurea Snagov – Ţigăneşti, cu trupurile Fundul Sacului şi Popeşti, în scopul înfiinţării unei staţiuni de agrement.
La data de 8 iunie 1930, Carol al II-lea s-a întors pe tronul României, la care renunţase la 28 decembrie 1925 (renunţare legiferată de Parlamentul României la data de 4 ianuarie 1926). La un an de la întoarcerea lui Carol pe tron, la data de 22 iunie 1932, Consiliul comunal general al municipiului Bucureşti a aprobat (de voie, de nevoie? – n.n.) o hotărâre prin care aproba „a se ceda M.S. Carol II o porţiune din pădurea Snagov". Hotărârea Consiliul comunal general nu reprezintă un act de donaţie, ci doar acceptul consilierilor pentru donaţie, aceasta urmând a fi realizată printr-un act normativ. „Totodată se dispune întocmirea cuvenitului proiect de lege pentru această donaţiune", se arată în finalul hotărârii Consiliului comunal general.
Proiectul de lege nu s-a mai întocmit vreodată, astfel încât Carol al II-lea a intrat doar în posesia pădurii, fără să mai deţină vreun act de proprietate. Dovadă că, în 1948, când autorităţile statului comunist au confiscat bunurile membrilor Casei Regale, în inventarul publicat în Monitorul Oficial 140/19 iunie 1948 nu este cuprinsă şi suprafaţa de 46,78 hectare din trupul de pădure „Fundul Sacului", deoarece aceasta era în proprietatea statului, nu a lui Carol al II-lea – domeniul public al municipiului Bucureşti. Potrivit decretului 38/1948, în raza judeţului Ilfov au fost precizate ca terenuri „foste proprietatea Carol II", doar unele aferente moşiei Mănăstirea din comuna cu acelaşi nume.