O descoperire recentă a oamenilor de știință din Statele Unite aduce o nouă perspectivă asupra tratării obezității. Studiul arată că hormonul FGF21 acționează direct asupra creierului pentru a stimula metabolismul, oferind o alternativă promițătoare la terapiile existente bazate pe suprimarea apetitului.
Cum funcționează hormonul FGF21 în organism
Oamenii de ştiinţă au descoperit modul în care un hormon natural poate inversa obezitatea la şoareci, iar răspunsul se află în creier. Cercetătorii de la Universitatea din Oklahoma au constatat că FGF21 transmite semnale către o regiune cerebrală implicată în controlul metabolismului şi al apetitului. Descoperirea a fost publicată în jurnalul ştiinţific Cell Reports.
Hormonul FGF21 a atras deja atenţia ca potenţială bază pentru terapii inovatoare. Medicamentele care vizează această cale sunt în prezent testate în studii clinice pentru steatohepatita asociată disfuncţiei metabolice (MASH), o formă severă de boală hepatică.
Descoperire surprinzătoare la nivelul creierului
Echipa condusă de dr. Matthew Potthoff a analizat modul exact în care acţionează FGF21. Spre surprinderea cercetătorilor, hormonul nu acţionează asupra hipotalamusului, aşa cum se credea iniţial, ci asupra creierului posterior – aceeaşi regiune vizată de medicamentele GLP-1, precum Ozempic sau Wegovy.
FGF21 interacţionează cu două regiuni ale creierului posterior – nucleul tractului solitar şi aria postremă. Acestea transmit mai departe semnale către nucleul parabrahial, formând un circuit esenţial pentru reglarea metabolismului şi reducerea greutăţii corporale.
Diferența față de medicamentele existente
Deşi acţionează în zone similare ale creierului, FGF21 şi medicamentele GLP-1 funcţionează diferit. Dacă tratamentele actuale reduc pofta de mâncare, FGF21 creşte consumul de energie al organismului, favorizând arderea caloriilor.
Cercetătorii sunt optimişti că această descoperire va duce la dezvoltarea unor tratamente mai eficiente şi mai bine ţintite pentru obezitate şi afecţiuni hepatice. Totuşi, sunt necesare studii suplimentare pentru a confirma dacă acest mecanism poate fi aplicat şi în tratarea MASH la oameni.