Parchetul instanţei supreme va face verificări în cazul morţii Lianei Dumitrescu, după ce părinţii acesteia au făcut plângere penală împotriva medicilor de la Spitalul Elias. Părinţii au făcut plângere pe motiv că medicii ar fi refuzat externarea deputatei, în condiţiile în care familia dorea să o ducă la tratament la o clinică din străinătate.
Plângerea a fost înregistrată la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de urmărire Penală şi Criminalistică -, deşi competenţa teritorială ar fi revenit Parchetului Judecătoriei Sectorului 1, potrivit surselor citate. PICCJ a decis să facă unele cercetări în acest caz. Pe de altă parte, Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 va dispune expertiza medico-legală, rezultatul urmând să fie trimis procurorilor Parchetului instanţei supreme. Managerul Spitalului Elias, Doina Dimulescu, a declarat că, având în vedere evoluţia fulminantă a bolii de care suferea Liana Dumitrescu şi pentru că familia a lansat acuzaţii la adresa personalului medical, va face o notă către Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 în vederea efectuării expertizei medico-legale.
Câte pagini avea dosarul
"Este vorba de o boală acută mai rară. Tot ceea ce s-a făcut în Spitalul Elias este în conformitate cu ghidurile internaţionale. Am făcut şi facem un efort enorm pentru viaţa acestei tinere. A fost consultată de mai multe echipe de specialişti, iar analizele s-au făcut atât în ţară, cât şi în străinătate", a spus managerul Spitalului Elias, profesorul Doina Dimulescu, într-o conferinţă de presă. Potrivit acesteia, deputatul Liana Dumitrescu a primit tratament imediat după internarea ei în Spitalul Elias, în 18 ianuarie, dar boala a avut o evoluţie extrem de gravă. Întrebată dacă a refuzat să dea dosarul medical al Lianei Dumitrescu, aşa cum susţine familia acesteia, managerul Spitalului Elias a spus că iniţial solicitarea a fost făcută de o persoană care nu era rudă cu deputatul. Doina Dimulescu a adăugat că prima copie după dosarul medical al Lianei Dumitrescu i-a fost înmânată mamei acesteia la 24 de ore după internare. Ea a mai spus că dosarul medical are 150 de pagini şi, ca să dai solicitantului o copie de pe un astfel de document, el trebuie completat. "Ştim că este foarte greu pentru un părinte să accepte că fiica de 38 de ani are o boală atât de gravă. Toţi suntem părinţi şi înţelegem acest lucru, dar vreau să asigur familia că am făcut tot ceea ce se putea, dovadă în acest sens stau toate actele medicale şi rezultatele investigaţiilor făcute în străinătate şi în ţară", a mai spus managerul Spitalului Elias.
Era președintele Subcomisiei pentru Spațiu
În vârstă de 38 de ani, Liana Dumitrescu era deputat din partea Asociaţiei Macedonenilor din România, la al doilea mandat consecutiv. Ea era membru în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, în Comisia pentru regulament şi în Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, în cadrul căreia era preşedintele Subcomisiei pentru Spaţiu. Liana Dumitrescu s-a născut în 20 ianuarie 1973, în Craiova. Era necăsătorită. De profesie jurist, ea a fost, în perioada 2002 - 2003, expert la Comisia parlamentară de revizuire a Constituţiei, iar în perioada 2003 - 2004, expert la Comisia comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea legilor electorale. Între anii 2001 şi 2004, Liana Dumitrescu a fost directorul "Editurii Macedoneanul" şi al publicaţiei "Macedoneanul.
Citește și:
Părinții Lianei Dumitrescu au depus plângere penală împotriva medicilor de la Elias