Doi bărbați, de 20 de ani și 29 de ani, au fost reținuți, joi seara, pentru 24 de ore, de polițiștii timișeni, după ce au agresat un învățător, în cursul zilei, în curtea școlii din localitatea Alioș, pentru că l-ar fi pus la colț pe fratele lor, transmite IPJ Timiș.
Potrivit sursei menționate, polițiștii Secției 1 Rurale Ghiroda au fost sesizați de către un bărbat de 62 de ani, învățător la o unitate școlară din localitatea timișeană Alioș, că în aceeași zi a fost agresat de mai multe persoane în timp ce se afla în curtea școlii, supraveghind plecarea elevilor de la școală, arată o informare de presă a Poliției Timiș.
În urma primelor verificări a reieșit că doi bărbați, de 20 de ani și 29 de ani, din localitatea Alioș, s-au deplasat în curtea școlii, unde l-au găsit pe învățător și l-au agresat, lovindu-l cu picioarele, pe motiv că fratele lor ar fi fost pus la colț de către acesta.
În acest caz polițiștii au început de îndată investigațiile, iar în urma probatoriului administrat în cauză s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, cei doi bărbați fiind reținuți pentru 24 de ore și introduși în arest, notează Agerpres.