Explicația este legată de amintirile dureroase pe care le are societatea germană, după perioada nazistă, scrie FP.
Germania a fost obligată, după ce a pierdut primul război mondial, să plătească 132 de miliarde de mărci-aur, despăgubiri pentru țările învingătoare.
Din 1924 în 1929, guvernul german a ”trăit pe credit”, împrumutând de la băncile americane bani pentru consum și pentru plata despăgubirilor de război. Când bursa din New York a căzut, în 1929, finanțările s-au oprit. Cancelarul Heinrich Brüning a crescut taxele și a redus cheltuielile publice, dar banii americanilor nu au mai venit, SUA trecând, la rândul lor, printr-o gravă criză economică. Fără resurse, Germania a intrat în hiperinflație, un dolar american ajungând la 4,2 trilioane de mărci, în cel mai grav moment al devalorizării mărcii.
Băncile germane s-au prăbușit în 1931, iar Adolf Hitler a venit la putere în 1933. Partidul nazist funcționa de 10 ani, dar nu avusese rezultate notabile, înainte de criză. Astfel, se face o legătură între tragedia nazistă-o traumă istorică devastatoare, și criza datoriilor.
De aceea, nemții evită îndatorarea, cu orice costuri sociale. Pentru germani, datoria publică este imorală, aberantă chiar, scrie FP.