Astăzi, de Ziua Națională a României, Colegiul Medicilor din România și Colegiul Medicilor din Municipiul Bucuresti au lansat proiectul „Am ales România Medicală”, dedicat celebrării medicilor care își desfășoară activitatea în sistemul medical românesc.
În cadrul evenimentului au fost invitați și au fost prezentate poveștile unor medici care, după formarea sau parcursul profesional acumulat în străinătate, au ales să revină în România pentru a continua să profeseze în sprijinul pacienților români. Una dintre ele îi aparține neurochirurgului Dorin Bică, format în România și la Paris, Franța. El are expertiză în conducerea unor secții și clinici de neurochirurgie create de la zero. În ultimii 10 ani, în România, acesta a fost co-fondator al Secției de Neurochirurgie al Spitalului Clinic „Colentina”, precum și al unor secții de neurochirurgie în sistemul privat.
„Parisul mi-a oferit experiență, dar și România a făcut-o”
El a expus o perspectivă cât se poate de simplă și concretă: deși a profesa în străinătate are destule avantaje, mai ales în dezvoltarea sa ca medic, mulți colegi români care muncesc în străinătate îți petrec concediile în România, în timp ce el a ales să nu facă acest lucru și să fie aproape de familie, prieteni - dar mai ales să construiască lucruri importante în țara noastră.
„Întrebarea De ce te-ai întors? este, pentru mine, un pic tendențioasă, pentru că pare că ai scăpat de undeva și te-ai întors ca și când ai avea o problemă psihică. Nu-i chiar așa. Pur și simplu, sunt în țara mea, aici, iubesc România și este adevărat că Parisul mi-a oferit experiență, dar și România a făcut-o. Am construit, împreună cu colegul și prietenul meu o secție de neurochirurgie în mijlocul Bucureștiului și funcționează și azi, și mai multe proiecte în privat care funcționează azi - asta e șansa dată de România, nu de străinătate. De asemenea, școala pe care am făcut-o până să plec în străinătate a fost tot în România, o școală foarte bună, că nu m-am făcut de râs la Paris - nici pe mine, nici pe alții.
(...) Nu pot decât să fiu fericit. Sunt momente când te gândești dacă era o variantă mai bună sau nu? Sigur că sunt. Am regrete? Nu cred. Mai ales cei care au lucrat atâta timp în afara țării înțeleg foarte bine cum este să-ți faci concediile doar în România, adică cele 20-30 de zile de concediu - în general, colegii mei care sunt în străinătate, și le petrec în țară. Eu prefer să le petrec într-un concediu la Paris, spre exemplu. Și nu invers, să vin să-mi fac concediile aici. Poate părea amuzant, dar din punct de vedere al minții mele, asta e un lucru foarte important. Vorbesc românește, prietenii mei sunt aici, familia e aici. Contează ce fac aici!”, a spus dr. Dorin Bică.
„M-a făcut să mă gândesc din start la posibilitatea de a mă întoarce”
Și dr. Răzvan Radu a ales să se întoarcă acasă. Format inițial ca neurolog, s-a dedicat încă din rezidențiat în dezvoltarea rețelei de tromboliză intravenoasă din România. El a contribuit la creșterea accesului pacienților cu AVC la tratament modern, ca apoi să-și continue pregătirea în neuroradiologie intervențională într-unul dintre cele mai performante centre europene, la Montpellier, Franța. Acesta a ales să revină în țară, spunând că aici a avut șansa de a dezvolta anumite laturi medicale care erau deja bine dezvoltate în Franța.
„Decizia de a pleca din țară a venit pe fondul a ceea ce dezvoltam în țară, rețeaua de AVC. (...) În 2015 au devenit disponibile metode invazive de tratament, intervenționale de tratament pentru AVC acut și, ca un tânăr medic în formare pe partea vasculară, am realizat că acesta e viitorul neurologiei vasculare - și e în continuare. (...) În 2015-2016, în România se tratau farmacologic sub 0,8% dintre pacienți, iar acum suntem undeva la 90%. (...) Am plecat peste hotare pentru a mă forma în acest domeniu, dar munca cu o echipă care a fost foarte deschisă și foarte susținătoare m-a făcut să mă gândesc din start la posibilitatea de a mă întoarce. Eu sunt neurolog, iar pe vremea respectivă nu puteai face această specializare ca fiind neurolog.
(...) Am plecat, m-am format într-un centru foarte mare din străinătate. Am stat timp de doi ani, zi și noapte, în spital, într-un centru foarte mare din străinătate. E unul dintre primele centre care au început să trateze AVC ischemic acut, în 2009. După vreo doi ani, am stat și am vorbit cu profesorul meu de acolo. Și l-am întrebat: Tu ce ai face, ai rămâne aici? Sau te-ai întoarce în țară să dezvolți, în continuare, un sistem, să pui umărul la dezvoltarea lui, care e departe de a fi perfect? Și el a spus că cea mai mare realizare pe care poți s-o ai ca medic este să aduci un tratament la cât mai mulți pacienți, să reușești să ai un impact cât mai mare. Dacă am fi rămas în Franța, aș fi fost un medic care este foarte ușor de înlocuit la nivel de sistem. Dacă nu eram eu în seara aia de gardă, să rezolv un AVC, acel AVC ar fi fost tratat în mod cert de către altcineva, aveau alt sistem, de 6-8 în echipă. La noi erau, la vremea respectivă, 1-2 oameni în București - care făceau asta în mod uzual. Nu puteau să trateze toți pacienții. Și a fost o decizie foarte importantă de a mă întoarce, de a mă alătura acestor oameni, care m-au susținut și au vrut să construim ceva împreună”, a spus dr. Răzvan Radu, în cadrul evenimentului de luni.
„Știam de la început că mă voi întoarce”
Și dr. Dan Mihoc, specialist în imagistică medicală, a profesat la Spitalul Universitar din Strasbourg, Franța, și lucrează la Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea.
„Eu știam de la început că mă voi întoarce, dar nu știam unde, exact, în România. Știam că asta-mi doresc. Când am ales să urmez domeniul acela al radiologiei și al neuroradiologiei intervenționale, în România, la acea vreme, nu prea aveai unde să înveți la standarde europene așa ceva. Deși se practica în România radiologia intervențională, se practica foarte puțin. Pentru a învăța era aproape imposibil, pentru că volumul de tratamente era foarte mic. Astfel, am ales să plec într-un centru universitar din Strasbourg, unde am profesat 9 ani. Asta pentru mine a fost decisiv, pentru că am ajuns să am o pregătire la nivel european, dar simțeam că ceva lipsește. Lipsea sentimentul de a fi acasă și frustrarea cea mai mare, în timp ce eram acolo, era faptul că, de câte ori veneam în România și mă întâlneam cu diverși prieteni, cunoștințe, îmi spuneau că bunici, diverși membri ai familiei lor au suferit de AVC și nu au fost tratați. Și mă gândeam că: Bun, eu eram în Franța, dar nu făceam o mare diferență. Am spus că în România aș putea să fac o diferență”, a spus dr. Dan Mahoc.