Suntem cei care credem că suntem? Suntem unul singur? Sau mai mulți? Sau poate... nimeni? Unul, niciunul sau o sută de mii – așa cum sună titlul romanului lui Pirandello? În care punct din acest spectru atât de larg ne situăm? Cine suntem, de fapt? Și câți? Și când? În momentul acesta, suntem unul. Dar în secunda următoare? Dar peste o oră? Ce se înțelege prin eu? Fluxul interior pe care suntem obișnuiți să-l asociem cu identitatea noastră fluctează cu fiecare oră. Sunt câteva dintre întrebările care delimitează traseul estetic al cunoscutului autor Luigi Pirandello, laureat al Premiului Nobel în 1934.
În 1889, Luigi Pirandello publică prima culegere de versuri, Veselul întristat. În 1894, îi apare primul volum de nuvele, Iubiri fără iubire. Primul roman, Exclusa, va apărea în 1908. Romanul Răposatul Mattia Pascal (1904) îi aduce un oarecare succes și va fi tradus în germană. Pirandello publică eseuri (Artă și știintă, Umorismul), iar piesele scrise încep să-I aducă recunoaștere. Anii ‘20 sunt anii veritabilei lui afirmări internaționale. În 1923, fondează Teatro d’Arte di Roma, invitat mai apoi în America. Teatrul Fulton din New York se va numi, vreme de trei luni, Pirandello’s Theatre. Trupa va face turnee în Anglia, Franța și Germania, apoi, în 1927, va ajunge în Argentina și Brazilia. După cărțile autorului italian s-au făcut filme – între care Așa cum mă vrei tu, cu Greta Garbo.
Pirandello moare în 1936, iar familia se supune dispozițiilor sale testamentare: „Când voi muri, să nu mă îmbrăcați, înfășurați-mă într-un cearșaf. Fără flori, fără lumânare la căpătâi. Un dric sărăcăcios. Gol. Și nimeni să nu mă-nsoțească, nici rude, nici prieteni. Dricul, calul, birjarul, asta-i tot. Ardeți-mă!”.
Piesa Să-i îmbrăcăm pe cei goi propune o analiză rațională, dublată de ambiguitate, una dintre mărcile pregnante ale scriitorului, cu care își însoțește, de regulă, reflecția asupra realității. Ca de obicei în cazul acestui scriitor, povestea conferă materialitate, în fața spectatorilor, tezei pe care Pirandello vrea să o demonstreze. Nu există, pentru ființele umane, o realitate obiectivă. Ele se compun dintr-un flux de gânduri care trec dintr-unul într-altul. Nu ești doar eul pe care îl imaginezi, ci și entitatea văzută de ceilalți, ba chiar mai multe entități, câtă vreme fiecare te vede în alt fel.
Textul de față demonstrează că un teatru al reflecției și al deliberării nu exclude etalarea sentimentelor simple și a omeniei. În Să-i îmbrăcăm pe cei goi,victima, o fată săracă și simplă, are nevoie să-și recâștige demnitatea înfrumusețându-și povestea. Montarea lui Dan Lăcătușuîși propune să vorbească despre necesitatea, existentă în fiecare om, de a-și crea propria realitate echivalentă cu un vis, cu o iluzie.
„Cine suntem noi în acest vis, în această iluzie pe care singuri ne-o creăm? Nu avem o personalitate unică. Ea presupune o multitudine de atitudini, de stări și de contradicții. Nu există o realitate obiectivă, nu există adevăr sau minciună, virtute sau păcat absolut. Oamenii sunt păpuși, marionete ale căror sfori sunt mânuite de un destin advers sau orb. Situațiile creează identitatea. Aceasta se compune și din rolurile și măștile pe care le folosim pentru a comunica cu alte persoane. Identitățile noastre sunt create de alții.” (Dan Lăcătușu, regizor)
„Și pentru Teatrul Nottara, și pentru Teatrul de Artă din București, aceasta este prima coproducție dintre Teatrul Nottara și un teatru independent. Este un prim pas, sperăm, norocos. În măsura în care publicul va iubi acest spectacol, în măsura în care formula se va dovedi viabilă, sperăm să fie o soluție la care vom mai apela. De asemenea, sperăm că va fi începutul unei serii de succes.” (Marinela Țepuș, director Teatrul Nottara)
„În ultimii ani, Teatrul de Artă București a avut colaborări frumoase cu Teatrul Nottara, dar este prima dată când lucrăm împreună la construcția unui spectacol. Îi mulțumim doamnei Marinela Țepuș pentru că a îmbrățișat cu bucurie propunerea noastră de proiect și distribuția ce aduce laolaltă actori de pe scene ale teatrelor de stat și din teatrul independent. Îi mulțumim regizorului Dan Lăcătușu pentru propunerea de text și pentru viziunea regizorală. Este un text clasic, special, care, prin adaptarea scenică și abordarea artistică – distribuție, decor minimalist, muzica originală a lui Dan Byron – este adus perfect în actualitate. Avem toate motivele să credem că rodul colaborării noastre va face o bucurie publicului de toate vârstele și sperăm să fie îmbrățișat cu un entuziasm pe măsura investiției noastre emoționale.” (George Constantinescu, Director al Teatrului de Artă București)
Traducerea textului este semnată de Alice Georgescu, iar adaptarea scenică este realizată de Matei Stoenescu.
În distribuție: Simona Popescu, Cristian Șofron, Marius Stănescu, George Constantinescu, Marin Grigore, Anca Bejenaru
Scenografia: Alexandru Ionescu
Muzica originală: Dan Byron
Regia: Dan Lăcătușu
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
