Un număr de 17 ţări europene, printre care şi România, dar şi două state din afara Uniunii Europene, Andorra şi Regatul Unit, au semnat joi o declaraţie comună în care susţin abordarea de "soluţii inovatoare" pentru a lupta împotriva imigraţiei ilegale.
Printre aceste sancțiuni se numără "regimuri de sancţiuni" împotriva grupurilor de traficanţi, informează vineri EFE, citată de Agerpres.
Textul a fost redactat în timpul summitului Comunităţii Politice Europene (CPE) care a reunit la Copenhaga reprezentanţi din 47 de ţări, atât din clubul comunitar, cât şi din state vecine, în prezenţa preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi a preşedintei Parlamentului European, Roberta Metsola.
Această declaraţie a fost semnată de reprezentanţii Andorrei, Austriei, Belgiei, Bulgariei, Ciprului, Cehiei, Danemarcei, Germaniei, Greciei, Italiei, Maltei, Regatului Ţărilor de Jos, Poloniei, Portugaliei, României, Suediei şi Regatului Unit.
Documentul pledează pentru "măsuri mai ferme împotriva traficanţilor" printr-o mai bună gestionare a frontierelor externe şi colaborare "în noi modalităţi de a combate bandele de traficanţi, cum ar fi folosirea regimurilor de sancţiuni".
În plus, declaraţia susţine aplicarea Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi a Convenţiei privind Refugiaţii "într-un mod care să protejeze împotriva abuzului şi să permită guvernelor să facă faţă provocărilor moderne".
În vederea creşterii numărului de repatrieri ale imigranţilor consideraţi ilegali, semnatarii intenţionează să "formeze alianţe noi şi inovatoare, inclusiv cu ţări terţe, pentru a accelera procesarea şi a scădea presiunile interne", precum şi să utilizeze instrumente precum diplomaţia şi acordarea de vize.
De asemenea, documentul comun promovează "colaborarea cu ţările de origine şi de pe rutele de tranzit" pentru a stimula dezvoltarea, crearea de locuri de muncă, educaţia şi întoarcerile voluntare "pentru a realiza alianţe reciproc avantajoase".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News