EXCLUSIV  Cum l-am întâlnit pe Caragiale în zona pieței Obor

Flaviu Predescu / 18 feb 2018 / 13:35 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

„O noapte furtunoasă" este o piesă greu de jucat. Sunt câțiva factori care fac acest lucru dificil. Este vorba de limbaj, de complexitatea scenetelor care uneori cer artiștilor un surplus de spontaneitate.

Actorul pare nevoit să se transpună, nu atât într-un personaj adaptat zilelor noastre, ci mai degrabă unor vremuri cărora n-are voie să le actualizeze forma. Iar aici intervine prejudecata fiecăruia, felul în care își imaginează el că îl privesc ceilalți (adică spectatorii) frântură din personalitatea actorului nevoit să subziste timpului actual, supus unor alte reflexe ale mentalității. Tocmai de aceea, cei care îl joacă pe Caragiale trebuie aplaudați un minut în plus, dar numai dacă reușesc să se apropie de intențiile dramaturgului ploieștean. De altfel, Ploieștiul este locul unde statuile a trei simboluri: I.L. Caragiale, Nichita Stănescu și Toma Caragiu se află într-o simetrie. La fel și Bucureștiul tezaurizează un „v", cu bustul lui Nichita, pe Calea Victoriei, în parcul „Nicolae Iorga", apoi I.L. Caragiale (pe bună dreptate în fața Teatrului Național București, care îi poartă numele) și ceva mai în spate, dar spre Romană, la Teatrul Bulandra - Icoanei, în foaierul teatrului, bustul îndrăgitului Toma.

Poezia, actoria și teatrul se îmbină astfel vizual atât în „republică" , cât și pe malul Dâmboviței, dar mai ales la figurat, în piesele lui Nenea Iancu, acolo unde tiparele comportamentale umane trebuie să amuze dar să și pună pe gânduri în același timp. Toate astea nu musai cu scopul de a ne păzi de adultere, cât făcându-ne să ne întrebăm dacă nu cumva omul, în general, nu e și un iscusit căutător de minciuni cu care să-și ducă existența.

(w670)

Comedia în patru tablouri „O noapte furtunoasă" a fost publicată în Convorbiri literare, pe când Mihai Eminescu avea 29 de ani, iar Caragiale 27, adică în anul 1879. Probabil mulți trăim cu percepția că I.L. Caragiale a fost mai bătrân ca Eminescu, datorită celor 21 de ani trăiți în plus. Ambii au lăsat în urmă opere incomensurabile, tezaure literare fără de care România de astăzi ar fi de neimaginat. Iar în ceea ce privește femeia, eșantionându-le atitudinea față de aceeași persoană, singurul loc care i-ar putea duce pe un tărâm al comparațiilor, este atitudinea diametral opusă pe care au avut-o față de poeta Veronica Micle. Unul a iubit-o pătimaș, la marginea unei relații aproape toxice, iar celălalt a cunoscut-o în treacăt, îndeajuns de intim și de indiferent ca să-și poată face atent (prin intermediari) prietenul și rivalul, cu cine are de gând să se însoare. Interesante sunt resursele creațiilor și emoțiile sau patimile care pun viața în mișcare, dar și părerile celor care susțin sincer că I.L. Caragiale a fost cinic, un grecotei care performat pentru că a râs de poporul român. A și găsit material, slavă cerului.

Dacă ar fi să prelungim șirul conexiunilor, am mai putea adăuga că în 1879, când a avut loc premiera piesei la Teatrul Național, directorul instituției era Ion Ghica (fost, printre multe altele, de cinci ori prim-ministru al României). Fără nicio aluzie, dar nu putem să nu ne gândim și să comparăm cu zilele noastre și să nu ne întrebăm dacă am regresat sau am progresat în materie de „resurse" umane politice, în pofida evoluțiilor temporale.

(w670)

Culmea, statuia curajosului director de teatru de la acea vreme, se află alături de cea a ploieșteanului Nichita, în părculețul N. Iorga, de pe Calea Victoriei (arteră care ne rememorează prin numele său tocmai Independență de la 1877). Deci piesa se joacă la 2 ani după această crucială victorie pentru poporul român. Totul era un proces iar genul comediei n-a fost privit nicicând cu ochi buni de către politică. Condițiile vremii au făcut ca după cea de-a doua reprezentație, piesa să fie scoasă din programul TN, pentru că, în viziunea unor „moraliști" – „ultragia" mica burghezime. Asta nu l-a împiedicat pe Caragiale să ajungă cel mai mare dramaturg pe care l-a avut România.

Să nu uit totuși că începusem să scriu câteva rânduri despre „O noapte furtunoasă" jucată vineri, 16 februarie, la teatrul Arte dell'Anima, un teatru minuscul, undeva lângă Obor, pe strada Făinari 17 D, acolo unde foarte tinerii și talentații: Alexandru Banciu, Adrian Piciorea, Mircea-Alexandru Băluță, Vlad Lință, Voicu Aaniței, Vlad Brumaru, Bianca Cuculici, Ana Crețu, fac o piesă excelentă în regia lui Florin Liță și scenografia Ioanei Colceag. Bravo, copii!

(w670)

Ingenioasă punerea în scenă într-un spațiu mic și totuși conexiunea cu strada și cu intrările directe din drum direct pe scenă, dă soluție plăcută și arată că se pot face multe cu resurse puține, dacă pui suflet.

Caragiale trăiește, iar tipologiile din vremea lui n-au murit niciodată. Biletele se pot procura de la sediul Teatrului Arte dell'Anima, între orele 10.00 și 18.00 sau de pe https://www.mystage.ro/spectacole/o-noapte-furtunoasa-870?af=41.





loading...

Te-ar putea interesa



loading...







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


n-nxt.14