Proteste au avut loc la Kiev marţi seara, după ce preşedintele Volodimir Zelenski a semnat o nouă lege adoptată de parlamentul ucrainean, care ameninţă să reducă independenţa organismelor anticorupţie, relatează dpa și Agerpres.
"De fapt, două instituţii - Biroul Naţional Anticorupţie (NABU) şi Procuratura Specializată Anticorupţie (SAP) - au fost aservite", a declarat marţi şeful NABU, Semen Krivonos, citat de presa locală.
Krivonos i-a cerut lui Zelenski să nu semneze legea, care, în opinia sa, pune în pericol calea Ucrainei către aderarea la Uniunea Europeană. Cu toate acestea, preşedintele a semnat-o în cursul serii.
Câteva sute de persoane, majoritatea tineri, s-au adunat în faţa biroului preşedintelui din Kiev pentru a protesta.
Scandând "Ruşine, ruşine", ei au cerut un veto prezidenţial asupra legii, a declarat un reporter dpa de la faţa locului. Proteste au avut loc şi în oraşele Lviv, Odesa şi Dnipro.
Criticii l-au acuzat mult timp pe Zelenski de tendinţe tot mai autoritare.
Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a declarat la Bruxelles că UE este îngrijorată de acest pas. NABU şi SAP sunt "cruciale pentru agenda de reforme a Ucrainei", a spus el, şi "trebuie să funcţioneze independent pentru a combate corupţia".
Comisarul european pentru extindere, Marta Kos, a subliniat că statul de drept se află în centrul negocierilor de aderare la UE.
O majoritate de 263 de deputaţi au votat în favoarea proiectului de lege, despre care criticii spun că permite Parchetului General să renunţe la anchetarea înalţilor funcţionari de stat.
Conform legii, Parchetul General are, de asemenea, dreptul de a prelua investigaţiile de la NABU şi de a le preda altor organisme.
Luni, serviciul secret SBU, care îi raportează direct lui Zelenski, a luat măsuri împotriva angajaţilor NABU sub acuzaţia de colaborare cu Rusia.
Un sistem de autorităţi anticorupţie a fost creat în Ucraina după răsturnarea preşedintelui pro-rus Viktor Ianukovici în urma protestelor pro-occidentale din 2014.
Cu toate acestea, potrivit organizaţiei neguvernamentale Transparency International, Ucraina rămâne una dintre cele mai corupte ţări din Europa.
Criticii au acuzat adesea organismele anticorupţie că sunt un mijloc occidental de a influenţa politica ucraineană.