Dr. Codrin Huszar, medic primar ortopedie și traumatologie, specializat în chirurgie artroscopică la Spitalul Sanador, a fost invitatul jurnalistului Val Vâlcu la DC Medical și DC News, unde a discutat pe larg despre afecțiunea cunoscută sub numele de monturi.
În cadrul dialogului, medicul a explicat de ce această problemă nu trebuie considerată una minoră, dacă monturile sunt dobândite sau genetice, dar și alte clarificări aferente subiectului. Una dintre cele mai importante părți ale discutiei a oferit clarificări despre momentul apariției lor și de modul în care se realizează intervenția chirurgicală de corectare.
"În momentul în care montul a apărut deja, aceste structuri au cedat"
Montul apare atunci când structurile care sunt făcute să țină articulația de la baza degetului mare pe poziția corectă cedează. Deci, în momentul în care montul a apărut deja, aceste structuri au cedat. Din acel moment poți doar să încerci să-i încetinești evoluția, dar nu poți să-l mai corectezi fără o intervenție. În mare, teoretic, pentru a corecta un mont, intervenția trebuie să atingă câteva aspecte. De exemplu, osul de la baza degetului mare care a deviat trebuie împins pe poziția corectă. Asta înseamnă că, într-un fel sau altul, trebuie să-l tai, să-l împingi în poziția corectă și să-l fixezi în poziția corectă cu ceva, de regulă niște șuruburi.
În al doilea rând, trebuie să aducem în atenție și dezechilibrele capsulo-ligamentare, adică ligamentelor care s-au slăbit de o parte a diformității și celor care s-au retractat sau scurtat de cealaltă parte a diformității. Și ele trebuie corectate: cele scurtate și retractate trebuie alungite, iar cele care nu mai țin corespunzător trebuie retensionate. Cam acestea sunt obiectivele pe care trebuie să le atingi în timpul unei operații.
Aceste obiective pot fi obținute prin metode clasice, adică o tăietură clasică în care expui osul pe care vrei să-l tai, vezi cum faci secționarea, cum pui șurubul și așa mai departe, sau prin metode minim invazive. Adică se fac niște incizii minime și se lucrează sub control radiologic. Nu vezi direct osul pe care îl tai, ci îl urmărești pe un ecran. Fiecare metodă are avantajele și dezavantajele ei. E o descriere generală. Bineînțeles, cu cât diformitatea este mai la început, cu atât gesturile chirurgicale sunt mai mici. Cu cât e mai amplă, cu atât trebuie să faci mai multe gesturi asociate. Trebuie să tai mai multe oase, tăieturi la mai multe niveluri, ca să obții corecția dorită.
Este important să corectezi și celelalte degete dacă s-au strâmbat din cauza evoluției îndelungate a montului. Este o operație care nu se practică frecvent cu anestezie generală. Marea majoritate a pacienților trece prin operația aceasta fie cu anestezie regională, adică o anestezie făcută în coloană ce amorțește ambele picioare, iar asta te ajută pentru că, de multe ori, operația se face bilateral, rezolvând în același timp ambele picioare, sau cu anestezie loco-regională. Ce înseamnă asta? Amorțește doar un picior, de la genunchi în jos. Blocul anestezic se cheamă tehnica.
Ca o paranteză, trebuie să știm că timpul de anestezie este stabilit împreună cu pacientul, după discuția cu medicul anestezist. Se face în funcție de indicațiile medicului și de preferința pacientului. În mare, cam acestea sunt tipurile de anestezie.
Având în vedere că tipul de tăiere a osului s-a perfecționat atât de mult, au apărut multe tehnici chirurgicale. Sunt tehnici cu metode împrumutate din alte domenii, precum tâmplăria, zidăria, cunoștințe cât se poate de valoroase. În al doilea rând, metodele de fixare sunt foarte bune și performante. Aceste lucruri ne permit să nu fie nevoie de imobilizare. De cele mai multe ori, în cazurile medii, nu e nevoie de imobilizare gipsată a pacientului după operație. În cele mai multe cazuri, pacienții au voie să meargă imediat după operație cu ajutorul unei încălțări ortopedice, o șandă ortopedică”, a explicat dr. Codrin Huszar.
VEZI TOATĂ EMISIUNEA AICI: