Tatăl, un cunoscut fermier din Sibiu, a fost cel care a sunat ieri la 112, după ce a înțeles că băiatul nu mai răspunde atunci când îl strigă. În câteva minute, zona a fost activată ca perimetru de căutare.
Polițiști, jandarmi, pompieri, salvamontiști și voluntari au ajuns rapid. Au venit și echipe canine, iar cerul a fost traversat de un elicopter echipat cu termoviziune. Dronele au început să scaneze pădurea, dar vegetația deasă a înghițit aproape orice urmă.
Pădurea, ploaia și timpul care apasă
Ploaia a căzut fără oprire. Solul s-a înmuiat, iar urmele s-au șters rapid. Temperaturile au coborât, iar pădurea a devenit mai rece și mai greu de străbătut. Căutările s-au împărțit pe sectoare. Fiecare echipă a primit o bucată din terenul accidentat, cu văi, dealuri și cursuri de apă. În unele zone, accesul a fost posibil doar pe jos, printre copaci deși și rădăcini ude.
Salvatorii au spus că fiecare metru contează. În astfel de cazuri, timpul nu lucrează de partea nimănui.
Forțele mobilizate fără pauză
Pe teren au lucrat echipe din mai multe structuri, unite de aceeași misiune. Polițiști de investigații, luptători din structuri speciale, echipe Salvamont, jandarmi și localnici au format o rețea umană care a acoperit pădurea pas cu pas.
Un elicopter a survolat zona, încercând să surprindă orice semnal termic. Dronele au coborât și au urcat printre coroanele copacilor. Câinii de urmă au fost conduși pe trasee posibile, iar voluntarii au mers prin zone unde tehnologia nu ajunge ușor.
Plușul de pe ghiozdanul militarului
Printre cei care au intrat în pădure se află și un militar din echipele de căutare. Pe ghiozdanul lui, în contrast cu echipamentul greu și încărcat, a fost prins un pluș mic, cu urechi moi.
Nu este un detaliu întâmplător. Plușul a fost pus acolo ca semn de apropiere față de copil, ca obiect care poate transmite liniște în mijlocul unei operațiuni dure. În astfel de misiuni, oamenii caută uneori repere care nu țin de tehnică, care țin de emoție.
Militarul l-a purtat ca pe un obiect mic, discret, care îi amintește de motivul pentru care merge mai departe printre copaci, apă și noroi. În echipa lui, nimeni nu a comentat. Fiecare înțelege că astfel de gesturi țin atenția acolo unde contează.
Tatăl care își caută copilul în fiecare tufă
Tatăl a descris momentul dispariției ca pe o clipă în care copilul a fost la câțiva metri distanță, apoi a dispărut printre plantele de la marginea pădurii. L-a strigat, dar liniștea a devenit apăsătoare.
El a rămas în zonă, aproape de echipele de căutare și repetă același lucru, că nu pleacă până nu își găsește copilul. Pentru el, pădurea nu mai este un spațiu natural, e un loc care ascunde un răspuns.
Noaptea rece peste Sebeșu de Jos
Odată cu lăsarea serii, temperaturile au scăzut și mai mult. Umiditatea a crescut senzația de frig. Echipele au continuat căutările cu lanterne, cu aparate de termoviziune și cu atenția întinsă la maximum.
În astfel de nopți, fiecare sunet pare mai puternic. Fiecare cracă ruptă poate însemna ceva. Dar pădurea rămâne greu de citit.
Un copil de cinci ani și fragilitatea unei clipe
Alexandru are cinci ani. Este mic, iar distanțele pentru el nu au aceeași logică precum pentru un adult. Specialiștii spun că în primele ore și zile după dispariție, copiii pot rătăci în direcții imprevizibile, mai ales în zone naturale.
Tocmai de aceea, echipele au extins căutările pe mai mulți kilometri, inclusiv spre zone cu apă și teren abrupt.