În data de 23 august 1944, Regele Mihai a decis demiterea și arestarea mareșalului Ion Antonescu, iar România a ieșit din alianța cu Germania nazistă și a intrat în negocieri pentru un armistițiu cu Aliații, în special cu URSS.
O parte a istoriografiei comuniste a susținut de-a lungul timpului că mareșalul Ion Antonescu ar fi putut obține condiții mai bune de armistițiu prin continuarea rezistenței militare pe linia Focșani-Nămoloasa-Galați.
Jurnalistul Val Vâlcu respinge interpretările promovate de istoriografia comunistă și este de părere că ideea în sine reprezintă o fantasmagorie care nu ar fi făcut decât să distrugă țara și să ducă la ocuparea Capitalei.
Potrivit istoricului Tudor Vișan-Miu, documentele și mărturiile diplomatice confirmă faptul că, după 23 august 1944, negocierile au pornit de la aceleași condiții discutate anterior, în perioada mai-iunie 1944. Acesta a explicat că sovieticii au respins orice tentativă de îmbunătățire a acestor condiții și de fiecare dată au invocat participarea României la război împotriva URSS.
„Încercarea de folosire a lui Antonescu pentru a lovi în rege, în ideea de monarhie, au practicat-o istoricii militari din jurul lui Ilie Ceaușescu. Spun că Antonescu ar fi rezistat pe linia Focșani-Nămoloasa-Galați, că încerca el să se înțeleagă... O fantasmagorie! Adică dacă ai fi avut jumătate de țară distrusă, linia Focșani-Nămoloasa-Galați nu era zidul Atlanticului încât să nu treacă. Deci ai fi avut în scurtă vreme depășită această zonă de fortificație, Bucureștiul ocupat, bombardat și de o parte și de alta - aviația americană din Italia, rușii din est - deci ai fi avut țara făcută praf și pulbere în speranța că ar fi obținut condiții mai bune de armistițiu Antonescu. De ce i-ar fi oferit rușii condiții mai bune de armistițiu?”, a întrebat Val Vâlcu.
„Ceea ce susțin și memorialiștii din zona diplomatică și cea politică, susținuți de documente, este că la începutul negocierilor pentru armistițiu, după 23 august, s-a răspuns că se acceptă ca bază de pornire aceleași condiții care au fost discutate în mai-iunie 1944, pe canalele Cairo-Stockholm, cu emisari din partea opoziției sau din partea guvernului – exista o conștientizare din partea guvernului că există astfel de discuții.
În momentul în care s-a ajuns la Moscova, a existat această linie retorică din partea reprezentanților sovietici: „Ce ați căutat peste Nistru?”. De fiecare dată când se punea problema unor ameliorări, a unor cereri care ar fi ușurat condițiile prevăzute în Convenția de Armistițiu spuneau: „Bun, voi ne cereți chestiunea asta, dar timp de atâția ani ați dus acest război pe teritoriul URSS-ului”. Din punct de vedere sovietic, din momentul în care am trecut Prutul eram pe teritoriul lor și evident că nu aveam sorți de izbândă pe acest teren retoric cu ei”, a spus istoricul Tudor Vișan-Miu.
Condițiile mai bune nu au venit
Istoricul Tudor Vișan-Miu a explicat că nu au fost oferite condiții mai bune de armistițiu, iar continuarea unei rezistențe ar fi fost extrem de riscantă, deoarece ar fi existat riscul ca sovieticii să ajungă mult mai rapid la București.
„Dincolo de retorică, de ce ar fi oferit Stalin condiții mai bune? Dimpotrivă, ar fi venit mai înverșunați soldații după ce au stat în tranșee sau ar fi venit cu și mai mare furie asupra Capitalei, asupra Craiovei. Cât își propunea să reziste pe linia Focșani-Nămoloasa-Galați? Că nu mai era cu generalul Hansen sau generalul Gerstenberg care trebuiau să se ducă să-și apere Germania. Nu are sens! Ce credea? Că îl prinde 1945 apărând Focșani-Nămoloasa-Galați? Cu ce organiza această rezistență pe linia Focșani-Nămoloasa-Galați, așteptând condiții mai bune de armistițiu, în timpul în care țara era tocată în aviație - și de o parte, și de alta?”, a întrebat Val Vâlcu.
„Aceste condiții mai bune nu au venit. Evident că orice scenariu are mai multe variabile și cel mai nefast dintre scenarii era să continuăm o rezistență până în momentul în care este străpunsă și presupun - și s-ar putea să nu greșesc foarte tare - că dacă sovieticii ar fi ajuns la București în postura de ofensivă și momentul pe care l-am evocat, de 30 decembrie 1947, s-ar fi petrecut mai accelerat decât în felul în care s-a petrecut, pentru că actul de la 23 august 1944 a conferit Regelui Mihai o anumită popularitate și în țară, dar și în restul lumii, confirmată și de onoruri foarte înalte pe care le-a primit - și de la Moscova, și de la Washington - încât sigur că a încurcat într-un anumit fel acești pași care probabil, la acel moment, încă nu erau dinainte stabiliți.
În orice caz, din zona conducerii militare a existat o conformare imediată față de acest ordin al Regelui Mihai. Există de pildă un comandant care preferă să se sinucidă, dar după ce transmite ordinele care făceau posibile operațiunile pentru planul militar – e o opțiune personală pe care o are, temându-se de soarta pe care o să o aibă dacă o să cadă prizonier la sovietici. Asta s-a întâmplat cu mulți militari. Se vorbește de 100.000-150.000 de militari luați prizonieri în acel moment de trupele Armatei Roșii în perioada destul de incertă din punct de vedere al relațiilor cu comandamentele sovietice până la încheierea armistițiului, pentru că noi nu aveam niște condiții foarte clare, cum trebuie interacționat cu ei, nu știam cum interacționează ei cu noi...”, a spus Tudor Vișan-Miu la DC News.
Video: