Pentru mulți părinți, scenariul este deja bine cunoscut: copilul are telefonul mereu aproape, dar când îl suni… nu răspunde. Nu e vorba de lipsă de semnal sau neatenție. E o alegere. Adolescenții între 13 și 18 ani, deși profund conectați la dispozitivele lor, se distanțează tot mai mult de apelurile vocale.
Această tendință nu este doar o trăsătură a unei generații născute cu degetele pe ecran, ci semnalează o schimbare în profunzime în felul în care tinerii percep comunicarea, relațiile și controlul asupra propriei persoane, conform Reuters.
Apelurile, doar în cazuri speciale
„Nu răspund la apeluri decât dacă e vorba de mama sau de o urgență, cum ar fi un test surpriză la școală sau un prieten care se sperie de ceva”, mărturisește Léa, 15 ani. Pentru ea, ca și pentru alți adolescenți, apelul telefonic nu mai este un gest cotidian. Este o excepție.
În viața de zi cu zi, conversațiile sunt mutate în mesaje scrise, note vocale sau direct messages pe Instagram și Snapchat. Aceste forme permit un control mai mare asupra comunicării: poți citi, poți amâna, poți rescrie. Spre deosebire de un apel vocal, în care ești „prins” în timp real și expus în fața cuvintelor tale, un mesaj oferă timp de reflecție și autonomie emoțională.
Tăcerea, ca formă de protecție
Mulți adolescenți nu evită apelurile din dezinteres, ci dintr-o nevoie reală de spațiu și control emoțional.
„Când văd că îmi apare ”tata” pe ecran, îl las să sune. Nu am energia necesară pentru o avalanșă de întrebări. Aș prefera să-i trimit un mesaj după ce închide", spune Mehdi, 16 ani.
Pentru această generație, a nu răspunde nu este neapărat o lipsă de politețe, ci o strategie de gestionare a energiei și a stării de spirit. Tăcerea devine o formă de comunicare acceptată, chiar așteptată, într-o lume hiperconectată.
Dreptul de a spune „nu acum”
Pentru Elsa, 17 ani, liniștea e un lux pe care și-l oferă conștient: „Uneori îmi las intenționat telefonul pe modul silențios. În acest fel, pot avea puțină liniște.” Această decizie nu reflectă un refuz al comunicării, ci o afirmare a propriului ritm și a propriei libertăți.
Adolescenții își stabilesc singuri regulile de conectare. A nu răspunde imediat sau deloc este parte dintr-un nou cod de politețe, în care disponibilitatea nu este garantată, ci negociată. Mesajul „Ești pregătit pentru un apel?” a devenit preambulul oricărei conversații vocale.
O nouă etichetă digitală
Apelul telefonic spontan, odinioară un gest de atenție, poate fi perceput azi ca intruziv. Tinerii preferă forme asincrone de comunicare, unde pot alege momentul și intensitatea relaționării. Emoțiile nu lipsesc, ci sunt exprimate în moduri mai discrete: emoji-uri, mesaje vocale, gif-uri.
„Prietenii mei știu că nu le voi răspunde imediat”, spune Lucas, 16 ani. „Ei trimit mai întâi un mesaj: ‘Poți vorbi?’ Dacă nu, las-o baltă.” Această rutină arată respect reciproc și atenție față de starea celuilalt.
Ce înseamnă să fii politicos în 2025?
Pentru mulți adulți, lipsa unui răspuns rapid la apeluri este derutantă sau chiar ofensatoare. Însă adolescenții nu resping ideea de comunicare - doar o regândesc. În noua „politețe 2.0”, nu apelul, ci mesajul este gestul de curtoazie, pentru că oferă spațiu și timp.
Această formă de comunicare nu este mai puțin empatică, ci doar mai subtilă. Adolescenții exprimă grijă și interes, dar o fac în termeni proprii, adaptați vremurilor și platformelor pe care le folosesc.
Ce pot face adulții?
În loc să insiste pe un model de comunicare considerat deja depășit de tineri, părinții și educatorii ar putea iniția o conversație sinceră despre preferințele digitale. A întreba înainte de a suna, a folosi mesaje sau chiar emoji-uri ca semne de atenție sunt pași mici, dar semnificativi spre un dialog real.
A învăța să acceptăm tăcerea și să nu o interpretăm ca respingere este esențial. În multe cazuri, ea este doar o modalitate de a respira într-o lume copleșitoare.
Tinerii nu se îndepărtează de ceilalți, ci își creează propriile reguli de conectare. Telefoanele nu mai sunt doar unelte pentru apeluri, ci spații de gestionare a relațiilor, emoțiilor și identității.
Adevărata provocare nu este să-i aducem pe adolescenți înapoi la vechile obiceiuri, ci să învățăm de la ei cum să comunicăm mai conștient, mai respectuos și mai adaptat realităților digitale de azi.