€ 5.0920
|
$ 4.3235
|
Curs valutar: € 5.0920
|
$ 4.3235
 

Ambasadorul Rusiei la București, convocat la MAE, după incidentul cu dronă: "O violare a suveranității României"! - FOTO

Ambasadorul Rusiei la București, convocat la MAE, după incidentul cu dronă Ambasadorul Rusiei la București, convocat la MAE, după incidentul cu dronă. Foto: MAE
 

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) l-a convocat pe ambasadorul Rusiei la București, după incidentul cu dronă.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) l-a convocat, joi, 14 noiembrie 2025, pe ambasadorul Federației Ruse la București, ca urmare a încălcării spațiului aerian al României de către un vehicul aerian fără pilot al armatei ruse.

Autoritățile române au prezentat dovezi clare care leagă drona de atacurile împotriva infrastructurii civile ucrainene de la granița cu România.

VEZI ȘI: Drona prăbușită în România în timpul unui nou atac rusesc. Şeful Statului Major, precizări

"Un act inacceptabil și iresponsabil"

"Din dispoziția ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federației Ruse la București a fost convocat astăzi, 14 noiembrie 2025, la sediul Ministerului Afacerilor Externe. Acestuia i-au fost prezentate dovezi palpabile, ample și solide, ale violării spațiului aerian al României de către un vehicul aerian fără pilot al forțelor militare ruse, în cursul nopții de 10/11 noiembrie 2025. Fragmentele recuperate de autoritățile române de la locul prăbușirii vehiculului aerian probează indubitabil apartenența acestuia și implicarea în atacurile masive din noaptea respectivă împotriva infrastructurii civile ucrainene aflată în proximitatea frontierei cu România.

Dovezile prezentate ambasadorului Rusiei la București, convocat la MAE, după incidentul cu dronă. Foto: MAE

Partea română a exprimat, în cursul convocării ambasadorului Federației Ruse, protestul ferm față de acest act inacceptabil și iresponsabil, care reprezintă o violare a suveranității României.

MAE: Riscuri de o deosebită gravitate pentru siguranța cetățenilor români

De asemenea, reprezentanții MAE au atras atenția asupra repetării acestor situații, care constituie riscuri de o deosebită gravitate pentru siguranța cetățenilor români, precum și pentru securitatea României și a regiunii. A condamnat încă o dată, în mod ferm, atacurile ilegale și iresponsabile împotriva infrastructurii civile ucrainene din proximitatea frontierei cu România și a reamintit responsabilitatea exclusivă a Federației Ruse pentru războiul de agresiune în curs împotriva Ucrainei. Totodată, a fost menționat ca România are dreptul să ia măsurile legale necesare să își protejeze cetățenii și teritoriul inclusiv prin tot spectrul de instrumente politice, inclusiv prin sancțiuni.

Dovezile prezentate ambasadorului Rusiei la București, convocat la MAE, după incidentul cu dronă. Foto: MAE

În pofida acțiunii iresponsabile și ilegale a Federației Ruse, în niciun moment cetățenii României din zona survolată nu au fost în pericol direct și iminent. România și Aliații au capabilitățile și cadrul de acțiune pentru a gestiona orice situație de risc. România este în permanent contact cu Aliații săi și cu ceilalți membri UE pe aceste subiecte", transmite MAE într-un comunicat de presă.

Detalii despre incident

Reamintim că locuitorii din nordul județului Tulcea au primit marți dimineață, 11 noiembrie, un mesaj RO-ALERT după ce un apel la 112 a semnalat că în apropiere de Grindu ar fi căzut un obiect din spațiul aerian. Autoritățile române au confirmat că fragmentele provin de la o dronă folosită de Rusia în războiul din Ucraina.

Radarele României au detectat în noaptea precedentă grupuri de drone în apropierea spațiului aerian național, iar condițiile meteo nu au permis decolarea aeronavelor Poliției Aeriene. Zona a fost securizată de echipele militare și fragmentelor recuperate.

VEZI ȘI: Dronă prăbușită în România în timpul unui nou atac rus: Avioanele nu au putut decola din cauza vremii

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close